Bucovina Profundă

24 iunie 2019

Povestea vânzătorului de mătăsuri care nu și-a vândut credința

Filed under: Bucovina profundă,sfintii români,sinaxar,Uncategorized — Mircea Puşcaşu @ 19:29

Povestea vânzătorului de mătăsuri care nu și-a vândut credința

Articol de Cătălin Acasandrei / sursa: doxologia.ro

În data de 24 iunie, creștinii ortodocși de pretutindeni prăznuiesc, pe lângă Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, și Aducerea în țară a moaștelor Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava.

03-manastirea_sf_ioan_cel_nou_de_la_suceava_foto_bogdan_zamfirescu

Cu toate că ziua de pomenire a Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava este pe 2 iunie, există tradiția ca el să sa fie cinstit și de Sânzâiene, în amintirea momentului sosirii sfintelor sale moaște în Țara Moldovei. În această zi, Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” îmbracă straie de sărbătoare, iar credincioşi din toate colțurile țării vin și se închină la racla care adăpostește sfintele sale moaşte.

Din puţinele ştiri rămase în legătură cu mucenicia sa, se pot desprinde şi câteva date biografice. Născut în secolul al XIV-lea în Asia Mică, Sfântul Ioan vindea, împreună cu tatăl său, icoane și mătăsuri, pentru a cumpăra cele necesare traiului. Într-unul dintre drumurile sale spre cetatea Albă, Sfântul l-a contrazis pe un catolic pe nume Reitz, din Veneţia sau Genova, iar acesta s-a răzbunat, spunându-i conducătorului tătar că Ioan dorește să se facă musulman. Aflând vestea, conducătorul a transmis ostaşilor să îl aducă în faţa lui pe negustorul din Trapezunt. Când Ioan a ajuns la el, dregătorul i-a spus :

Am auzit că ai dori să îmbrăţişezi străvechea noastră credinţă. Deci, alesule prieten, lepădându-te de credinţa cea în Hristos, în faţa acestei adunări adaugă-te celor care se bucură de dragostea şi de oblăduirea mea”.

Înțelegând planul de răzbunare al lui Reitz, Ioan i-a răspuns cu fermitate eparhului:

 „Să nu-mi fie mie a mă lepăda de Hristos, căci ce-ar putea despărţi inima mea de „Soarele dreptăţii” şi de „Răsăritul cel de sus” şi a mă întoarce în întunericul necunoştinţei de Dumnezeu? Preaputernice eparhe, vorbele care ţi s-au spus despre mine sunt mincinoase, sunt iscodiri răutăcioase. Eu nu voiesc să dispreţuiesc bunătatea care mi-ai arătat-o, dar nu pot să mă lepăd de Hristos lumina lumii”.

Cuvintele sale l-au întunecat pe dregător, considerându-le ca fiind dispreţuitoare faţă de credinţa tătarilor. De aceea, a dat poruncă subalternilor săi ca Sfântul Ioan să fie întins pe pământ şi bătut cu toiege, crezând că în felul acesta îl va sili să treacă la religia lui.

Spre surprinderea lor, Sfântul Ioan Îl mărturisea cu şi mai mult curaj pe Hristos, spunând:

„Binecuvântat eşti, Dumnezeule, şi preamărit eşti, Lumină în trei străluciri: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Să nu-mi fie mie niciodată a mă închina soarelui şi focului, ci Părintelui luminilor şi slavei celei neînserate. Mulţumescu-ţi Ţie, Hristoase, că m-ai învrednicit a-mi spăla păcatele cu sângele meu şi a mă sfinţi cu puterea Sfântului Duh spre dobândirea vieţii celei veşnice […].

Unul dintre cei care îl chinuiau i-au tăiat apoi capul cu sabia, lăsându-i trupul neîngropat. Însă trei îngeri au venit să îl tămâieze, iar Sfântul Ioan s-a arătat în vis unui preot, acesta luând sfintele moaște și așezându-le în biserica unde slujea.

