Din minunile Sfântului Mercurie, sfântul cu două săbii. Rugăciune pentru vremurile noastre. Sfinții NU sunt niște blegi blânzi și simpatici
Sfinții nu sunt doar blânzi și molcomi, ci sunt și drepți și aspri la nevoie. Unii cred că prototipul uman al sfințeniei e un fel de bleg simpatic și non combat. Ciți aici și despre minunile Sfântului Mercurie, recent pomenit (25 noiembrie):
Minunea Sf. Mc. Mercurie
În Cairo se află biserica Sf. Mercurie, cu moaştele acestui muceni scit din primele veacuri creştine şi o icoană în care este reprezentată o minune foarte cunoscută. Împăratul Iulian Apostatul, coleg de facultate cu Sf. Vasile cel Mare, i-a cerut sfântului Vasile să îl întâmpine în oraşul Cezareea, fiind în drum spre locul războiului cu perşii. Împăratul a cerut să fie întâmpinat cu ce are mai bun Sf. Vasile (ca şi pentru el însuşi). Atunci Sf. Vasile cel Mare l-a întâmpinat pe împărat cu pâine şi sare (aşa cum mânca el însuşi), primire care avea să atragă furia împăratului (care apostaziase de la dreapta credinţă şi căuta orice pretext ca să-i nimicească pe creştini) şi promisiunea acestuia ca la întoarcerea din război îl va distruge nu doar pe Sf. Vasile ci întreg oraşul Cezareea. Când se ruga Sf. Vasile cel Mare înaintea icoanei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, pentru ca marele prigonitor al creştinilor Iulian Apostatul să nu se mai întoarcă din război, a observat că icoana alăturată, cea a Sf. Mercurie, s-a făcut pentru puţină vreme nevăzută. Apoi s-a arătat, dar cu suliţa însângerată.
Chiar în acelaşi timp, în îndepărtatul câmp de luptă, Iulian a fost însuliţat de un ostaş necunoscut, care îndată ce l-a însuliţat s-a făcut nevăzut. Iar ticălosul Iulian, luând sânge din rana sa a aruncat în sus către cer şi, grăind hule asupra lui Hristos, a zis: „ai biruit, Galileene!”.
Această minune s-a adeverit, că însăşi Sfânta Fecioară Maria l-a trimis pe mucenicul Mercurie la minunata slujbă ostăşească, pentru rugăciunile Sf. Vasile cel Mare şi spre apărarea sfintei credinţe şi a dreptcredincioşilor creştini (din Sinaxar).
Mercurie, sfântul cu două săbii
Sfântul Mercurie este prăznuit de Biserica Ortodoxă în ziua de 25 noiembrie. Despre Sfântul Mercurie se ştie că a fost scit de origine, născându-se în Capadocia la începutul secolului al III-lea, în sânul unei familii păgâne. Tatăl său, Gordian, este salvat în chip minunat de la moarte prin mijlocirea unui înger, lucru care l-a făcut să îmbrăţişeze credinţa în Hristos, împreună cu întreaga familie. Episcopul local care a botezat familia a schimbat astfel numele copilul din Filopater (numele iniţial) în Mercurie.
După vârsta de douăzeci de ani, Sfântul Mercurie se va distinge ca soldat roman în războiul purtat în Armenia, unde a luptat în cadrul cohortei Martenses. Sfântul a biruit însă cu ajutorul Sfântului Arhanghel Mihail care i-a dăruit o sabie strălucitoare pentru a lupta împotriva barbarilor. Sfântul Arhanghel i-a spus totodată ostaşului: „Mercurie, alesul Domnului, ia această sabie, luptă în numele Domnului şi nu uita că, dacă vei învinge, acest lucru se datorează numai Domnului!” Şi astfel Mercurie ţinu într-o mână sabia sa, iar în cealaltă o puse pe cea primită de la Arhanghelul Mihail.
Rugăciune pentru copiii noştri
Maica Domnului ne rugăm ţie, noi nevrednicii, iartă greşelile noastre şi ajută-ne să ne curăţim de patimi şi astfel să te putem iubi cu adevărat!
Maica Domnului pentru curăţia şi nevinovăţia copiilor ascultă rugăciunea noastră aşa cum ai ascultat rugăciunea Sf. Vasile şi ai trimis pe Sfântul Mare Mucenic Mercurie de a pedepsit pe Iulian Apostatul, urâtul Fiului tău, izbăvind astfel poporul Cezareei de năpraznica moarte a sabiei şi mai ales a închinării la idoli.
Maica Domnului suntem mai răi decât Iulian Apostatul, suntem căldicei şi-L cinstim pe Fiul tău doar cu buzele iar inima noastră e plină de răutate şi înşelare dar nu ne pedepsi prin condamnarea copiilor noştri la educaţie sexuală, la vaccinuri, la legalizarea consumului de droguri, la legalizarea avortului… şi la alte spurcăciuni pe care Iulianii (puternicii) lumii noastre le urzesc împotriva copiilor noştri!
Maica Domnului ascultă cuvântul Fiului tău care a zis „Lăsaţi copiii să vină la mine!” pedepseşte-ne pe noi nevrednicii dar trimite pe Sfântul Mare Mucenic Mercurie, pe Sfântul Nestor, pe Sfinţii Închisorilor şi pe toţi Sfinţii Neamului nostru Românesc să întoarcă inima acestor oameni care din înşelare diavolească vor să omoare trupeşte şi mai ales sufleteşte pe copiii tăi, copii pe care noi păcătoşii nu-i merităm şi nu-i iubim cu adevărat astfel încât să ne punem viaţa pentru ei!
Maica Domnului iartă-ne, pedepseşte-ne, miluieşte-ne şi pentru rugăciunile plăcuţilor tăi şi ale înaintaşilor noştri apără neamul românesc! Nu ne lăsa, că pierim! Miluieşte-ne!
Amin.
Sursa: Curtea Brâncovenească
Au informatica si cibernetica si foile matricole scoala vietii inventii electronica chimia sinopsis calendar folclor traditie medicina istorie geografie foruri adrese de la mama de la mine colegii de scoala, neamurile si George cu Ion,partidul si popii, sa le dea de la mine mama stoichiometric de la R.M cnp 1900-vesnic vanzare-cumparare -muzeu-navlu vesnic doar fapte de 1/13 corect nota bene si 1000% mie la mie[jurnalistica mea si finantele de stat] 1900-vesnic semnul balantei pe ele vesnic.
ApreciazăApreciază
Comentariu de Scorpius!.... — 13 aprilie 2022 @ 18:19 |
Are Staretia Mirelor Lichiei meseria mea criptata informatic parcela piatra hotar toti marturi faptic cu pricepere noi si vechi[regimul actelor si legi[toate la arhiva sa avem DUHUL meu vesnic].
ApreciazăApreciază
Comentariu de Scorpius!.... — 21 aprilie 2022 @ 16:35 |
Sa ne dea sfantul ibuprofenul gratuit vesnic si ingrijirile paliative si restul gratuit vesnic eu parintii sotul bunicii[4] 1900-etern si vesnic si actele judecatii,toate cele necesare traiului toate gratuit vesnic.
ApreciazăApreciază
Comentariu de Scorpius!.... — 21 aprilie 2022 @ 19:25 |
Sintem Nazirei nazireati cu mintea curata cu judecata in slujba nazireilor nazireatului tot neamul viu si mort al meu vesnic si etern[inimi curate vesnic].
ApreciazăApreciază
Comentariu de Scorpius!.... — 21 aprilie 2022 @ 19:37 |
Avem semn de nazirei cu slujba nazireala tot neamul meu 1900-vesnic cu semnul crucii icoanei toti vesnic sa stiim[toti comun minunile vesnic].
ApreciazăApreciază
Comentariu de Scorpius!.... — 21 aprilie 2022 @ 19:38 |
Are UTC Magistratura mea tot datat la zi arhiva functie eu R.M cnp arian scala cu lege masura corect 1900-etern si vesnic[neamul pomenesc si sotul vesnic].
ApreciazăApreciază
Comentariu de Scorpius!.... — 21 aprilie 2022 @ 19:57 |
Avem toate obiectele si parintii sora bunicii[4] sotul eu si monumentul 1900-etern si vesnic credinta sa fie vesnic sa avem diagrama TESA in cap vesnic[unde pret] vesnic.
ApreciazăApreciază
Comentariu de Scorpius!.... — 21 aprilie 2022 @ 20:08 |
Sa luam toti actul plf.gov .ro rolul agrico; acte arhiva si ojcpi, si cartonul tricolor,recenzia populatie tot neamul vesnic.
ApreciazăApreciază
Comentariu de Scorpius!.... — 21 aprilie 2022 @ 20:10 |
Avem toti ATP Discuri germane gratuite tot neamul sa stie oamenii adevarul despre noi nu minciuni vesnic sa avem judecata fracht de caparoi jurati ca Verz…1900-vesnic toti cuvinte sunete in inima vesnic.
ApreciazăApreciază
Comentariu de Scorpius!.... — 21 aprilie 2022 @ 20:13 |
Avem Diploma Ioannitilor vesnic eu semnatura cu sotul la Socialisti la numele meu familie de ce?…tot neamul 1900-vesnic cu sotul vesnic, ariana scala vesnic diplomele toate, etern.
ApreciazăApreciază
Comentariu de Scorpius!.... — 21 aprilie 2022 @ 20:48 |
Sintem Fartati tot neamul viu si mort vesnic credinciosii vesnic.Semn pe chip de la Fartatul vesnic.
ApreciazăApreciază
Comentariu de Scorpius!.... — 21 aprilie 2022 @ 20:55 |
Au afacerile mele si toti de la Mort cu ale mele cu tot sa li se arate eu parintii sotul 1900-etern si vesnic.
ApreciazăApreciază
Comentariu de Scorpius!.... — 21 aprilie 2022 @ 21:11 |
Avem 30 mii lire sterline in banca Agricola si drepturi politice eu parintii sotul bunicii impartite chitante fisc deponentii 1900-etern si vesnic[suma pentru ce vesnic].
ApreciazăApreciază
Comentariu de Scorpius!.... — 21 aprilie 2022 @ 21:24 |
Avem meritele catalog si celelalte trecute la rusi popi stilisti rommi albi si Germania RFG la Ion Mih si Zelea tot neamul viu si mort sa fiim toti la fel lege si prooroci vesnic si etern.
ApreciazăApreciază
Comentariu de Scorpius!.... — 21 aprilie 2022 @ 21:59 |
Si sotul cumnatul nepoata la fel vesnic.
ApreciazăApreciază
Comentariu de Scorpius!.... — 21 aprilie 2022 @ 22:02 |
Este Arta mea politica la Partid la Poesis 1900-vesnic toti dijme ambele vesnic,licorna verde de jad frenologic psihologica natura statica plutasi vesnic,marea Neagra vesnic.
ApreciazăApreciază
Comentariu de Scorpius!.... — 21 aprilie 2022 @ 22:11 |
Am premiul Marin Preda ,Eminescu, Herder Zburatorul Poesis,si restul la care am accedat impartit in familie 1900-vesnic.Cum am cerut vesnic, vreau cnematografic vesnic manuale scolare vesnic.
ApreciazăApreciază
Comentariu de Scorpius!.... — 21 aprilie 2022 @ 22:15 |
Sintem toti cu sange miel vin pe cap si semn de pecete miel pe frunte si moda Buftea gratis tot neamul vesnic.
ApreciazăApreciază
Comentariu de Scorpius!.... — 21 aprilie 2022 @ 22:26 |
Sint societar corporatist PFA Rusa in tara Romania austroungara vieneza 1900-vesnic[exorcist vesnic].
ApreciazăApreciază
Comentariu de Scorpius!.... — 21 aprilie 2022 @ 22:41 |
Credem in,, mancare,, 5 secializari drepturi SJV, drepturi Anghelescu UFO, toti impartiti 1900-etern si vesnic.
ApreciazăApreciază
Comentariu de Scorpius!.... — 22 aprilie 2022 @ 07:03 |
Luam banii de la For, murim cu Ene, bine, luam drepturile pe vertebra de la Cas.de Neb.toti vesnic.Luam banii de exploatatie renta toti vesnic.
ApreciazăApreciază
Comentariu de Scorpius!.... — 22 aprilie 2022 @ 07:40 |
Sintem in Rai in viata tot timpul sa avem tot dupa nmoarte ne ducem cu sufletele in Iad tot neamul viu si mort vesnic[semn de cruce pe pereti, etern.
ApreciazăApreciază
Comentariu de Scorpius!.... — 22 aprilie 2022 @ 08:03 |
Stie Dinca turnator chemat martur pttr Securitate Informatii avem credinta in Dinca de 10 tot neamul vesnic.Mecanic vesnic.
ApreciazăApreciază
Comentariu de Scorpius!.... — 22 aprilie 2022 @ 08:28 |
Are caseta mea OMS 1900-etern si vesnic.
ApreciazăApreciază
Comentariu de Scorpius!.... — 22 aprilie 2022 @ 08:53 |
OMS asre dosar realitate cu toti vanzatorii sa spuna oamrenilor adevarul nostru vesnic.
ApreciazăApreciază
Comentariu de Scorpius!.... — 22 aprilie 2022 @ 08:56 |
Am pe crestet semn de popa R.M Vanzator fisier MS DOS HOTMAIL NEOLITIC DIR si restul si cibernetica exe tot criptat in rola[escrocii magdinieni si constantinieni ,si mariani, liviani si tiucani, heresani si georgieni,, vesnic.
ApreciazăApreciază
Comentariu de Scorpius!.... — 22 aprilie 2022 @ 09:00 |
Sint cu semn livret militar de HORTHY MICKLOSH 1900-etern si vesnic colo in toc semnul de carte 1900-etern si vesnic.
ApreciazăApreciază
Comentariu de Scorpius!.... — 22 aprilie 2022 @ 09:01 |
Sint sporturile mele cu credinta toti marturi joile verzi in icoana bucataria noastra manual Discobl[toti ca mine sportivi biblici] 1900-etern si vesnic eu cu familia vesnic.
ApreciazăApreciază
Comentariu de Scorpius!.... — 22 aprilie 2022 @ 09:11 |
Are Discobolul credinta mea corecta in joile verzi, R.M cnp 1900-vesnic.Sa vada ei, profilul locul, numarul, usa cartea lor…etern.
ApreciazăApreciază
Comentariu de Scorpius!.... — 22 aprilie 2022 @ 09:27 |
Are Discobolul sabiutele si ingineria mea alimentara si mintea mea eu parintii bunicii[4] sotul 1900-etern si vesnic[mirosul meu vesnic].Toti, etern.
ApreciazăApreciază
Comentariu de Scorpius!.... — 22 aprilie 2022 @ 09:41 |
Discobolule sint contimporana cu gloria 1980-vesnic numai ce-i frumos psihologic frenologic la Tarani, la Discobol, si estetica uratului la fel[teatru simfonic vesnic si vechi si nou gospodare] eu R.M cnp 1900-etern si vesnic jur drapelul nationa;, etern.
ApreciazăApreciază
Comentariu de Scorpius!.... — 22 aprilie 2022 @ 10:00 |
Sint prietena cu toti oamenii 1982-etern si vesnic aliluia, etern.
ApreciazăApreciază
Comentariu de Scorpius!.... — 22 aprilie 2022 @ 15:04 |
Cei care m-au batut furat si injurat amenintat pun milionul de lire sterline la jocuri si concursuri, la Auschwita Jilava si Treblinka impartite tot neamul 1900-vesnic cu drepturile de martir de razboi la fel vesnic.Nu-s romanca cu ei vesnic si eu si neamul etern.
ApreciazăApreciază
Comentariu de Scorpius!.... — 22 aprilie 2022 @ 16:20 |
Au barbatii legea mea prooroocii cu rudele cercul mintea mea cuantica freno-psihologica,1900-etern si vesnic cu logica peremptoriu,epistemologic definitiv, steno telepatic viu cuvinte in inima vesnic gen Abatele vesnic.Sa le scrie lor in actualizari banca vesnic.
ApreciazăApreciază
Comentariu de Scorpius!.... — 22 aprilie 2022 @ 20:50 |
Au biserica mea vie cu arhiva datat la zi in Deal Clopotnita gratuit de Rusalii ca mine miros 1900-etern si vesnic si de bine si de rau LEGEA si PROOROCII gratuit sa aiba toate actele pe masa vesnic.
ApreciazăApreciază
Comentariu de Scorpius!.... — 22 aprilie 2022 @ 21:16 |
Biserica lui Magda romano catolica panteista luna vie 1900-etern si vesnic si de bine si de rau gratit vesnic mii de daruri immit leg.muz Blid/Sacerd[sa fie cartea cu semnul vesnic],ZIUA CRUCII LIDIANE vesnic.
ApreciazăApreciază
Comentariu de Scorpius!.... — 22 aprilie 2022 @ 21:30 |
Are Visinescu sangele meu 1900-vesnic corect de 10 vesnic.
ApreciazăApreciază
Comentariu de Scorpius!.... — 22 aprilie 2022 @ 22:08 |
Sa stie cercul si barbatii si familia chimia mea vie sa fie ca mine amintiri psihologice materialnic,biblice 1900-vesnic,iscalesc chitanta sa fie ai lor 1900-vesnic.
ApreciazăApreciază
Comentariu de Scorpius!.... — 22 aprilie 2022 @ 22:33 |
Este macheta mea croitorie in lavra Ustenia arhiva video timpul legea felul pret timpii cine, 1900-etern si vesnic au cugetul meu la TESA 1900-vesnic.
ApreciazăApreciază
Comentariu de Scorpius!.... — 23 aprilie 2022 @ 09:45 |
Este haina mea de popa calendarul sinopsis cu restul in USTENIA dijme toti si restul 1900-vesnic sf Daniel cel Viu vesnic[paine politica vesnic].Au predica mea de doctor cu pecetea Mielului vesnic[calcul matematic vesnic].
ApreciazăApreciază
Comentariu de Scorpius!.... — 23 aprilie 2022 @ 10:07 |
Numai satul nostru are sangele si viata noastra de vanzatori si cartea in suflet de vanzari steno amintiri psihologice docttori,sa stie din senin in suflet iscalesc chitanta sa fie ai lor, pomul mar de bine si rau la PTTR, pil 3,4 pensii,sa aiba semne de Boia pe cap vesnic,de la R.M cnp 1900 vesnic.Sa auda vorbe in inima vesnic.
ApreciazăApreciază
Comentariu de Scorpius!.... — 23 aprilie 2022 @ 11:11 |
Sa aiba asociatia pensionari si mandat handicap scoala mea de regimul actelor la caseta TESA STENO gratuit dijma toti ambele 1900-vesnic[poze vesnic] de Partid vesnic.
ApreciazăApreciază
Comentariu de Scorpius!.... — 23 aprilie 2022 @ 12:22 |
Este,, Darea mea de Sama,, la JUDECATORIE R.M cnp 1900-etern si vesnic arian corect lege masura vesnic.
ApreciazăApreciază
Comentariu de Scorpius!.... — 23 aprilie 2022 @ 12:58 |
Avem semn de Durgas,pe frunti, nu de Cali toti pomenitii liste in noi 1500-etern si vesnic toti minuni ca mine vesnic.
ApreciazăApreciază
Comentariu de Scorpius!.... — 23 aprilie 2022 @ 13:21 |
Capetele noastre eu cu parintii sa le dea sfantul Mercurie la bis.Vale 1900-etern si vesnic cu ajutorul nostru pune semn pe noi vesnic.
ApreciazăApreciază
Comentariu de Scorpius!.... — 28 aprilie 2022 @ 18:24 |
Este poza mea de ariana Justitie cu semnul meu lege masura cartea mea corecta ariana sovietica de 10 semper viva la pttr P.R 1982-vesnic[numarul SRI vesnic].
ApreciazăApreciază
Comentariu de Scorpius!.... — 28 aprilie 2022 @ 18:47 |
Are Cartea mea cuvant/sunet/ideatic pttr 1900-vesnic ariana justitie corecta cu arhiva la zi toata viata gratuit dijme toti ambele vesnic.
ApreciazăApreciază
Comentariu de Scorpius!.... — 28 aprilie 2022 @ 19:03 |
Are statul judecata mea de cofetar corecta 1900-vesnic.
ApreciazăApreciază
Comentariu de Scorpius!.... — 29 aprilie 2022 @ 09:22 |
Sintem comunisti cu acte marele Regim bine eu parintii bunicii marturi ca mine 1900-vesnic.
ApreciazăApreciază
Comentariu de Scorpius!.... — 29 aprilie 2022 @ 10:20 |
Sintem cu sufletele si corpul in capaneata popii epistas eu parintii bunicii 1900-vesnic punem pe toti semnele noastre de biserica deal sa-i bata lumea 1900-vesnic sa stie ce au facut vesnic.
ApreciazăApreciază
Comentariu de Scorpius!.... — 29 aprilie 2022 @ 10:51 |
Sintem,, socaciti,, eu cu familia arian sovietic de 10 1900-etern si vesnic.
ApreciazăApreciază
Comentariu de Scorpius!.... — 29 aprilie 2022 @ 12:05 |