9 februarie – Calendarul demnității românești:

Părintele Ilie Moldovan

Născut în Ceruri la 9 februarie 2012

Un articol de Florin Palas

L-am cunoscut pe Părintele Profesor Ilie Moldovan în anii ’90. Era peste tot. La amvon, la catedră, în presa scrisă, la conferinţe publice susţinute de-a lungul şi de-a latul ţării, militant pentru drepturile copiilor nenăscuţi, initiator şi animator al Universităţilor de Vară de la Mănăstirile Izvorul Mureşului, Recea, Făgeţel, întemeietor al Mănăstirii de la Jacul Românesc, îndrumător al tinerilor studioşi pe drumurile satelor şi oraşelor din Harghita şi Covasna. Era peste tot unde era nevoie de un suflet mare de român. 

Am avut onoarea să-l intervievez de câteva ori. Împreună cu colegii mei de la Liga Studenţilor sau de la ASCOR l-am invitat de mai multe ori la Braşov, pentru a conferenţia pe diverse teme. Am fost împreună la Vlădeni pentru a-l pomeni pe marele nostru teolog şi mentor al Părintelui Ilie, Părintele Profesor Dumitru Stăniloae, am răspuns cu bucurie invitaţiilor Sfinţiei Sale de a participa la universităţile de vară. Strigătul său “Ne piere neamul!” mă răscoleşte şi acum. 

A fost fiu de ţarani din Albeşti (un sat de lângă Sighişoara), de la care a păstrat, cum îi plăcea să spună, caracterul moral şi credinţa ortodoxă, apărată de înaintaşii săi. N-a uitat niciodată de unde a plecat, fiind un constant susţinător al lumii ţărăneşti. Această dragoste l-a făcut să ajungă preot în satul făgărăşean Lisa. A trăit toate durerile acestui neam. A împărtăşit suferinţele luptătorilor anticomunişti din Munţii Făgăraşului. Mulţi ţărani, al căror duhovnic era, se numărau printre sprijinitorii acestora. De altfel, învăţătorul Olimpiu Borzea, şeful grupului de sprijin al partizanilor, îi era bun prieten. A intrat în atenţia Securităţii.  

I-a cercetat, cu toate riscurile de rigoare, pe Părintele Arsenie Boca şi pe Episcopul martir Nicolae Popovici. În 1968 a fost anchetat pentru legăturile cu grupul profesorului Cândea, fiind exclus de la doctorat. A fost câţiva ani profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, la intervenţia Patriarhului Justinian. În 1983 este nevoit să plece la Facultatea de Teologie din Sibiu. 
Încă de la liberalizarea avorturilor (prima lege care legaliza avorturile a fost dată în Uniunea Sovietică!), Părintele Ilie a avut o atitudine fermă faţă de acest păcat de moarte, combătându-l fără preget. 

Părintele Profesor a susţinut cu tărie că neamul este o realitate a vieţii veşnice. Însoţindu-l pe unul din drumurile spre satul harghitean Bodogaia, unde s-a petrecut un fenomen cumplit (pe care Părintele l-a numit “bodogaism”), şi anume maghiarizarea în forţă a românilor, Părintele avea să ne spună că neamul poate fi pierdut pe pământ, dar nu şi-n cer. S-a numărat printre iniţiatorii înfiinţării providenţiale a Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei.

I-am fost recunoscător pentru că a fost un colaborator constant al publicaţiei de cultură şi atitudine creştină “Veghea”, editată timp de doi ani la Braşov. Un articol al său, „Aspecte ale liturghiei cosmice din paradisul etnic românesc în poezia lui Eminescu”, a fost unul de vârf în exegeza eminesciană. Am fondat, cu binecuvântarea şi sprijinul Părintelui, o revistă dedicată românilor din Harghita şi Covasna, numită sugestiv “Martyria”. Din păcate, fondurile insuficiente au făcut ca, după apariţia câtorva numere, să înceteze apariţia acesteia.

Cele scrise mai sus evocă doar o mică parte din activitatea neobositului nostru îndrumător. Părintele Profesor Ilie Moldovan te impresiona prin smerenie, prin dragostea şi bucuria cu care te copleşea, prin delicateţea şi entuziasmul său, prin politeţea desăvârşită arătată tuturor, indiferent că erau savanţi sau tineri învăţăcei. Dragostea absolută pentru români l-a făcut să fie un model în acţiunea de “înfrăţire a versanţilor”, convins fiind că munţii sunt paradisul neamului nostru. 
În 9 februarie 2012, Părintele Ilie a plecat la Domnul. Avea să se nască în Ceruri, după o expresie a Sfinţiei Sale, folosită pentru cei care se săvârşesc după ce au dus o viaţă de sfinţenie. Dumnezeu să ne învrednicească de rugăciunile Părintelui!

Florin Palas