Bucovina Profundă

1 mai 2021

HRISTOS A ÎNVIAT! Venirea Sfintei Lumini, Ierusalim – Sfintele Paști, 2021. Transmisiunea VIDEO in direct

Filed under: Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 13:55

 

HRISTOS A ÎNVIAT!

Venirea Sfintei Lumini, Ierusalim – Sfintele Paști, 2021

Transmisiunea VIDEO in direct. Pe inregistrare, momentul venirii luminii este 4:03:09

Preafericitul Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului, a oferit Lumina Sfântă clericilor și reprezentanților Bisericilor prezenți astăzi, 1 mai, la Mormântul Domnului. Sfânta Lumină a coborât în acest an la ora 13.56.

Înainte de a intra în Sfântul Mormânt, Părintele Patriarh Teofil, alături de un sobor de slujitori, l-au înconjurat de trei ori, conform tradiției. După această procesiune, Patriarhul a dezbrăcat veşmintele arhiereşti, rămânând îmbrăcat doar cu un stihar alb. Apoi a luat patru mănunchiuri a câte 33 de lumânări, care simbolizează numărul anilor pe care i-a trăit Hristos pe pământ. Părintele Patriarh Teofil a intrat în Mormânt, fiind însoțit de către un reprezentant al armenilor. Acesta din urmă are dreptul să stea în fața încăperii Sfântului Mormânt, de unde îl poate urmări pe patriarh.

Părintele Patriarh Teofil a citit o rugăciune specială, stând în genunchi și rugându-se pentru dăruirea Luminii – o adevărată binecuvântare pentru credincioși. În urma acestei rugăciuni, Lumina s-a pogorât şi s-a răspândit în Biserică, aprinzându-se totodată şi candela „neadormită” a Sfântului Mormânt.

Rusia, Grecia, Cipru, Moldova, Kazakhstan, Polonia și România sunt ţările care au trimis delegaţii în acest an la Ierusalim pentru a aduce Sfânta Lumină.

***

Lumina Sfântă este considerată un miracol al Ortodoxiei, care se întâmplă în fiecare an de Paşte la Ierusalim când, în timpul Vecerniei Mari din Sâmbăta Mare, între orele 12,30 şi 14,30, deasupra Sfântului Mormânt se aprinde un foc care se pogoară din cer, manifestându-se diferit în fiecare an şi care, în primele minute, nu frige.

Lumina este adusă credincioşilor de Patriarhul Ierusalimului.

Sfântul Mormânt este inspectat încă din Vinerea Mare, imediat după Prohod. Cei care fac această verificare – pentru a nu exista nicio bănuială de înscenare – sunt poliţişti civili, care nu sunt creştini. De obicei, aceştia sunt trei: un arab, un turc şi un reprezentant al Statului Israel. Rolul lor este de a inspecta încăperea Sfântului Mormânt pentru a nu exista vreo sursă de foc. De asemenea, îi controlează corporal pe cei care vor pătrunde acolo în momentul ceremoniei religioase. Apoi, la momentul potrivit, luminile se sting, uşa se sigilează, iar la intrare rămân doar gardienii.

După desfăşurarea slujbei, Patriarhul Ierusalimului, îmbrăcat doar cu un stihar alb, cu epitrahil şi brâu, se îndreaptă spre Sfântul Mormânt. La intrare, patriarhul este controlat de poliţişti în prezenţa martorilor care aparţin tuturor confesiunilor. Patriarhul desigilează intrarea în Mormânt şi pătrunde în prima încăpere, în „Capela Îngerului”, însoţit – conform tradiţiei – numai de un arab de religie islamică. Mai departe, patriarhul intră singur în încăperea propriu-zisă a Mormântului şi îngenunchează în faţa lespedei.

Ulterior, după rugăciune, cei prezenţi în biserică au adesea prilejul să observe o lumină precum un fulger, care vine prin cupola aflată deasupra Capelei Sfântului Mormânt. Pelerinii compară această lumină cu un glob care se împrăştie în mici bucăţi. Această lumină ajunge până la lespedea Sfântului Mormânt, aprinzând astfel vata presărată deasupra.

Rolul patriarhului este de a lua în mâini această vată aprinsă, a o aşeza în două cupe de aur şi a se întoarce în Capela Îngerului.

Ulterior, patriarhul aprinde două mănunchiuri de câte 33 de lumânări, apoi iese şi împarte lumina credincioşilor.

 

Sursa: ortodoxinfo.ro

3 comentarii »

  1. Adevărat că A înviat !
    Un Paște Ortodox cu multă lumină și sănătate întregii dvs. familii și tuturor celor ce vă stau aproape în truda duhovnicească .
    Sărbători fericite !

