În calendarul neamului românesc:
18 februarie – pomenirea lui Valeriu Gafencu
Ioan Ianolide despre Valeriu Gafencu
Valeriu Gafencu (în dreapta) cu mama sa si Ioan Ianolide (în stânga) în lagărul de muncă de la Galda, 1946
Viaţa îşi continua cursul între zidurile masive ale închisorii. Valeriu se ruga mult. Adesea cădea cu faţa la pământ şi plângea cerând mila, ajutorul şi luminarea cerească. Treptat a înlocuit studiul cu rugăciunea.
Noaptea citea Paraclisul Maicii Domnului, iar ziua acatiste. Mergea regulat la slujbe, se spovedea smerit, se cumineca cu bucurie. Respecta preoţii, deşi n-a găsit un duhovnic pe potriva dimensiunilor sufletului său. Ii plăcea să cânte rugăciuni şi psalmi. Bătea multe metanii, în funcţie şi de starea fizică. Liniştea era deplină, izolarea de lume aproape totală, deci condiţii prielnice lucrării duhovniceşti.
Dragostea îl făcea să se reverse către prieteni la un nivel sufletesc adânc şi sincer. Se străduia să plinească în sine virtuţile, proces care avea să se desăvârşească pe parcursul anilor. Se sfătuia mereu cu cei de un cuget cu el şi împreună au luptat să se curăţească.
Zi de zi făcea ordine în sufletul său, devenea altul, se deprindea să trăiască în Duhul, potrivit învăţăturii creştine. Sporirea îi era armonioasă, tinzând să realizeze omul cel nou. Prin harul lui Dumnezeu, el a străbătut calea celei mai autentice spiritualităţi ortodoxe.
Prin 1943 Valeriu a fost izolat, împreună cu alţii, în Zarca cu regim sever, fără cărţi, fără contact cu familia şi cu o raţie de hrană insuficientă, care l-a distrofiat. Aici s-a dedicat în întregime Rugăciunii inimii, spunând neîncetat „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!“. Inceputul bun era pus, orientarea era limpede, aşa încât această perioadă i-a adus un spor duhovnicesc însemnat.
Primii ani fuseseră de căutare, următorii de lacrimi şi pocăinţă, iar acum erau ani de vorbire cu Dumnezeu, de trăire cu Dumnezeu şi unire cu Dumnezeu pe calea rugăciunii. Indrumatorul care i-a stat la dispoziţie a fost acea carte mică scrisă de un anonim, intitulată Pelerinul rus.
Toate celelalte preocupări au dispărut, pentru a fi înlocuite cu rugăciunea. Dar ea, o dată cu descoperirea luminii interioare, o dată cu ordinea sufletească, o dată cu lumina harică, i-a revelat în minte toate problemele ce l-au preocupat, evident nu ca o aflare, ci ca o dăruire.
Şi astfel, în acel regim sever de temniţă căruia el îi dăduse rol duhovnicesc, Valeriu era plin de bucurie şi de cântec. Impetuozitatea tinereţii sale era acum tradusă în neostenită lucrare lăuntrică. Iar darurile cereşti nu încetau să sosească. Lumina era tot mai cuprinzătoare. Hristos îi devenise Prieten şi de aici înainte nu se vor mai despărţi niciodată.
(din Ioan Ianolide – Întoarcerea la Hristos. Document pentru o lume nouă)
Alte articole:
-
VALERIU GAFENCU – DESPRE PACE
-
Valeriu Gafencu – Despre criza
-
Marin Naidim despre Valeriu Gafencu: Valeriu ne-a arătat calea ce duce la mântuire
-
Virgil Maxim despre Valeriu Gafencu: „”Dumnezeu revărsase asupra lui harul frumuseţii sub toate aspectele”
-
18 februarie 2012: Sfântul Mucenic Valeriu Gafencu – 60 de ani . Un NOU acatist
-
Acatistul Sfinţilor din Închisori – Acatistul Sfintilor Români din inchisorile secolului XX -14 mai + AUDIO: Maicile de la Diaconesti – Canonul si Acatistul Marturisitorilor Romani din inchisori
-
Sfantul Mucenic Valeriu –18 feb 2011- 59 de la nasterea intru Imparatie
[…] Ioan Ianolide despre Valeriu Gafencu […]
ApreciazăApreciază
Pingback de Valeriu Gafencu: Despre comunitate. Despre rolul creștinismului. Despre actualitate | Bucovina Profundă — 18 februarie 2019 @ 02:58 |
Prea m-au frământat și pe mine asemenea întrebări pentru ca să nu vă mulțumesc, chiar foarte mult pentru răspunsurile date de Valeriu Gafencu. Avem nevoie de aceste răspunsuri, ca de aer. Noi mirenii, dar mai ales preoții. Între ei unii chiar au pornit-o în mod ciudat. Ciudat mi se pare faptul că Pr. Const. Coman a considerat că votul la Referedum s-ar asocia cu metodele străzi (https://www.youtube.com/watch?v=TXZN5BtcZqY, min.1;36;05), pentru a lăuda astfel pe cei care timp de două zile n-au vrut să meargă la urne pentru a pune ștampila unde vor . Prea a fost multă lume în Sala Frescelor de la Arhitectură și prea a fost aplaudată spusa Părintelui pentru a nu mă întreba cum de am ajuns aici. . Cu multe urări de mai bine George Liviu Teleoacă
ApreciazăApreciază
Comentariu de Teleoacă George Liviu — 18 februarie 2019 @ 09:24 |