Vestea despre minunile săvârșite lângă racla cu sfintele sale moaște a ajuns si în Țara Moldovei. Domnitorul Alexandru cel Bun (1400-1432), cel care obţinuse în anul 1401 recunoaşterea canonică a Mitropoliei Moldovei de către Patriarhia ecumenică din Constantinopol, pentru a pecetlui acest act și dorind ca ţara lui să aibă un sfânt ocrotitor, a adus moaștele Sfântului Ioan din Cetatea Albă la Suceava, reședința de atunci a Țării Moldovei.

Astfel, în anul 1415 „au fost aduse cu multă cheltuială moaştele Sfântului mucenic Ioan Novai de la Cetatea Albă de la păgâni şi le-au aşezat în târgu în Suceava, la Mitropolie, cu mare cinste şi cu litie, penru paza şi ferinţa (ocrotirea n.n.) scaunului domniei sale, carile să prăznuieşte miercuri şi joi în săptămâna Rusaliilor”, după cum consemnează Axinte Uricariul, cronicar şi copist moldovean, pe baza Cronicii lui Grigore Ureche.

Delegația care a adus moaştele Sfântului Ioan a fost întâmpinată la locul numit „Poiana Vlădicăi”, în apropiere de orașul Iaşi, de către domnitorul Alexandru cel Bun, alături de soţia sa, de mitropolitul Iosif și de mulți alți călugări, preoţi şi credincioşi care l-au însoţit până în Biserica „Sfântul Gheorghe” din Suceava, cunoscută și sub denumirea de Biserica Mirăuți.

Racla cu sfintele sale moaște a rămas aici până în anul 1589, când au fost mutate în noua catedrală mitropolitană din Suceava, ctitorită în prima jumătate a secolului al XVI-lea de către domnitorii Bogdan al III-lea şi fiul său, Ştefăniţă.

În anul 1686, regele Jan Sobieski al Poloniei a pornit un război împotriva turcilor și a intrat în Tara Moldovei alături de oastea sa, în speranța că va fi ajutat de domnitorul Constantin Cantemir (1685-1693), fără a-și îndeplini, însă, planurile. La retragerea din Moldova, Sobieski l-a luat ostatec și pe mitropolitul Dosoftei, care a avut curajul să condamne „nelegiuirea oștenilor” polonezi care jefuiau bunurile unor biserici.

De teama unor alte jafuri, Sfântul Mitropolit Dosoftei a luat cu el și moaștele Sfântului Ioan cel Nou, precum și odoarele Mitropoliei și anumite acte importante. Moaștele Sfântului Ioan vor fi readuse la Suceava abia după o sută de ani, în 1786, când episcopul Dosoftei Herescu de la Rădăuţi le-a reaşezat tot în fosta catedrală mitropolitană cu hramul Sfântului Gheorghe.

Când a izbucnit Primul Război Mondial, pentru a fi ferite de profanare sau de flăcări, cinstitele moaşte au fost duse la Viena şi adăpostite în capela ortodoxă română de aici. În anul 1918, când Bucovina și Basarabia au revenit la patria-mamă, Sfântul Ioan s-a întors la Suceava, rămânând până astăzi „ocrotitor a toată ţara Moldovei”.

Viața și patimile Sfântului Ioan cel Nou au fost descrise, de-a lungul timpului, nu doar în cărțile de cult, ci și în numeroase studii și lucrări de specialitate (una dintre acestea este și lucrarea „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”, semnată de diac. prof Vasile M. Demciuc și apărută la Editura Doxologia). De asemenea, cele mai importante aspecte din viața lui au fost zugrăvite și îmbracă până astăzi pereții mai multor locașuri de cult, printre care se numără Mănăstirea Voroneţ, ctitoria Sfântului Voievod Ştefan cel Mare, Catedrala Arhiepiscopală din Roman, Mănăstirea Suceviţa sau biserica din Dobrovăț.

De aceea, an de an, în ziua de Sânzâiene, este de datoria noastră să fim la înălţimea faptelor moșilor și strămoșilor noștri și să ne aducem aminte de Sfântul Ioan cel Nou, mucenicul care și-a dat viața pentru Biserica lui Hristos și, contrar tuturor vicisitudinilor istorice, ocrotește până astăzi străvechea cetate voievodală a Sucevei și întreaga Țară a Moldovei.

Vă recomandăm să mai citiți și:

 

 

 

 

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Un site web WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: