Nicolae Steinhardt – Jurnalul fericirii
Eli, Eli, lamah sabachtani
„Prefer să cred in Dumnezeu decât să-l văd în toată slava sa.“
Paul Valery (Scrisoarea doamnei Emilie Teste)
Dumnezeu, care l-a părăsit pe Hristos pe cruce, nu e cu totul absent şi pentru noi?
Un lucru pe care nu vrem să-l înţelegem, pe care nu-l înţelegeau nici contemporanii Domnului. Cei ce aşteptau venirea lui Mesia în slavă. Ce nu puteau înţelege ei, ce nu putem înţelege noi: că Dumnezeu, cum spune Kierkegaard, nu e un imens papagal roşu.
Dacă în piaţă ar apărea dintr-odată şi din senin o uriaşă pasăre violent colorată, de bună seamă că toată omenirea s-ar năpusti să vadă şi ar pricepe că nu e lucru obişnuit.
Credinţa, pocăinţa în felul acesta ar fi prea uşoare. Mură-n gură. Na-ţi paraua, dă-mi sarmaua.
Ni se cere însă a crede în deplină libertate şi s-ar zice că — mai rău decât atât — scenariul se desfăşoară als ob am fi nu numai pe deplin abandonaţi, ci şi că — pe deasupra, colac peste pupăză — pronia dinadins face totul ca să nu credem; îi place — zice-s-ar — să acumuleze piedicile, să ne înmulţească riscurile, să adune argumente pentru a preface bine intenţionata dorinţă de evlavie în imposibilitate.
Drumurile care duc spre credinţă poartă aceleaşi nume, toate: pariu, aventură, incertitudine, cuget de om nebun.
Dostoievski: dacă Dumnezeu n-a coborât de pe cruce, pricina este că voia să-l convertească pe om nu prin constrângerea unui miracol exterior evident, ci prin libertatea de a crede şi dându-i prilejul de a-şi manifesta îndrăzneala.
Când i se spunea Domnului pe Golgota: mântuieşte-te pe tine şi atunci vom crede, greşeala era de fapt de ordin lingvistic, se judeca în temeiul unei confuzii de termeni. Dacă s-ar fi coborât de pe cruce nu mai era nevoie să se creadă, ar fi avut loc doar recunoaşterea unui fapt (ca în cazul papagalului roşu: coborârea de pe cruce ar fi constituit un irezistibil papagal roşu).
Ni se cere — invitaţie la temerară vitejie şi palpitantă aventură — ceva mai tainic şi mai ciudat: să contestăm evidenţa şi să acordăm încredere unui ne-fapt.
Pe căi ocolite lucrează. Căi de nepătruns, zic francezii. Iar englezii şi mai precis: se mişcă într-un mod misterios.
— Leon Bloy: „O, Hristoase, care te rogi pentru cei ce te răstignesc şi-i răstigneşti pe cei ce te iubesc!”
(Nicolae Steinhardt – Jurnalul fericirii)
Bucovina Profundă 
Lasă un răspuns