Bucovina Profundă

17 mai 2020

Trei puncte ale noii paradigme totalitare dintr-un articol al filosofului Giorgio Agamben

Filed under: bio-wars,bioetica,marea minciuna,taina faradelegii,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 22:56

Trei puncte ale noii paradigme totalitare

dintr-un articol al filosofului Giorgio Agamben

servility

În discuţie nu este altceva decât un soi de „teroare sanitară” ca instrument pentru a guverna ceea ce era definit ca şi worst case scenario, scenariul cel mai rău. În conformitate cu această logică a celui mai rău, încă în 2005, Organizaţia Mondială a Sănătăţii anunţase de la „două la 150 milioane de morţi pentru gripa aviară care venea”, sugerând o strategie politică pe care statele atunci încă nu erau pregătite să o accepte. Zylberman arată că dispoziţiile sugerate constau din trei puncte:

1). construirea, pe baza unui risc posibil, a unui scenariu fictiv în care datele sunt prezentate în aşa fel încât să favorizeze comportamente care permit să fie gestionată o situaţie extremă;

2). adoptarea unei logici a situaţiei celei mai rele ca regim al raţionalităţii politice;

3). organizarea integrală a corpusului cetăţenesc în aşa fel încât să fie întărită la maximum adeziunea la instituţiile de guvernare, producându-se un soi de civism superlativ în care obligaţiile impuse sunt prezentate drept probe de altruism şi cetăţeanul nu mai are un drept la sănătate (health safety), ci devine juridic obligat la sănătate (biosecurity).

Ceea ce descria Zylberman în 2013 s-a verificat în mod punctual astăzi. Este evident că, dincolo de starea de necesitate legată de un anume virus care va putea să lase loc în viitor altuia, în discuţie este prefigurarea unei paradigme de guvernare a cărei eficacitate o depăşeşte de departe pe cea a tuturor formelor de guvernare cunoscute de istoria politică a Occidentului până acum.


 

Alexandru PetriaItalianul Giorgio Agamben este unul dintre marii filosofi contemporani ai lumii. Cuvintele lui au greutate și în sfera politică, fiind extrem de popular în presă și în mediul universitar occidental. Despre viața și opera lui găsiți referințe pe net, n-o să vă plictisesc aici. În urmă cu câteva zile, Agamben a publicat un articol extraordinar despre situația specială care ne definește acum viețile, cauzată de Covid-19. Textul a produs vii dezbateri în mai toate limbile de circulație, fiind comentat pro sau contra. Personal, sunt de acord cu spusele lui. Îi mulțumesc eminentului italienist și scriitor Ștefan Damian, că a acceptat să ni-l redea pe Agamben în română! 

 

Articolul lui Giorgio Agamben, integral:

Biosiguranţa şi politica

Ceea ce izbeşte în reacţiile şi dispozitivele de excepţie care au fost puse în aplicare în ţara noastră (şi nu numai în aceasta) este imposibilitatea de a le observa dincolo de contextual imediat în care par să acţioneze. În schimb, sunt rari aceia care, după cum ar impune să o facă o analiză politică serioasă, le interpretează ca simptome şi semne ale unui experiment mai amplu, în care este în joc o nouă paradigmă de guvernare a oamenilor şi lucrurilor. 

Într-un volum publicat încă de acum şapte ani, şi care merită să fie citit cu atenţie (Tempêtes microbiennes, Gallimard 2013), Patrick Zylberman descrisese procesul prin care siguranţa sanitară, rămasă până atunci pe lângă calculele politice, devenea o parte esenţială a strategiilor politice statale şi internaţionale.

În discuţie nu este altceva decât un soi de „teroare sanitară” ca instrument pentru a guverna ceea ce era definit ca şi worst case scenario, scenariul cel mai rău. În conformitate cu această logică a celui mai rău, încă în 2005, Organizaţia Mondială a Sănătăţii anunţase de la „două la 150 milioane de morţi pentru gripa aviară care venea”, sugerând o strategie politică pe care statele atunci încă nu erau pregătite să o accepte. Zylberman arată că dispoziţiile sugerate constau din trei puncte:

1.) construirea, pe baza unui risc posibil, a unui scenariu fictiv în care datele sunt prezentate în aşa fel încât să favorizeze comportamente care permit să fie gestionată o situaţie extremă;

2.) adoptarea unei logici a situaţiei celei mai rele ca regim al raţionalităţii politice;

3.) organizarea integrală a corpusului cetăţenesc în aşa fel încât să fie întărită la maximum adeziunea la instituţiile de guvernare, producându-se un soi de civism superlativ în care obligaţiile impuse sunt prezentate drept probe de altruism şi cetăţeanul nu mai are un drept la sănătate (health safety), ci devine juridic obligat la sănătate (biosecurity).

Ceea ce descria Zylberman în 2013 s-a verificat în mod punctual astăzi. Este evident că, dincolo de starea de necesitate legată de un anume virus care va putea să lase loc în viitor altuia, în discuţie este prefigurarea unei paradigme de guvernare a cărei eficacitate o depăşeşte de departe pe cea a tuturor formelor de guvernare cunoscute de istoria politică a Occidentului până acum.

Dacă deja în decăderea progresivă a ideologiilor şi a credinţelor politice raţiunile de siguranţă permiteau să fie acceptate de către cetăţeni limitări ale libertăţii pe care mai înainte nu erau dispuşi să le accepte, biosiguranţa s-a dovedit capabilă să prezinte absoluta încetare a oricărei activităţi politice şi a oricărui raport social ca o maximă formă de participare civică. Astfel, s-a putut să se asiste la paradoxul ca unele organizaţii de stânga, obişnuite în mod tradiţional să revendice drepturi şi să denunţe violări ale constituţiei, să accepte fără rezerve limitări ale libertăţilor, hotărâte prin decrete ministeriale lipsite de orice legalitate şi pe care nici chiar fascismul nu a visat că le-ar putea impune.

Este evident faptul – şi chiar şi autorităţile de guvernare nu încetează să o amintească – că aşa-numita „distanţare socială” va deveni modelul politicii care ne aşteaptă şi că (precum) au anunţat reprezentanţii unei aşa-numite task force, ai cărei membri se găsesc într-un evident conflict de interese cu funcţiunea pe care trebuie să o exercite) se va profita de această distanţare pentru a înlocui peste tot cu dispozitivele tehnologice digitale raporturile umane în fizicitatea lor, devenite, suspecte de contagiere (contagiere politică, se înţelege). Lecţiile universitare, cum a recomandat deja MIUR, de anul viitor se vor face în mod stabil on line, persoanele nu se vor mai recunoaşte privindu-se în faţă, care va putea fi acoperită cu o mască sanitară, ci prin dispozitive digitale care vor recunoaşte date biologice prelevate în mod obligatoriu şi orice „adunare”, fie că e făcută pe motive politice sau pur şi simplu din prietenie, va continua să fie interzisă.

În cauză este o întreagă concepţie despre destinele societăţii omeneşti într-o perspectivă care, prin multe aspecte, pare că ar fi preluat de la religii de-acum la apusul lor, ideea apocaliptică a unui sfârşit al lumii. După ce politica a fost înlocuită de către economie, acum, şi aceasta, pentru a putea guverna, va trebui să fie completată cu noua paradigmă a biosigranţei, căreia vor trebui să-i fie sacrificate toate celelalte exigenţe. Este legitim să te întrebi dacă o astfel de societate se va mai putea defini umană sau dacă pierderea raporturilor sensibile ale figurii, ale prieteniei, ale iubiirii va putea fi compensată, într-adevăr, de o siguranţă sanitară abstractă şi, de presupus, întrutotul falsă.”

11 mai 2020, Giorgio Agamben

Traducere: Ștefan Damian

sursa: știripesure.ro

5 comentarii »

  1. Ştiţi ce rămâne după neisprăviţii ăştia ?
    Lipsa de constituţionalitate şi de democraţie ridicată la rang de lege, modul abuziv de a impune ilegalităţi, minţind şi manipulând ordinar, ca ultimii borfaşi , sub privirile aprobatoare şi liniştitoare a stăpânilor străini !
    P.S.
    Culmea nesimţirii şi a tupeului dus până la limita absurdului este întruchipată de acuzele nesfârşite aduse PSD-ului şi Rusiei şi laudele , adevărate osanale, ridicate de Iohanus la adresa acestui caraghios guvern de hăbăuci, dar şi unuia ca Flutur care a băgat Suceava în carantină şi are pe conştiinţă sute de morţi !
    Halal !

    Apreciat de 1 persoană

    Comentariu de Radu Humor — 17 mai 2020 @ 23:31 | Răspunde

  2. Din păcate şi-au dovedit încă odată, şi pentru a câta oară laşitatea şi frica de adevăr, ştergând acest video deosebit de edificator pentru comedia pe care au pus-o nu doar în scena românească, ci şi în cea internaţională !
    Acum se poate lesne observa care sunt ţările în care au reuşit să-şi impună demonii lor !

    Apreciat de 1 persoană

    Comentariu de Radu Humor — 18 mai 2020 @ 20:56 | Răspunde

  3. Pare că-i scris acum ? E vina noastră !

    Cea mai superficială socoteală din lume ar dovedi, îndestul, că puterea productivă a naţiei româneşti n-a crescut, n-a putut să crească în raport cu groaza de cheltuieli pe care le-au impus formele de civilizaţie străină, introduse cu grămada în ţara noastră… Clasele productive au dat îndărăt; proprietarii mari şi ţăranii au sărăcit; industria de casă şi meşteşugurile s-au stins cu desăvârşire – iar clasele improductive, oamenii ce încurcă două buchi pe hârtie şi aspiră a deveni deputaţi şi miniştri, advocaţii, s-au înmulţit cu asupră de măsură, dau tonul, conduc opinia publică.

    Am admis legi străine în toată puterea cuvântului, care substituie, pretutindenea şi pururea, în locul noţiunilor naţie, ţară, român, noţiunea om, cetăţean al universului… Am creat o atmosferă publică pentru plante exotice, de care planta autohtonă moare… Azi avem cele mai înaintate instituţii liberale: control, suveranitatea poporului, consilii judeţene şi comunale. Stăm mai bine pentru aceasta? Nu, de zece ori mai rău, căci instituţiile noi nu se potriveau cu starea noastră de cultură, cu suma puterilor muncitoare de care dispunem, cu calitatea muncii noastre, încât trebuie să le sleim pe acestea pentru a întreţine aparatul costisitor al statului modern.

    Cestiunea economică la noi nu e numai o cestiune a mişcării bunurilor; ea e mai adâncă, e socială şi morală. Fără muncă şi fără capitalizarea ei, adică fără economie, nu există libertate. Celui care n-are nimic şi nu ştie să se apuce de nici un meşteşug dă-i toate libertăţile posibile, tot rob e, robul nevoilor lui, robul celui dintâi care ţine o bucată de pâine în mână. Nu există alt izvor de avuţie decât sau munca, fie actuală, fie capitalizată, sau sustragerea, furtul. Când vedem milionari făcând avere fără muncă şi fără capital nu mai e îndoială că ceea ce au ei a pierdut cineva.

    Mita e-n stare să pătrunză orişiunde în ţara aceasta, pentru mită capetele cele mai de sus ale administraţiei vând sângele şi averea unei generaţii… Oameni care au comis crime grave se plimbă pe strade, ocupă funcţiuni înalte, în loc de a-şi petrece viaţa la puşcărie… Funcţiunile publice sunt, adesea, în mâinile unor oameni stricaţi, loviţi de sentinţe judecătoreşti. Acei ce compun grosul acestei armate de flibustieri politici sunt bugetofagii, gheşeftarii de toată mâna, care, în schimbul foloaselor lor individuale, dau conducătorilor lor o supunere mai mult decât oarbă.

    Elemente economice nesănătoase, jucători la bursă şi întreprinzători şarlatani, se urcă, cu repejune, în clasele superioare ale societăţii omeneşti… Justiţia, subordonată politicii, a devenit o ficţiune. Spre exemplu: un om e implicat într-o mare afacere pe cât se poate de scandaloasă, care se denunţă. Acest om este menţinut în funcţie, dirijază însuşi cercetările făcute contra sa; partidul ţine morţiş a-l reabilita, alegându-l în Senat. Partidele, la noi, nu sunt partide de principii, ci de interese personale care calcă făgăduielile făcute naţiei în ajunul alegerilor şi trec, totuşi, drept reprezentanţi ai voinţei legale şi sincere a ţării… Cauza acestei organizări stricte e interesul bănesc, nu comunitatea de idei, organizare egală cu aceea a partidei ilustre Mafia şi Camorra, care miroase de departe a puşcărie.
    Vom avea de-acum înainte dominaţia banului internaţional, impusă de străini; libertatea de muncă şi tranzacţiuni; teoria de luptă pe picior în aparenţă egal, în realitate inegal. Şi, în această luptă învinge cel pentru care orice mijloc de câştig e bun. Urmare ei, capitalul, care ar trebui să fie şi să rămână ceea ce este prin natura lui, adică un rezultat al muncii şi, totodată, un instrument al ei, e, adesea, ca posesiune individuală, rezultatul unor uneltiri vinovate, a exploatării publicului prin întreprinderi hazardate şi fără trăinicie, a jocului de bursă, a minciunii.

    Peste tot credinţele vechi mor, un materialism brutal le ia locul, cultura secolului, mână-n mână cu sărăcia claselor lucrătoare, ameninţă toată clădirea măreaţă a civilizaţiei creştine. Shakespeare cedează în faţa bufoneriilor şi dramelor de incest şi adulteriu, cancanul alungă pe Beethoven, ideile mari asfinţesc, zeii mor.
    (Articol apărut în TIMPUL, la 9 ianuarie 1879, cu titlul “Credem că destul am vorbit…”)

    http://gandeste.org/general/mihai-eminescu-cine-conduce-opinia-publica/49281

    Apreciază

    Comentariu de Radu Humor — 20 mai 2020 @ 18:25 | Răspunde

  4. […] Trei puncte ale noii paradigme totalitare dintr-un articol al filosofului Giorgio Agamben […]

    Apreciază

    Pingback de Trei puncte ale noii paradigme totalitare dintr-un articol al filosofului Giorgio Agamben – HostBiz.ro — 25 mai 2020 @ 14:36 | Răspunde

  5. […] Trei puncte ale noii paradigme totalitare dintr-un articol al filosofului Giorgio Agamben […]

    Apreciază

    Pingback de NU MAI ȚINE, LĂSAȚI… | Bucovina Profundă — 29 iunie 2020 @ 18:56 | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Un site web WordPress.com.

%d blogeri au apreciat: