Bucovina Profundă

9 februarie 2021

Părintele Justin Pârvu sau cum să te sfințești în vremea noastră. Un articol de Monahia Fotini

 

Părintele Justin Pârvu sauPărintele Justin_Parvu_de_la_Petru_Voda

cum să te sfințești în vremea noastră

Un articol de Monahia Fotini

Pentru mulți dintre noi dezideratul sfințeniei a devenit un mit iar nu o realitate, uitând de chemarea Mântuitorului, adresată nouă, tuturor: Fiți sfinți, precum Tatăl vostru Sfânt este!” (Mt. 5:48). Mântuitorul nu a făcut acest apel la sfințenie doar apostolilor sau celor din vremea Lui, ci atâta timp cât vremea Lui este veșnică, acest apel, această poruncă evanghelică are valoare nemuritoare, veșnică, fiind adresată omului, indiferent de vremea în care s-a născut. Acest cuvânt dumnezeiesc este plin de iubire și de nădejde totodată, deoarece arată dorința Domnului nostru Iisus Hristos de a fi cât mai aproape de El, de a fi ca El, oferindu-ne dumnezeirea Sa, doar să credem și să alergăm după ea. Chiar dacă de multe ori noi nu credem în puterea Sa, iată că Dumnezeu crede în noi, El crede că noi putem fi Sfinți, crede că noi putem birui toate luptele acestui veac, iar ca să ne învedereze și mai mult de acest adevăr, ne face această chemare sub forma unei porunci. Mântuitorul ne poruncește, în altă ordine de idei: Fiți sfinți, precum Tatăl vostru Sfânt este!

Și dacă nu credem că și pentru noi este valabilă această chemare sfântă, să aruncăm o privire asupra vieții unui om, contemporan cu noi, dar care a crezut în cuvântul lui Dumnezeu și a reușit – Justin Pârvu. Îmi amintesc o întâmplare când, împreună cu maica stareță, ne plângeam la Părintele Justin pentru slăbiciunile și neputințele noastre, justificându-ne și văitându-ne ca niște copii: „Părinte, dar noi nu suntem sfinți ca sfinția voastră, ca să putem”. Chiar dacă în acel moment Părintele se purta cu noi ca un bunic bun și glumeț față de nepoțeii lui, deodată și-a înăsprit glasul și foarte serios ne spune: „Dar voi ați încercat, măi, să fiți sfinți? Ia încercați și luptați-vă și veți putea și voi! Dumnezeu ne vrea sfinți pe toți, dar noi nu ne luptăm și repede renunțăm la luptă”. Acel cuvânt

a fost (pentru mine) ca o săgeată în inima mea, pentru că îmi descoperea starea mea greșită, pe care nu o realizam. Fără să conștientizez în profunzime, de fapt eu așa gândeam: că sfințenia ar fi fost un dar doar pentru unii, iar noi, cei cu multe slăbiciuni, nu avem nicio șansă să ne desăvârșim. Chiar dacă conștientizam că Hristos este Același ieri și azi, citind frecvent, dar fără să văd, din Sf. Scriptură și Sfinții Părinți, eu de fapt nu credeam că ne putem sfinți precum cei din vremurile primare, și învinovățeam de fapt vremurile anevoioase de azi, ce mi se păreau neprielnice sfințeniei. Prin acel cuvânt Părintele Justin m-a învățat că nu cei din jurul meu erau vinovați pentru că eu nu înaintam duhovnicește, ci eu însămi, care nu mă luptam îndeajuns sau nu știam să mă lupt.

Părintele Justin nu s-a născut Sfânt, ci a devenit Sfânt, nu s-a născut înger, ci om ca și noi, cu slăbiciuni, pentru că tot omul este neputincios. Dacă nu ar fi neputințe, nu ar fi luptă, dacă nu ar fi luptă, nu ar fi sfințenie. Părintele Justin era un om obișnuit: mânca, dormea, cădea, se ridica, plângea, se bucura, răbda, se mâhnea, un om cu slăbiciuni și încercări ca și noi, dar care avea încă din copilărie o dorință sinceră de a se jertfi pentru Dumnezeu, pe care Îl iubea cu tot sufletul său. Prin modelul vieții sale, înțelegem că nu trebuie să ai o viață paranormală ca să devii sfânt. Părintele Justin și-a ascultat conștiința și doar și-a făcut datoria față de Dumnezeu și aproapele său. Dar noi, din slavă deșartă, considerându-ne mai speciali decât ceilalți oameni, avem impresia ca datoriile acestea mici sunt insignifiante față de așa-zisa menire înaltă pe care presupunem noi că o avem. Nu, Părintele Justin ducea o viață simplă, banală, ar spune unii, dar își concentra atenția asupra micilor îndatoriri pe care se ostenea să le respecte cu decență și bună-voire. Acest spirit al datoriei reiese foarte limpede până și din desele sale povestiri din copilăria sa, plină de haz și de isprăvi. Părintele Justin a ajuns la lucrurile înalte, începând smerit, de la cele de jos.

