Calendarul inimilor noastre:

+) 14 noiembrie  – Pomenirea Mărturisitorului Filosof

E R N E S T   B E R N E A

14 November 2016 : Ernest BERNEA, 26 de ani de la plecarea la Ceruri

(28 martie 1905 – 14 noiembrie 1990)

S-a născut la 28 martie 1905, în oraşul Focşani.Va copilări la Brăila. Tatăl său, Marcu Bernea, era ţăran din împrejurimile Galaţiului, iar mama – Tudora, ardeleancă, a cărui tată era cărăuş în port. A dus o viaţă foarte austeră, la vârsta de 13 ani, tatăl era inapt de muncă, fiind bolnav la pat, fratele mai mare căzut pe front, a fost nevoit să muncească pentru a-şi ajuta mama la întreţinerea celorlalţi patru fraţi. Va presta diferite activităţi: vânzător de covrigi, îngrijitor în port, tăietor de lemne şi, câteodată, preparatorul copiilor din familii înstărite, mai ales acolo unde aceştia întâmpinau mari greutăţi – la matematică.

Cursurile şcolare le va efectua la Brăila, în perioada 1912-1922, iar cursul superior îl va urma în particular, la Tecuci, în perioada 1922-1926. Se va înscrie apoi la Facultatea de Litere şi Filozofie din Bucureşti, unde îşi va lua licenţa cu magnum cum laude (1927). „Urmează apoi, ca bursier al Societăţii Naţiunilor, prin concurs, cursurile de vară în drept internaţional şi sinteză politică(1929-1930)”1. Va urma o perioadă de specializare în sociologie şi etnologie, făcută la Paris(1930 – 1932) cu Marcel Mauss şi în filozofie – Geneva şi Freiburg cu renumitul filozof Martin Heidingger(1932-1933). Va obţine diploma de la Hautes Etudes din Paris (1932).

Tânărul focşănean va funcţiona ca bibliotecar la Facultatea de Litere şi Filozofie din Bucureşti (1927-1930), membru al Institutului de Cercetări Sociale – (1927-1930), condus în această etapă de eminentul sociolog Dimitrie Gusti. Conferenţiar la Catedra de Antropogeografie (titular S. Mehedinţi), unde ţine primul curs de etnologie la Universitatea din Bucureşti (1935-1940)2. În anul 1932 o va cunoaşte, la Galaţi, pe Maria Patrichi – Marcela, absolventă a Facultăţii de Litere din Bucureşti, cu care se va căsători în anul 1937, având trei copii, un băiat (Horia, în foto cu Părintele Justin Pârvu, alaturat) şi două fete gemene.

Deoarece în jurul său avea o serie întreagă de colegi cu simpatii legionare – Ion Ionică, Ion Samariteanu şi D.C. Amzăr – care-i era cumnat, în anul 1935, Bernea va adera şi el la această mişcare. Tot în perioada acestui an, va fi numit conferenţiar la catedra lui Simion Mehedinţi, menţionată mai sus. Cu această ocazie, cei patru colegi vor scoate revista Rânduiala, cu apariţii trimestriale până în anul 1938. Era o revistă de atitudine culturală, dar şi politică, în paginile ei regăsindu-se semnăturile lui Lucian Blaga, Radu Gyr, Haig Acterian şi multora alţii. Tânăr fiind, la început, Bernea a crezut în această mişcare, dar după asasinarea lui Corneliu Codreanu, văzând noul curs politic al acesteia, imprimat de Horia Sima, Bernea va începe să se distanţeze de mişcare, asasinarea savantului N. Iorga determinându-l să nu mai aibă nici o simpatie pentru aceasta, ca de altfel şi alţi tineri simpatizanţi, care se vor desolidariza de mişcarea legionară. Dintr-o declaraţie ulterioară a lui Bernea, se poate reţine faptul că a fost exclus din mişcarea legionară din anul 1940, pentru lipsă de activitate. Prietenilor le-a spus că el încă din 1937 s-a considerat autoexclus, pentru că ideile sale începuseră să intre în contradicţie cu cele ale mişcării.

În urma rebeliunii legionare din ianuarie 1941, Ernest Bernea va fi arestat şi închis în lagărul de la Târgu Jiu şi apoi în penitenciarul de la Tg.Ocna, imputându-i-se că îşi păstrase postul la Ministerul Informaţiilor pe timpul guvernării Antonescu-Sima. Constatându-se că el nu a participat la rebeliune, va fi eliberat după numai o lună de zile, fiind promovat director de studii în Ministerul de Externe, lucrând acolo până în momentul venirii la conducerea acestui minister a renumitei comuniste Ana Pauker, în 1947, care îl va concedia. Rămas fără nici un venit, Bernea se vede nevoit să părăsească Bucureştiul şi să se mute într-o localitate din judeţul Braşov – Poiana Mărului, unde soţia sa găsise un post de profesor. Un an mai târziu va fi şi el angajat ca profesor la aceeaşi şcoală. Din păcate, aici va funcţiona doar un an, deoarece este din nou rearestat şi anchetat la Braşov pentru presupuse vini, nedemonstrate. Este eliberat, dar în 1952 va fi din nou arestat sub acuzaţia de ideolog al mişcării legionare, fiind purtat prin mai multe colonii de muncă în care lucrau deţinuţii politici, de la Canalul Dunăre – Marea Neagră. Îmbolnăvindu-se grav ca urmare a tratamentului la care fusese supus, în anul 1954 este eliberat şi dus cu domiciliul forţat în localitatea Schei din judeţul Galaţi. În toată această perioadă, familia sa a suportat greutăţi şi umilinţe de neînchipuit, fiind nevoită să părăsească localitatea braşoveană şi să se mute la Zărneşti, unde va sta până la 1 octombrie 1964 când Bernea va fi eliberat definitiv.

După eliberare şi refacere, cu sprijinul lui Perpessicius şi a lui Al. Philipide, va fi angajat, în anul 1965, ca cercetător la Institutul de Etnografie şi Folclor al Academiei Române, de unde se va pensiona în anul 1972. A fost în permanenţă supravegheat de Securitate, care, la un moment dat, în 1984, îl va aresta şi maltrata pentru faptul că nu accepta să devină turnător.
Va debuta cu un mic volum de versuri, intitulat Gând şi cântec, în care va aduna poeziile scrise în perioada 1930-1939. În acest ciclu de poezii, autorul se înrudeşte cu metafizica. Va urma al doilea volumaş, Firide literare – 1944, dedicat celor care cred că literatura este şi luptă pentru spirit.

În perioada celui de-al Doilea război mondial (1940-1941), Ernest Bernea va îndeplini funcţia de Director adjunct al Direcţiei de Presă, iar după aceea, de Director de studii în cadrul Ministerului Informaţiilor, director de studii la Ministerul de Externe(1944-1947). Datorită acestor funcţii, din iulie 1948 şi până în anul 1962 va fi în mai multe rânduri deţinut politic în închisorile comuniste, fiind eliberat definitiv în 1964.

Odată cu dezgheţul din 1964, cresc şi speranţele pentru eruditul focşănean. Începând cu anul 1965 şi până în anul 1972 va fi cercetător ştiinţific principal şi consilier ştiinţific în cadrul Institutului de Etnologie şi Dialectologie al Academiei Române(1972-1989).

În anul 1976 îi apare studiul şi culegerea Poezii populare în lumina etnografiei, notate chiar de el, cu menţionarea subiecţilor pe care i-a cercetat. Cele mai bune compuneri poetice proprii sunt, după exemplul lui Eminescu şi Alecsandri, nişte cursive, limpezi cântătoare imitaţii folclorice…din volumul Gând şi cântec Referindu-se la viaţa autorului, dar mai ales analizând opera sa, Ion Rotaru, consemnează: Ca şi necunoscut, până de curând, când este reedidat cu oarecare insitenţă, prin lucrările sale de etnografie ţinând de şcoala lui Dimitrie Gusti, cu unele eseuri filozofice care indică pe contemporanul lui Blaga, Noica şi Cioran, mai simplu adus în spre o directă dependenţă de specificul local şi creştin, poetul Ernest Bernea este un tradiţionalist din familia lui Crainic şi Radu Gyr (a fost un legionar din categoria celor cu totul nevinovaţi, paşnici, se pare, făcând totuşi 13 ani de puşcărie, supravieţuind cu puţin numai, totalitarismului comunist, de unde şi tenta mai aparte a eseurilor).

Titlurile sunt grăitoare, la toate compunerile poetice ale lui Bernea: Pământul, Ţării mele, Piatra Craiului, Cartea căpitanilor, care căpitani, sunt Hora, Iancu şi Tudor1.
În domeniul culturii şi etnografiei, lasă o operă originală şi interesantă:
Calendarul în satul Cornova – 1932; Tradiţie şi revoluţie în formarea statului român – 1935; Aurora unei revoluţii: Horai, Tudor, Iancu – 1937; Ctitorii. Pagini de luptă politică şi spirituală – 1940; Timpul la ţăranul român – 1941; Îndemn la simplitate – 1941; Civilizaţia română sătească – 1944; Maramureşul, ţară românească – 1944; Nunta din Ţara Oltului – 1967; Poezia populară în lumina etnografiei – 1976; Cadre ale gândirii populare româneşti. Contribuţii la reprezentarea spaţiului, timpului şi cauzalităţii – 1985. Opere literare: Gând şi cântec – 1939, Paşi în singurătate – 1940; Preludii – 1949; Moldova tristă – poeme în proză – 1939-1940); Colinda lacrimilor – 1948; Firide literare – 1944; Cel ce urcă muntele – eseuri – 1996; Treptele bucuriei – eseuri – 1997.

Ernest Bernea a contribuit la elaborarea Atlasului etnografic al României. După evenimentele din 1989, a fost distins cu Meritul Cultural, iar prin activitatea sa a devenit un merituos fiu al Focşaniului. El va lăsa şapte caiete groase de două sute de file, cu pagini neliniate, scrise mărunt numai cu creionul şi îmbrăcate în coperţi de imitaţie de piele. În ele şi-a notat zilnic, în anii imediat după eliberarea din închisoare, gândurile, trăirile, speranţele, nemulţumirile. Acest jurnal – intitulat modest – lasă să se întrevadă sufletul şi mentalitatea filosofului.

Se va stinge din viaţă la 14 noiembrie 1990, în Bucureşti, fiind înmormântat la Mănastirea Cernica.

sursa : marturisitorii.ro