LUMEA DUPĂ PANDEMIE

Articol de Yuval Noah Harari

Umanitatea se află în fața unei crize globale. Poate cea mai mare criză a generației noastre. Deciziile pe care oamenii și guvernele le iau în următoarele câteva săptămâni vor schimba probabil fața lumii pentru anii care vin. Vor schimba nu doar sistemele noastre de sănătate, dar în același timp și economia, politica și cultura noastră. Trebuie să acționăm rapid și decisiv. Dar trebuie să avem în vedere și consecințele pe termen lung ale acțiunilor noastre. Când alegem între alternative, ar trebui să ne întrebăm nu doar cum putem depăși amenințarea imediată, dar de asemenea în ce tip de lume vom trăi odată ce furtuna va trece. Da, furtuna va trece, umanitatea va supraviețui, majoritatea dintre noi vom rămâne în continuare în viață, dar vor trăi într-o lume complet diferită.

Multe dintre măsurile luate în starea de urgență vor deveni o constantă a vieții. Așa se întâmplă cu măsurile de urgență. Grăbesc procesele istorice. Deciziile care în vremuri normale ar lua ani de deliberare trec acum în câteva ore. Tehnologii imature și chiar periculoase sunt puse în funcțiune, deoarece riscul de a nu face nimic este considerat mai mare. Țări întregi devin cobai în experimente sociale pe scară largă. Ce se întâmplă când toată lumea muncește de acasă și comunică doar de la distanță? Ce se întâmplă când școlile și facultățile merg doar online? În vremuri normale, guvernele, mediul de afaceri și consiliile administrative din învățământ nu ar fi fost niciodată de acord cu astfel de experimente. Dar acestea nu sunt vremuri normale.În vremuri de criză avem două alegeri importante de făcut. Prima este cea între supravegherea totalitaristă și împuternicirea cetățenilor. A doua este între izolarea naționalistă și solidaritatea globală.

Supravegherea sub piele

Pentru a opri epidemia, populații întregi trebuie să se supună anumitor reguli. Există două mari metode pentru a atinge acest obiectiv. Prima metodă este ca guvernul să monitorizeze oamenii și să-i pedepsească pe cei care încalcă regulile. Astăzi, pentru prima dată în istoria omenirii, este posibil cu ajutorul tehnologiei să monitorizezi fiecare om în fiecare clipă. În urmă cu 50 de ani KGB-ul nu putea urmări 240 de milioane de cetățeni sovietici zilnic și nici nu putea spera rezonabil să proceseze toate informațiile adunate. KGB-ul se baza pe agenți și analiști umani, așa că pur și simplu nu putea plasa agenți care să urmărească fiecare cetățean. Dar acum statele se bazează pe senzori ubicui și algoritmi puternici în loc de spioni în carne și oase.

În bătălia contra coronavirusului mai multe state deja au pus în funcțiune noile mijloace de supraveghere. Cazul cel mai faimos este China. Prin monitorizarea strică a smartphonurilor, prin folosirea sutelor de milioane de camere care recunosc fețe umane, și prin obligarea oamenilor să-și verifice și să-și declare temperatura medicală și starea de sănătate, autoritățile chineze pot nu doar să identifice rapid pacienții infectați, dar și să le identifice traseele și persoanele cu care au intrat în contact. O mulțime de aplicații pe telefon îi avertizează pe oameni de apropierea lor față de pacienți infectați.
Acest tip de tehnologii nu se rezumă doar la Asia de Est. Primul ministru al Israelului Bejamin Netanyahu a autorizat recent Agenția de Securitate a Israelului să folosească în lupta contra Covid-19 tehnologie de supraveghere care se folosea contra teroriștilor. Când comisia parlamentară a refuzat să autorizeze măsura, Netanyahu a adoptat-o printr-un „decret de urgență”.

Ați putea spune că nu este nimic nou în toate acestea. În ultimii ani, atât statele cât și corporațiile au folosit tehnologii din ce în ce mai sofisticate pentru a urmări, monitoriza și manipula oamenii. Totuși, dacă nu suntem atenți, epidemia s-ar putea să reprezintă o bornă importantă în istoria supravegherii. Nu doar pentru că ar putea normaliza folosirea instrumentelor de supraveghere în masă în țări care până acum le-au respins, dar și mai mult pentru că reprezintă o trecere dramatică de la „supravegherea de deasupra pielii” la supravegherea „de sub piele”.
Așadar, când apeși ecranul telefonului și accesezi un link, statul dorea să știe pe ce ai apăsat cu exactitate. Dar odată cu coronavirusul, se schimbă interesul. Acum guvernul dorește să știe temperatura degetului tău și pulsul de sub piele.

Una dintre problemele cu care ne confruntăm în chestiunea supravegherii este că nimeni dintre noi nu știe exact cum suntem supravegheați și ce ne rezervă anii care vin. Tehnologia supravegherii se dezvoltă cu o viteză amețitoare și ceea ce părea SF în urmă cu 10 ani, este astăzi ceva învechit. Ca un experiment mental să luăm în considerare un guvern care le cere cetățenilor săi să poarte o brățară biometrică care măsoară temperatura corpului și bătăile inimii 24/zi. Datele sunt colectate și analizate de algoritmi guvernamentali. Algoritmii vor ști înainte ca tu să știi când ești bolnav, și de asemenea vor ști unde ai fost și cu cine te-ai întâlnit.  Lanțul de infectare ar putea fi redus semnificativ și chiar anulat cu totul. Un astfel de sistem ar putea probabil să oprească o epidemie în câteva zile, chiar înainte de a începe. Sună minunat, nu?

Problema este, desigur, că aceasta ar legitima un sistem de supraveghere înspăimântător. Dacă statul știe, de pildă, că am dat click pe un link de la Fox News în loc de unul de la CNN, asta ar putea să le spună ceva despre vederile mele politice și poate chiar despre personalitatea mea. Dar dacă statul monitorizează ceea ce se întâmplă cu temperatura corpului meu, cu pulsul și bătăile inimii în timp ce mă uit la un clip, poate afla ce mă face să râd, ce mă face să plâng și ce mă face foarte, foarte mânios.

Este important să ne amintim că mânia, bucuria, plictiseala și iubirea sunt fenomene biologice la fel ca febra și tusea. Aceleași tehnologii care identifică tusea ar putea de asemenea identifica râsul. Dacă statele și corporațiile încep să adune în masă informațiile noastre biometrice, pot ajunge să ne cunoască mult mai bine decât ne știm noi înșine, și pot atunci nu doar să ne prezică sentimentele, ci să ne manipuleze sentimentele și să ne vândă tot ceea ce doresc – fie un produs, fie un politician. Monitorizarea biometrică ar face tacticile Cambridge Analytica să pară ceva de Epoca Primitivă. Să ne imaginăm Coreea de Nord în 2030, când fiecare cetățean trebuie să poarte o brățară biometrică 24/zi. Dacă asculți un discurs al Marelui Lider iar brățara înregistrează semnalul de mânie, s-a zis cu tine.

Puteți spune, desigur, că supravegherea biometrică poate fi doar o măsură temporară în cazuri de urgență. Va dispărea odată ce starea de urgență ia sfârșit. Dar măsurile temporare au un obicei urât de a se permanentiza, mai ales că există mereu o nouă urgență la orizont. Țara mea natală, Israelul, a declarat o stare de urgență în Războiul de Independență din 1948, care a justificat o serie de măsuri temporare – de la cenzura presei și confiscarea pământurilor până la reglementări speciale pentru a face budincă (nu glumesc). Războiul de Independență a fost de mult câștigat, dar Israelul nu a declarat vreodată starea de urgență închisă, și nu a abolit multe dintre măsurile „temporare” adoptate în 1948 (reglementarea cu privire la budincă a fost abolită în 2011).

Chiar și când infecțiile cu Covid-19 vor ajunge la zero, un stat însetat de informații ar putea susține că trebuie să mențină în continuare sistemele de supraveghere biometrice deoarece se tem de un al doilea val de coronavirus, sau pentru că a apărut o nouă tulpină de Ebola în Africa, sau pentru că… ați prin ideea. În ultimii ani s-a desfășurat o mare bătălie cu privire la spațiul nostru privat. Criza coronavirusului ar putea reprezenta apogeul aceste bătălii. Când oamenii trebuie să aleagă între spațiul privat și sănătate, de regulă ei aleg sănătatea.

Sursa (și traducerea) : contramundum.ro

Articolul intreg in engleză pe Financial Times.com