Minunile Sfântului Arhanghel Mihail din 6 septembrie
Minunea Sfantului Arhanghel Mihail in Colose
Unde umbrează darul Tău, Arhanghele,
de acolo se goneşte puterea diavolului.
Că nu sufere să vadă lumina ta luceafărul cel ce a căzut.
Pentru aceasta te rugăm,
săgetile lui cele de foc purtatoare,cele pornite asupra noastra
stinge-le cu mijlocirea ta, aparandu-ne.
Când a trecut prin Frigia ca să propovăduiască Evenghelia, Sfântul Apostol Ioan a prorocit o apropiată vizită providenţială a prinţului arhanghelilor, Mihail, în locul numit Heretopa. Şi într-adevăr, la puţin timp, în acel loc în mod minunat a izbucnit din pământ un izvor vindecător de toată boala. Unul din multii credincioşi care s-au perindat pe la acest izvor, a cărui fiică s-a vindecat prin această apa, a contruit pe acel loc, în semn de recunoştiinţa, o mica biserică închinată Arhanghelului Mihail.
Nouăzeci de ani mai târziu, în această biserică s-a aşezat, spre a practica asceza şi a servi la altar, un tânăr numit Arhip, originar din Hierapolis. Pentru zelul şi dragostea acestui tânăr atlet al lui Hristos, Dumnezeu i-a dat harul de a face minuni şi vindecări. Dar oarecare elini, aprinşi de zavistie din pricina minunilor preamărite ce se făceau în biserica Arhistrategului Mihail, au vrut să abată râul Lycos care curgea acolo aproape şi să-l pornească asupra Bisericii, că să înece şi Biserică şi să piardă şi pe Arhip. Dar dumnezeiescul Arhistrateg, însuşi arătându-se şi poruncind lui Arhip să se îmbărbăteze, a lovit cu un toiag piatră, şi făcând cale apei printr-însă, de atunci până în ziua de astăzi, se vede cum acolo este înghiţită apa şi se mistuieşte. (calendar-ortodox.ro)
La 6 septembrie 1940 – Minunea Arhanghelului Mihail in România
ROMÂNIA – STAT NAŢIONAL LEGIONAR
În zorii zilei 6 septembrie 1940 regele Carol II, considerat vinovat de dezastrul ţării, abdică în favoarea fiului sau Mihai, după ce cu două zile înainte investise pe generalul Antonescu cu puteri depline în stat. Străzile marilor oraşe sunt invadate de mase de oameni, care salută entuziast sfârşitul regimului totalitar carlist. La 14 septembrie 1940, Regele Mihai semnează decretul prin care România devine Stat Naţional-Legionar. A urmat o guvernare comună, a Mişcării Legionare şi a elementelor fidele generalului Antonescu, care a durat ceva mai mult de 4 luni. Până la 21 ianuarie 1941. Timp de zeci de ani, regimurile totalitare nu au permis o analiză onestă, ştiinţifică, a acestei guvernării. Analizele au fost întotdeauna viciate de comandamente ideologice, adevărul fiind denaturat, într-un fel sau altul, de politruci sau de istoricii aserviţi regimurilor respective. La 73 de ani de la acele evenimente românii au dreptul să cunoască, detaşat şi liber, adevărul istoric. Aşa cum a fost. Vrem să punem la dispoziţia publicului o serie de documente originale, interviuri cu participanţii la evenimente, fotografii de epocă şi alte mărturii. Concluziile rămân a fi trase mai tarziu.
La 6 septembrie 1940
Nicolae Teban
Revista DACIA, Rio de Janeiro, decembrie 1957
Ca sã audã glasul noului sef al Miscãrii legionare, Horia Sima, au venit o mare întreagã de Români. Marea piatã din Dealul Mitropoliei din Bucuresti gemea de lume. Cât vedeai cu ochii numai cãmãsi verzi, ba si albe. Doamne, asa o fi fost si pe câmpia Blajului la 1848?
O regulã cum nu se poate decât regula legionarã. O disciplinã de necrezut la tinerii veniti din toale colturile Tãrii, clocotind de bucuria biruintei, cu focul nestins ale dreptatii în vine, cu ochii înlãcrimati de suferintele trecute si fericirea cãzutã asupra Tãrii prin mâna viteazã a Comandantului.
Se proslãvea în ziua minunii sfântului Arhanghel Mihail, amintirea Cãpitanului biruitor de dincolo de moarte… Biruinta lui… Jertfa lui…
Dusmanii sãrbãtoriserã cu cupe de sampanie îngroparea Gãrzii de Fier. Credeau cã ucigând elita si pe Cãpitan, Garda s’a nimicit complet. Se’nselaserã însã.
Cãderea tiraniei se vestea prin trâtmbite de aramã, cari sunau peste codri, munti si câmpii. Sufletele nevinovate, arse pe rug, strangulate, înnecate în bãltoace, veneau sã chinuiascã pe asasinii lor. Nu sã-i ucidã, ci sã le arate mãretia biruintei legionare, splendoarea ei sub binecuvântare dumnezeiascã. Splendoarera pentru care se jertfiserã ei bucuros.
Ce însemnà acea imensã manifestare româneascã? Insemnà un cutremur de supunere a întregii lumi nelegionare dornicã sã se vadã în cãmasã verde, o nesfârsitã iubire si o convingere cã biruinta Miscãrii este coborîtã din cer si deci binecuvântata de Dumnezeu.
Sufletul legionar era unul singur, plin de rnândrie si de demnitate, întãrit prin jertfa Cãpitanului. Sufletul legîonar dealtãdatã si de totdeauna, nealterat si vitenz. Ce mândri eram toti în uniformele verzi si cum priveam în jurul nostru la lumea care ne admira. Unire, unire, ce suflu sfânt fluturã în tine…
Freamãt deodatã. Un «Drepti» tare, rãspicat sparge vãzduhul. Domnul Radu Mironovici, Comandant al Bunei Vestiri dã raportul Sefului Miscãrii. Natura întreagã a încremenit sã asculte graiul de stâncã al viteazului comandant si ctitor de Legiune alãturi de Cãpitan. Imi sunã si-acum în urechi acel freamãt. Intr’o clipã din pieptul a mii de cãmãsi verzi sbucneste «Sfântã tinerete legionarã»… care urcã în slãvi.
Cântam cu lacrãmi de bucurie, sã amintim lumii întregi biruinta Cãpitanului, care a învins Moartea…
Bucurestiul cel blestemat care ca un Molof nu se mai sãturase de jertfã legionarã era în sãrbãtoare. Verdele stejarilor îl coplesise. Sufla greu sub povara biruintei. Acum strânsese la sânu-i pe toti cei ce supravietuiau marei prigoane a unui rege descreierat si pervers: temnitele, lagãrele, umbrele mortilor, cei vii din toate colturile Tãrii stãteau laolaltã.
Steagul tricolor pretutindeni se’nfrãtise cu steagul verde al Legiunii. Erau îngemãnate!
Muzicile de pretutindeni cântau cântecele legionare. Lumea se bucura nespus. Balcoanele înflorite cu covoare frumoase aruncau flori în uriasa coloanã ce se pregãtea sã defileze înaintea Comandantului.
Asa a fost atunci, la 6 Septembrie 1940, si de-atunci au trecut ani si ani.
Mãcar acum si aci, sã ne strângem suferinta în noi si sã ne gândim la momentele de glorie dela 6 Septemvrie 1940 si tot ar fi o mângâiere pentru viitor…
Revista DACIA, Rio de Janeiro, decembrie 1957
Bucovina Profundă 
Lasă un răspuns