    Apreciază

    Comentariu de Radu Humor — 1 mai 2021 @ 16:39 | Răspunde

  2. Noaptea Învierii
    articol de Cornel Nistorescu

    Joi după-amiază, înfigeam nuielele de salcie verde lângă crucile bunicilor și străbunicilor. Unul dintre morminte nu mai avea niciun semn. Doar un prun sălbatic lângă care puneam o nuia cu câteva flori galbene legate pe la mijlocul ei. Mama spunea că acolo ar fi trebuit să fie mormântul străbunicii, pe care n-o cunoscuse nici ea, deși, la fel de bine, s-ar fi putut să se odihnească puțin mai încolo. Seara târziu, turnam puțină apă la flori și la nuiele, inclusiv la străbunica, devenită, după trecerea anilor, doar un nume și o nuia de Paști. În Vinerea Mare, ai casei nu beau nici apă. Abia după asfințitul soarelui se așezau la masă și, printre îmbucături, mai scăpau câte o vorbă despre slujba preotului sau despre cel venit la biserică fără haine de sărbătoare.

    Sîmbăta, ne trezeam cu noaptea în cap. Trebuia mers la turmă pentru adus mielul, aprins cuptorul, măturat curtea, ținut de vasul cu aluatul de cozonaci pentru a frământa mai ușor, vopsitul oălor în fiertura de coji de ceapă, ouă cu furnză de pătrunjel învelite în ciorapi vechi și puse la fiert, pregătit buchetul de flori sălbatice pentru mama, pe care trebuia să-l aibă la îndemână la înconjurul bisericii, ascuțit lumânările, curățatul pantofilor și lustruirea lor, spălatul pe cap în ordinea știută, adică, cel mic primul și fuga la culcare, și mama ultima, după ce termina cu toate de rânduit. Nu era ceas în casă. Ne trezeam după cântatul cocoșilor. În câteva minute se auzea și vocea unui vecin care avea un orologiu vechi, de la cefereu. Mama punea mâncărurile la fiert, întețea focul, ne controla hainele și ne verifica la batistă, mărunțiș de pus în tavă, lumînare, flori, lista morților și oul roșu de ciocnit pe pajiștea cimitirului. De obicei, eram primul. Ieșeam în curte să leg câinele și să-i aștept! Nopțile de Înviere au o înălțime copleșitoare. Se vede până dincolo de lume, cu stele tremurând, de parcă s-ar fi ridicat din mugurii de salcie și n-ar fi apucat să se coacă. Gâlgâitul apei în iarbă și cântecul brotăceilor erau singurele note pe care natura cânta discret propria-i deșteptare. Pe drum se mișcau umbrele celorlalți țărani ardeleni porniți spre biserică, un amestec de șoapte și pietriș scrâșnit sub tălpi ca la osia universului. Mă țineam de mâna mamei, la un pas în urma mersului țanțoș al tatălui, mândri că ajungem la Înviere înaintea celorlalți. Pe lângă zidurile bisericii așteptau și alții, a venit părintele, a venit, i-am văzut trăsura, mai așteaptă puțin să scoată prapurii și începe. Și de la o lumânare se aprindeau celelalte și înconjurul bisericii era ca o pregătire a umbrelor pentru bătutul în porți și deschiderea ușilor, când redeveneam oameni luminați de credință. Bărbații se așezau în față, lângă altar, iar femeile la locul lor, ca într-o galerie de ființe muncite și stinse de povară. Copiii respectau aceeași așezare în spațiu. Băieții lângă bărbați, fetele lângă femei. Era păcat și să întorci capul. Și, în biserica rece, cu dușumelele curate, încă umede, în fața icoanelor reci, continua cea mai înaltă noapte a anului care se încheia dimineața, pe răsăritul soarelui, cu pasca împărțită dintr-un vas ce părea de argint. Niciodată în dimineața de Paște nu a plouat. Întotdeauna, cerul arăta ca pregătit de Înviere, iar natura gata să participe și ea la sărbătoare. O auzeai cum se urnește din toate încheieturile pentru a se trezi în aceeași noapte cu Hristos. O singură dată a nins. Numai tata își aducea aminte. Nu l-am crezut până când am citit pe coperta interioară a unui Tetraevangheliar. „Să se știe că în dimineața asta de Paști au căzut potop de ninsoare cum nu s-a mai văzut și asta e semn rău că va fi război sau altă nenorocire“. Primul lucru pe care-l făceam după slujbă era să ciocnim ouăle pe furiș. Apoi, să alergăm la nuielele morților pentru a vedea ale cui flori s-au ofilit. Se spunea că acela va pleca primul. Nuiaua pe are o puneam la prunul bunicii era întotdeauna verde. Poate pentru că nu era acolo sau poate pentru că-i plăcuse prea mult viața și peste ea creștea o iarbă deasă și cărnoasă la fir. Niciodată nu am fost și nu suntem atât de curați ca în noaptea Învierii. Pentru fiecare dintre noi, ea rămâne cea mai luminată dintre toate. O purtăm în noi și în fiecare vine din altă parte.

    Publicat în Evenimentul zilei, 10 aprilie 1999

    Apreciază

    Comentariu de Radu Humor — 1 mai 2021 @ 19:03 | Răspunde

  3. Adevarat a inviat!

    Apreciază

    Comentariu de mihailandrei — 3 mai 2021 @ 16:08 | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: