Bucovina Profundă

21 octombrie 2019

Virgil Maxim despre preotul Ioan Negruțiu:  ”Era un om exepțional din toate punctele de vedere. Smerenia se întrecea cu bunătatea și răbdarea.”

Virgil Maxim despre preotul Ioan Parintele-Ioan-Negrutiu-600x460Negruțiu 

Era un om exepțional din toate punctele de vedere. Smerenia se întrecea cu bunătatea și răbdarea.

Am fost împrăștiați prin Celular, singuri în celulă sau câte doi-trei. În funcție de mișcările rânduite de administrație, după criterii niciodată înțelese, aveam parte de cunoștințe noi sau reîntâlniri. Am ajuns cu părintele Ioan Negruțiu, din Bihor. Trimis la Seminarul teologic din Galați prin 1926 cu o bursă de stat (sau susținut de enoriașii comunei de naștere), după absolvire, în 1934, rămăsese preot celib printr-o dispensă specială, mai apoi deveni monah. Fusese premiant la școală iar după absolvirea facultății, profesor. Era un om exepțional din toate punctele de vedere. Smerenia se întrecea cu bunătatea și răbdarea.

Neacceptând propunerea de a deveni om de încredere al partidului, a urmat condamnarea de 10 ani muncă silnică și Canalul. Lucrând cu un evanghelist, acesta a fost impresionat de cinstea sufletească și adânca credință a părintelui; nu după mult timp și-a mărturisit păcatele și rătăcirile, deconspirând sistemul de susținere cu bani, alimente și alte bunuri materiale pe care oculta îl folosește în scopul dezmembrării Bisericii Ortodoxe. Omul, reîntors la dreapta credință, l-a rugat pe părintele Ioan să ceară comandantului lagărului să-l transfere din brigada evangheliștilor.

Biserica din colonia din Bărăgan

Fiind eliberat din lagărul de la Canal, cu un an înainte de expirarea pedepsei, în 1957, părintele nu înțelegea de ce. A doua zi urma să plece. Noaptea s-a închinat și s-a culcat. […]

Dimineața fu eliberat și trimis pe jos din colonie; se gândi unde s-ar putea duce. Apucă un drumeag spre nord, printre lanurile de porumb. Mergând cale de o oră, auzi din față un duduit de motor, era un IMS cu doi ofițeri securiști. Unul, cu grad de colonel, deschise portiera și-l salută:

– Bucuros de oaspeți, părinte Ioane?

– Mai ales când sunt oameni cu frica lui Dumnezeu, zâmbi părintele.

– Hai sus, Părinte, că avem treabă! Ne grăbim!

Părintele își făcu cruce: ”Doamne, fie voia Ta!” Mașina trecu Dunărea și spre amiază ajunse la lunca Călmățuiului, într-o colonie de deportați, patruzeci de familii [defapt era vorba de patrusute de familii n.n., după cum va povesti părintele Negruțiu mai târziu], aduse de prin toate regiunile țării, mai ales bănățeni și români macedoneni. Erau cazați în barăci, unele din lemn, altele din cărămidă, făcute încă de nemți în timpul războiului. Oamenii se strânseseră în piațeta coloniei.

– V-am adus preot, a zis colonelul. Să vă mai plângeți că n-are cine să vă îngroape morții! Sau cine să vă boteze copiii! De-acum puteți să muriți cât mai mulți. Are cine să vă îngroape.

Atât a zis și a plecat. Oamenii l-au înconjurat pe părintele Negruțiu.

– Omule, spune-ne cinstit dacă ești preot sau nu?

– Dacă mă credeți pe cuvânt, e bine, dacă nu, eu n-am acte cu care să vă conving.

I se rapartiză un loc într-una din barăcile goale. Și părintele nu întârzie să-și confirme harul preoției. Înțelesese de ce l-a adus Dumnezeu aici. De a doua zi se apucă să facă chirpici din pământ, pe care-i uscă la soare. Lucra de unul singur. Oamenii se uitau curioși, dar nimeni nu îndrăznea să-l întrebe ce are de gând să facă cu acele cărămizi uriașe. Când avu suficiente, cercetă o baracă cu pereți zidiți din cărămidă. Sparse cu un târnăcop zidul pe verticală, creând două deschideri, pentru sânii bisericii, care vor fi completați cu cărămida demolată și chirpici; apoi făcu un șliț la baza zidului pentru a-l prăbuși.

A doua zi, 14 octombrie, era Cuvioasa Paraschiva. Se ruga: ”Doamne, de ziua Căpitanului (Sfântul Corneliu Sutașul, 13 septembrie) m-am apucat să fac lăcaș de închinare pentru nevoile acestor suflete între care m-ai adus. Ajută-mi acum, pentru rugăciunile Sfintei Paraschiva, să termin demolarea zidurilor, ca să nu mă apuce ploile de toamnă înainte de a sfinți Biserica Ta”.

Ridicându-se din rugăciune luă un drug de salcâm ce era lângă zid, îl potrivi ca o pârghie și prăbuși zidul. Repetă operația și pe latura opusă. Îngenunche și mulțumi lui Dumnezeu și Sfintei Paraschiva – care va fi și hramul bisericii. Când oamenii au văzut realizându-se forma bisericii, atunci au înțeles și s-au convins că au între ei nu un oarecare, ci un Înger trimis de Dumnezeu să le poarte de grijă.

Când lăcașul a fost gata, Părintele a luat legătura prin rudele colonilor care veneau în vizită, cu Prea Sfințitul Chesarie Păunescu, episcop de Galați, care i-a trimis cele necesare pentru târnosirea Bisericii. La construirea Sfântului Lăcaș a contribuit foarte mult colonelul Capdebou și un alt ofițer, al cărui socru a procurat și clopotul.

O nouă condamnare pentru Părintele Ioan

Spre sfârșitul anului 1958, la un nou val de arestări, s-au găsit la o percheziție făcută Despei Olariu, poetesă aromâncă, câteva poeme de Radu Gyr și o scrisoare în care erau amintite mai multe nume de români macedoneni, cu care părintele Ioan se întâlnise prin închisoare sau la Canal. S-a constatat că Despa Olariu vizitase colonia și adunase date despre cei închiși.

Deși nu fusese deconspirat, expertiza grafologică a demonstrat că autorul scrisorii era părintele Negruțiu. Opus igni, autor furcibus. Acuzat că a întreținut legături cu exteriorul, iar prin predicile sale a instigat la atitudine antistatală, antiguvernamentală și împotriva clasei muncitoare, etc… a fost condamnat la muncă silnică pe viață. După schingiuiri și necazuri a fost trimis la Aiud, unde am avut fericirea să-l cunosc în celulele răstignirilor pe cruce. Domnul îi împlinise dorința, făcându-l părtaș la suferințele Sale pentru noi.

O, părinte Ioane! Sunt fericit că te-am cunoscut și că m-ai însemnat pe creștet și pe mine cu semnul Sfintei Cruci, cu brațul tău care s-a atins de genunchiul însângerat al Domnului Hristos. Sărut dreapta, părinte Ioane!

sursa:  Virgil Maxim, Imn pentru crucea purtată. Abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce, ediția a II-a, Editura Antim, București, 2002, p. 354

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Un site web WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: