[articol si foto: ioan gînscă]

Haiducul din imagine este Costel Condurache. L-am fotografiat în 2008, când mi-a făcut o vizită surpriză. Era așa cum îl știam dintotdeauna: înalt și slab, cu barbă și cu părul lung, cu o privire foarte vie. În spinare, bineînțeles, ranița burdușită cu cărți duhovnicești.

În legătură cu el, nu pot uita ceva cu totul special, de prin anii ’97 sau ‘98, când se organizau frecvent concerte rock în Piața Avram Iancu din Cluj. Bubuiau boxele încă din timpul vecerniei, nu așteptau organizatorii să se termine slujba, așa că nu era deloc plăcut să te rogi în catedrală în hărmălaia aia. Și-atunci, imediat după încheierea slujbei, ne-a venit ideea, mie și lui Costel, să ne închidem în turla catedralei și să tragem clopotele cel puțin 10 minute, ca să vadă zgomotoșii cum e să fii deranjat.

(Dacă vă întrebați cum aveam noi acces la clopotniță, trebuie să vă spun că, în timpul studenției la sculptură, trăgeam în mod frecvent clopotele la catedrală înainte de slujbe. Era o mare plăcere, iar sora Ofelia de la lumânări, cea care răspundea și de clopote, era încântată de ajutorul dat.)

Îmi aduc aminte că am ieșit din catedrală tare bucuroși și mulțumiți de isprava noastră. La poartă ne așteptau câțiva prieteni, bucuroși și ei, dar și paznicul arhiepiscopiei, nițel scandalizat. Bucuria ne-a fost și mai mare când am aflat, după câteva zile, că tare i-a plăcut Vlădicăi Bartolomeu recitalul nostru. Îl auzise! Mi-l și imaginez stând la fereastra dispre piață și zâmbind. În sfârșit cineva luase atitudine.

Aceasta a fost prima amintire care mi-a venit în minte când un prieten apropiat mi-a spus, în urmă cu două zile, că haiducul Costel s-a mutat la Domnul. Apoi au răsunat, ca niciodată, clopotele.

[Costel Artemie Condurache s-a stins la 41 de ani, după o grea suferinţă, în seara zilei de 29 iulie 2013, într-un spital din București. Să ne rugăm pentru odihna sufletului său și pentru mângâierea familiei îndoliate]

sursa: blog.ignus.ro 

PREZENT!

de Costel Condurache (+29 iulie 2013)

Din adânc de istorii ne cheamă pământul
De strajă să-i fim, să-mplinim legământul;
Prin înalturi de cer e dangăt de clopot
– Martirii se-mişcă-n văzduhuri cu tropot –;

Cei ce-l aud şi din mormânt prin Învieri se ridică
Şi-ncalecă timpul toţi acei făr’ de frică,
Cu paloş de-Arhanghel tot răul l-alungă,
Pentru timpul trecut,
Pentru ziua de azi,
Pentru vremi ce-or veni
Tot PREZENT! să răspundă.

Monahul Filotheu despre Fratele Costel Artemie

Costel Artenie Condurache, prietenul nostru, în ultimii 23 de ani a dus în spinare, de multe ori la propriu, fizic, toate ostenelile şi greutăţile ultimilor mărturisitori ai unei generaţii exterminate în temniţele comuniste.

Costel era prietenul tuturor bătrînilor deţinuţi politici şi era prezent la toate evenimentele organizate de aceştia, fie că erau la Bucureşti, la Aiud, la Tîrgu Ocna, la Turda, la Cluj sau la Timişoara. S-a implicat personal în editarea a zeci de volume de literatură memorialistică şi în apariţia a cîteva reviste, între care Gazeta de Vest, care apărea la Timişoara la începutul anilor 90, iar mai apoi revista Permanenţe, dar şi multe alte publicaţii. Prin eforturile sale personale s-au salvat amintirile şi memoria unei generaţii întregi, în orice formă a fost cu putinţă: scrise, vorbite, înregistrate. Iernile cu troiene îl surprindeau cu rucsacii de cărţi şi reviste în spinare, încercînd să bucure inimile ultimilor bătrîni scăpaţi din temniţele comuniste.

Dacă astăzi se ştie ceva în România despre Sfinţii Închisorilor, i se datorează, în mare parte, şi lui Costel Condurache. Neîncetatele sale osteneli au scăpat de la anonimat şi uitare totală faptele minunate ale jertfei unei întregi generaţii.

Toată disputa născută în jurul Sfîntului Valeriu Gafencu şi în jurul cetăţeniei de onoare oferită lui de primăria oraşului Tîrgu Ocna i se datorează, în cea mai mare parte, lui Costel Condurache si organizatiei sale, PREZENT, pentru că el a avut această idee şi a supus-o dezbaterii primăriei oraşului, care a aprobat-o în urmă cu cîţiva ani.

Mare parte din înregistrările şi interviurile cu Părintele Dionysie Ignat i se datorează tot lui Costel, care a insistat pe lîngă ucenicii sfîntului de la chilia Sf. Gheorghe – Colciu să nu lase neînregistrată nici o mărturie şi a primit binecuvîntarea bătrînului pustnic. Prin el, oaza de viaţă duhovnicească de la chilia Bătrînului Dionysie a răcorit ani de zile sufletele însetate de sfinţenie ale celor ce nu au putut ajunge în Athos. Deplin ancorat în trăirea creştină şi în prezenţa la toate slujbele Bisericii, Costel Condurache reprezintă pentru mulţi reperul întoarcerii la Hristos ori al întîlnirii cu El. Cu încă 10-20 de tineri rîvnitori şi neobosiţi precum fratele Costel, România întreagă ar fi arătat astăzi complet diferit.

Monahul Filotheu Bălan

sursa: marturisitorii.ro