Încă din copilărie el așa a înțeles dragostea față de Dumnezeu, alergând să împlinească un singur cuvânt, care le cuprinde pe toate: „Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi” (Ioan 13:15). În tot ceea ce făcea, chiar dacă adeseori greșea, încerca să facă bine în jurul lui, sa-i bucure pe părinți, pe prieteni, animalele și întreaga natură, pe care o respecta ca și creație a lui Dumnezeu. Era un copil plin de viață, care iubea viața, ca pe cel mai de preț dar al lui Dumnezeu și neîncetat încerca să-I mulțumească lui Dumnezeu, îngrijind de darul Său în toate manifestările sale, de la oameni până la dobitoace și toate lucrurile, pe care le considera că aparțineau lui Dumnezeu. De aceea el nu făcea nimic cu nebăgare de seamă, la toate treburile gospodărești era cu mare atenție și le săvârșea cât putea cu simț de răspundere și cu multă dragoste. Iubea să meargă cu animalele la păscut, să le îngrijească; iubea să meargă cu părinții la grădină, să dea viață plantelor prin mica sa osteneală; se bucura de frumusețea naturii și Îl contempla zilnic pe Dumnezeu în creația Sa: „Eu am trăit în Poiana asta, dormeam şi mă sculam numai cu Muntele Ceahlău. Dimineaţa, seara dormeam cu Ceahlăul, dimineaţa mă sculam cu Ceahlăul. Nici Ion Creangă n-a dus o viaţă aşa teribilă cum am dus-o eu. Ideea de mănăstire mi-a venit când dormeam acasă pe cerdac şi mă sculam cu Ceahlăul, iar la poalele Ceahlăului era Durăul”mărturisește Părintele. Își iubea prietenii de joacă, încerca să îi bucure pe toți, iar când făcea câte o năzdrăvănie, singur se învinovățea pe sine și repara orice lucru greșit. Încă din copilărie avea conștiința propriilor sale păcate și primea cele rele ca din mâna lui Dumnezeu, considerând că pentru păcatele sale l-a pedepsit Dumnezeu. Tot din copilărie iubea foarte mult Sf. Liturghie, Biserica și mănăstirile pe care le frecventa cât putea de des, îndemnându-și și prietenii să facă asemenea. Din toate aceste detalii banale ale vieții sale, reiese că oamenii mari se nasc împlinind, cu simț de răspundere și bucurie, micile îndatoriri ale vieții, prin care Îi mulțumim lui Dumnezeu.

De asemenea în mănăstirea Durău, tânăr fiind, a făcut un lucru foarte simplu: a adunat de la toți părinții îmbunătățiți virtuțile lor, ca o albină nectarul din flori. Își îndeplinea cu sârguință ascultările și în ascultare Îl găsea pe Dumnezeu. Mai mult decât orice altă virtute, dragostea a fost calitatea care l-a înconjurat toată viața. Aceasta reiese și din faptul că cea mai mare dorință a sa în tinerețe, din propriile mărturisiri, era să dobândească darul de a tămădui neputințele oamenilor, cerere pe care o face cu sârguință la slujba de hirotonie întru preot. Niciodată nu s-a împuținat cu duhul pentru vremuri grele sau din lipsa povățuitorilor sau oamenilor buni, din jurul său. Adesea Părintele ne spunea că tot omul are ceva bun și dacă vrem, învățăm de la fiecare câte o virtute și astfel noi dobândim o mulțime de virtuți!

De departe cea mai mare cunună a nevoințelor sale a fost suferirea prigonirii pentru Hristos în temnițele comuniste. L-am întrebat odată pe Părintele de ce se nasc din ce în ce mai puțini sfinți astăzi? Părintele mi-a răspuns că are Dumnezeu ascunși sfinții săi, dar observa cu durere că mănăstirile au dat mai puțin oameni sfinți în veacul nostru și că mai mult s-au sfințit laicii. Părintele spunea că monahii mai mult s-au conservat pe sine, fugind de prigoana comunistă, pe când laicii au ieșit cu vitejie cu piepturile înainte pentru apărarea Bisericii și a neamului lor de către ciuma comunistă. Numele dreptății purtând, Justin, Părintele nu a putut sta niciodată deoparte când fratele lui suferea prigoană și încercări, ci a iubit dreptatea, săvârșind dreptate. Acesta este iar un model de sfințenie, arătat de Părintele, să nu stai niciodată indiferent la suferința fraților tăi. Părintele și-a arătat dragostea pentru aproapele prin fapte, înfruntând cu prețul vieții sale fiara comunistă, osândind pe față răul și pătimind astfel 16 ani în lanțuri și torturi pentru Hristos și frații săi.

Chiar dacă Părintele Justin fericea mai mult pe cei ce s-au încununat cu mucenicia în temnițe decât pe cei care au supraviețuit gulagului comunist, nu toți supraviețuitorii temnițelor comuniste au ajuns la măsura sfințeniei Părintelui Justin. Ceea ce înseamnă că nu este de ajuns răbdarea prigonirilor pentru a te sfinți, ci contează și modul în care îți asumi suferința, acceptarea durerii, forța rugăciunii și roada smereniei. Despre acest aspect Părintele Justin relata într-un interviu pentru revista Atitudini: „Temnița a fost o chemare. După o perioadă de îndoieli și întrebări, a urmat o perioadă de pace. Ea începea când reuşeam să pătrundem în interiorul nostru. Aceasta e cea mai impor­tantă experienţă pe care o poţi avea în timpul vieţii: a te cunoaşte pe tine însuţi. Apoi urmează o perioadă de consolidare pe calea suferinţei, graţie căreia reuşeşti să te cunoşti pe tine însuţi. A fost total şi simplu că noi ne redescopeream la acele ore pe patul suferinţei: era o chemare. Numai după ce am înţeles exact de ce eram în închisoare am început să rezistăm. A urmat apoi reala consolidare spirituală. Aiud şi Gherla erau fabrici de martiri în cel mai literar sens al cuvântului. Noi eram martori ai degradării propriului trup. De la un anumit stadiu nu mai eram în stare să simţim nimic – era ca o pace adâncă. Personal, nu am mai simţit durerea. Eram în elementul meu, mai fericit decât atunci când eram afară liber, în lume. Aceasta şi pentru că viaţa noastră spirituală devenea din ce în ce mai puternică, cu mult mai puternică decât era înainte de detenţie. Acelea erau zile de sacrificiu şi jertfă, extraordinare şi unice. Şi durerea era să vezi cum moare un om în faţa ta. Aceasta e adevărata suferinţă”. Din această relatare observăm că, până și în temniță, în centrul existenței Părintelui Justin, era tot aproapele. Ceea ce înseamnă că diferența a făcut-o capacitatea de jertfă pentru aproapele, în condiții limită de existență umană.

În toiul schingiuirilor Părintele Justin a reușit să uite de suferința sa și să o vadă pe a fratelui. Această virtute consider că i-a adus Părintelui Justin daruri mai presus de fire, ce l-au făcut luminător oamenilor, un far călăuzitor pentru mulțimile ce vor alerga mai târziu cu zecile de mii, la ajutorul său, din micuța chiliuță din mănăstirea Petru-Vodă.

La mănăstirea Petru-Vodă, Starețul Justin a devenit totul dragoste și jertfă, având ușa chiliei sale, dar și mai mult inima, permanent deschise pentru nevoile aproapelui său. Un om sfânt aduce în jurul său multă bucurie, aduce sfințenia, de care se împărtășesc și ucenicii săi, pe măsura participării lor. Un om sfânt e ca un rai duhovnicesc, în mijlocul căruia stând cei ce se supun acestuia, se desfătează de bunătăți duhovnicești, ca dintr-un pom al vieții. Un om sfânt nu moare niciodată; este veșnic precum și cuvântul lui Dumnezeu este veșnic: Fiți sfinți, precum Tatăl vostru Sfânt este! Nimeni nu ajunge la sfințenie învinovățind pe alții, ci doar pe sine însuși. Un sfânt are prea multe lucruri bune de făcut, ca să aibă timp să mai judece pe alții, cârtind și risipindu-și energia în lupte inutile. Sfințenia este o realitate, iar nu un mit! Sfințenia se naște din lupta cu neputințele și slăbiciunile noastre! Să fim sfinți, precum Părintele Justin Sfânt este!

(Material preluat din Revista Atitudini Nr. 60, ediție omagială dedicată pr. Justin Pârvu)

Un comentariu »

  1. A republicat asta pe Titlu sit.

    Apreciază

    Comentariu de darurilesfintilor — 10 februarie 2021 @ 08:47 | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: