Scrisoare către Sinodul BOR privind adunarea din Creta din iunie 2016

APEL  CĂTRE MEMBRII SFÂNTULUI SINOD AL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE, IERARHILOR DELEGAŢI SĂ PARTICIPE LA SINODUL PAN-ORTODOX DIN CRETA – IUNIE 2016

 În atenţia Sf. Sinod al BOR din data de 7 iunie 2016

 Preafericite Părinte Patriarh, Înalt Prea Sfinţiţi Mitropoliţi, Prea Sfinţiţi Episcopi, Membri ai Sfântului Sinod al BOR

Întrucât au rămas puţine zile până la desfăşurarea aşa-numitului „Sinod pan-ortodox”, care va avea loc la Academia Ortodoxă din Creta, în perioada 16 – 27 iunie 2016, vă facem cunoscute câteva aspecte fără precedent în tradiţia canonică şi practica bisericească, aspecte care privesc nu doar organizarea şi desfăşurarea preconizatului eveniment, ci şi implicaţiile pe care acesta le are la nivelul întregii Ortodoxii şi al Bisericilor locale. Ne vom referi în cele ce urmează, atât la problemele legate de organizarea sinodului, cât şi la textele ce au fost pregătite, privind viitorul sinod.

Dorim să împărtăşim Sfântului Sinod al B.O.R. frământările noastre legate de evoluţia neconformă cu experienţa şi Tradiţia, de neconcordanţa dintre denumire şi conţinut, dintre termeni şi realităţile dogmatice şi canonice pe care le implică organizarea dezbaterilor şi asumarea deciziilor unui astfel de organism al Bisericii. Precizăm că aceste frământări se înregistrează în tot spaţiul ortodox, chiar dacă sunt dublate, totodată, şi de o anumită reţinere sau chiar teamă de a fi mărturisite.

Ilustrăm demersul nostru cu un scurt fragment din punctul de vedere al Mitropolitului Ierótheos al Nafpaktosului, pe marginea acestui subiect:

„Pe măsură ce se apropie convocarea Sfântului şi Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe, se scriu diferite texte, creşte interesul creştinilor pentru cele ce urmează să aibă loc şi mai ales pentru cele  ce urmează să se hotărască la acesta.

Încerc să văd aceste subiecte cu calm, cu seriozitate şi, mai ales, din perspectiva experienţei soborniceşti a Bisericii Ortodoxe. Noi, episcopii, ca şi clericii de pe orice treaptă, monahii, teologii şi, în general, creştinii, putem şi trebuie să dăm mărturie despre poziţiile noastre în cadrul organismelor sinodale ale Bisericii şi să îi informăm pe creştini.

Din păcate, toată această discuţie are loc cu întârziere, pentru că trebuia să se întâmple înainte de a fi fost semnalate textele acestea de către Sinaxa Întâi-stătătorilor de la Chambésy, Geneva, în ianuarie anul acesta. Sunt responsabili toţi cei care au ţinut aceste texte «sub obroc» şi nu le-au dat nici măcar mitropoliţilor Sinodului Bisericii noastre pentru a lua cunoştinţă.

Aceasta este trista istorie care nu le face cinste celor ce au plănuit-o sau au pus-o în aplicare.

Întrucât îmi rezerv dreptul de a-mi exprima părerile la întrunirea Sinodului Bisericii Greciei, voi consemna aici câteva puncte de care se pot folosi cei bine-intenţionaţi.”[1]

Într-un astfel de context, vă supunem atenţiei următoarele probleme concrete pe care le ridică organizarea şi susţinerea acestui sinod:

1. Denumirea sinodului
2. Reprezentarea
3. Valoarea dogmatică şi canonică
4. Obiectivitatea temelor şi dezbaterilor
5. Nevoile reale, ignorate evitate de sinod, dar grave pentru Ortodoxie în raport cu lumea actuală:

• agresiunea mediatică, virtuală, pornografică
• agresiunea ideologică a pansexualităţii şi perversităţii la nivel regional şi mondial, manifestată chiar şi în cadrul sistemului de învăţământ
• criza familiei, a copiilor şi a tineretului
• colapsul spiritual şi moral al societăţii moderne
• discriminarea majorităţii de către diferitele minorităţi
• utilizarea distructivă a tehnologiei, la nivelul persoanei şi civilizaţiei contemporane
• riscul major al omogenizării culturilor, religiilor şi civilizaţiilor

 

Observaţii şi obiecţii:

1. În primul rând, considerăm că denumirea de „Sinod panortodox” este neortodoxă, deoarece „pan-ortodox” înseamnă „a tot ceea ce este ortodox”.[2] Însă Biserica Ortodoxă, în întregul ei, este Biserica lui Dumnezeu, deci un asemenea sinod este doar un sinod ecumenic. Dacă un asemenea sinod nu este ecumenic, atunci Biserica Ortodoxă nu este Biserica lui Dumnezeu, ci este o erezie. De asemenea, sinodul nu poate fi numit „pan-ortodox”, deoarece mai multe Biserici (din Georgia, Bulgaria, Grecia şi Sf. Munte Athos) şi-au manifestat opoziţia faţă de anumite texte care vor fi puse în discuţie, în timp ce altele au anunţat că nu vor participa.[3]
2. Adunarea de la Creta nu poate fi numită nici „Mare Sinod”, întrucât nu toţi episcopii sunt invitaţi să participe, ci doar câţiva desemnaţi. Potrivit Regulamentului, Patriarhul ecumenic „invită Bisericile Ortodoxe Autocefale locale, în conformitate cu hotărârile luate la nivel panortodox, la Sinaxele Preafericiţilor Întâistătători, să-şi numească reprezentanţii lor la Sinod”. Se ridică următoarele întrebări: În ce calitate convoacă Patriarhul ecumenic acest sinod? Nicăieri în tradiţia canonică şi practica bisericească, Patriarhia ecumenică nu are dreptul să invoce un sinod panortodox. Cum poate un episcop să convoace un sinod în numele episcopilor din zona în care se află, şi nu cu acordul lor, ca şi când ar fi nişte entităţi despărţite? În Biserica Ortodoxă toţi episcopii sunt egali.
3. De asemenea, organizatorii încalcă una din condiţiile fundamentale ale unui sinod, şi anume libertatea de a participa la el. În timp ce, în tradiţia Bisericii, Sfintele şi Marile Sinoade erau alcătuite din reprezentanţe ale Bisericilor Autocefale, în cadrul cărora votau toţi arhiereii participanţi, în virtutea egalităţii hirotoniei lor în treapta episcopală, la aşa-zisul „Sfânt şi Mare Sinod”, potrivit regulamentului, nu votează toţi arhiereii din Sinod, ci doar Bisericile Autocefale prin întîistătătorii lor, ceea ce contravine eclesiologiei ortodoxe şi Dreptului canonic ortodox.[4]
4. Una din prevederile documentelor de la Chambesy din octombrie 2015, cuprinsă în articolul intitulat „Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creştine”, prevede că „Biserica Ortodoxă recunoaşte existenţa istorică a altor Biserici şi Confesiuni creştine care nu se află în comuniune cu ea”. Însă, potrivit Simbolului de Credinţă şi a conştiinţei de sine a Bisericii Ortodoxe, Biserica este UNA. Atunci cum de se vorbeşte despre alte „Biserici Creştine”? Este evident că aceste alte „Biserici” sunt eterodoxe[5].

Utilizarea termenului de „Biserică” pentru alte confesiuni creştine se poate face doar în sens lingvistic/gramatical, dar nu şi în sens eclezioligic.

5. De asemenea, în acelaşi articol, la punctul 6 se afirmă că: „Potrivit naturii ontologice a Bisericii, unitatea acesteia este cu neputinţă de zdruncinat”, în timp ce la sfârşitul aceluiaşi articol se spune că „Biserica Ortodoxă, prin participarea ei la Mişcarea Ecumenică, are ca scop cert pregătirea căii care duce către unitate”. Dar de vreme ce unitatea Bisericii este un dat, atunci ce fel de unitate se mai caută în cadrul Mişcării Ecumenice?
6. Tot în documentele de la Chambesy, la punctul 3, se afirmă că: „Responsabilitatea Bisericii Ortodoxe şi misiunea sa ecumenică cu privire la unitatea Bisericii au fost exprimate în Sinoadele ecumenice”. Sensul textului este că ar exista o Biserică din care Biserica Ortodoxă este parte şi în care ea are această misiune ecumenică. Singura care mântuieşte, însă, este Credinţa Ortodoxă şi singura Biserică este cea întemeiată de Hristos. Nu există mai multe biserici, ci doar Una, Sfânta, Sobornicească şi Apostolească Biserică: Biserica Ortodoxă.
7. Cincizecimea a fost una singură. Cum de se poate concepe acum existenţa mai multor „Biserici”? Care sunt criteriile de atestare şi de recunoaştere a lor? Relativizarea acestor criterii şi a termenilor de evaluare conduce la denaturarea Adevărului de Credinţă care în toată experienţa trecută a Bisericii s-a bucurat de o verificare maximă atât prin normele dogmatice şi canonice, cât şi prin sângele mucenicesc. Un adevăr pentru care nu merită să mori nu este Adevăr. Pe acest de temei ar fi trebuit structurat şi elaborat un astfel de sinod.
8. Textul de la punctul 2 al conferinţei de la Chambesy arată că: „Biserica Ortodoxă îşi fundamentează unitatea pe faptul că a fost întemeiată de Domnul nostru Iisus Hristos şi pe comuniunea întru Sfânta Treime şi Sfintele Taine”. În text se fac referiri multiple la „Biserici” şi „Confesiuni”. Ne întrebăm care este diferenţa dintre ele, şi ce element le caracterizează pentru ca unele să fie numite „Biserici” şi alte „Confesiuni”?[6] În ceea ce ne priveşte, noi mărturisim o singură Biserică, iar toate celelalte sunt erezii şi schisme.
9. Referirea privind „unitatea pierdută a creştinilor”, precum şi expresia „pentru restaurarea unităţii creştine” sunt complet greşite, deoarece Biserica nu a pierdut niciodată această unitate, aşadar nu are nevoie să o regăsească, din moment ce Biserica lui Hristos nu a încetat şi nu va înceta niciodată să existe. Singura cale care conduce la unitate cu Biserica este doar întoarcerea ereticilor sau schismaticilor, în pocăinţă, la Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserica a lui Hristos, Care, în conformitate cu articolul 1, este Biserica noastră Ortodoxă.
10. Referirea la înţelegerea „tradiţiei Bisericii primare”, dă impresia că există o diferenţă ontologică între Biserica primară a celor şapte Sfinte Sinoade Ecumenice şi continuarea Sa autentică până în prezent, în care se află Biserica noastă Ortodoxă. Noi credem că nu există absolut nici o diferenţă între Biserica secolului XXI şi cea din timpul Sfinţilor Apostoli şi al Sfinţilor Părinţi ai celor şapte Sinoade Ecumenice, căci una dintre trăsăturile distinctive ale Bisericii pe care o mărturisim în Crez este că Acesta este apostolică.
11. Acelaşi text presinodal recunoaşte Consiliul Mondial al Bisericilor care a fost înfiinţat în 1948 de Noua Ordine Mondială spre a servi scopurilor mondializării religioase.[7] Iniţial, C. M. B. a avut drept scop promovarea ecumenismului sincretist inter-creştin, în ultimele decenii lărgindu-şi ţintele şi promovând şi ecumenismul sincretist inter-religii. Textul presinodal recunoaşte diferitele texte emise de C. M. B. ca fiind obligatorii pentru „Marele Sinod” şi pentru Biserica Ortodoxă.
12. Îngrijorătoare sunt şi afirmaţiile cu privire la căsătoriile mixte între ortodocşi şi neortodocşi. Astfel, într-un comentariu cu privire la textul „Tainei Căsătoriei şi Impedimentele sale”, în articolul 5a), se menţionează: „Căsătoria între ortodocşi şi non-ortodocşi poate fi binecuvântată în funcţie de acrivia canonică (canonul 72 al Sinodului Quinisext din Trullo). Cu toate acestea, ea poate fi celebrată din îngăduinţă şi iubirea omului, cu condiţia ca toţi copiii din căsătoria în cauză să fie botezaţi şi crescuţi în Biserica Ortodoxă.” Afirmaţia contrazice protejarea teologică a căsătoriei, ca Taină a Bisericii Ortodoxe, pentru că se foloseşte de maternitate, ca bază a botezării copiilor în Biserica Ortodoxă, pentru a legitima celebrarea căsătoriilor mixte, care sunt în mod clar interzise printr-o hotare sinodală ecumenică (72, Trullo).[8]
13. Se remarcă tendinţa vădită a structurilor puse în mişcare la nivelul Sinodului spre constituirea unei guvernări mondiale şi a unei singure religii pentru conducerea lumii, străine şi contrare Tradiţiei şi Teologiei Ortodoxe.
14. Totodată, intenţiile reale ale organizatorilor se reflectă şi în implicarea, în organizarea Sinodului, a persoanelor cu pronunţate convingeri ecumeniste.
15. Nu în ultimul rând, una din reglementările aşa-zisului „Sfânt şi Mare Sinod”, contrară eclesiologiei ortodoxe, impune hotărârile Sinodului tuturor membrilor Bisericii Ortodoxe, sub ameninţarea că vor fi pedepsite toate grupurile de credincioşi creştini care nu vor primi hotărârile lui. Potrivit eclesiologiei ortodoxe şi Dreptului canonic ortodox, hotărârile Sfintelor şi Marilor Sinoade sau ale Sinoadelor Ecumenice, care privesc chestiuni de credinţă trebuie supuse judecăţii şi aprobate ori respinse atât de arhiereii eparhioţi, cât şi de clerul, monahii şi poporul ortodox.[9]

 

Concluzii:

1. Sinodul de la Creta nu poate fi numit „sfânt”, „mare”, „pan-ortodox” sau „ecumenic”. Faptul că toate eforturile depuse de comisiile de specialitate, timp de 100 de ani, pentru identificarea unei formule adecvate, care să armonizeze denumirea şi conţinuturile, au dat greş demonstrează că sursele şi criteriile folosite pentru un astfel de demers nu au legătură cu dreapta credinţă, fiind străine de tradiţiile ortodoxe, mai precis ecumeniste şi de compromis. De asemenea, se remarcă terminologia de lemn, de propagandă, de factură mai mult tehnică şi de protocol decât bazată pe texte de fond şi de duh patristic ortodox. Un limbaj conform cu agenda ecumenistă şi corect politică.
2. Abaterile de la dreapta credinţă ne îndreptăţesc să credem că acest sinod, mai bine zis sinaxă, ar putea comite aceleaşi abuzuri şi greşeli ca şi conferinţa din 1923, care a atras schisme şi dezbinări. De altfel, în cartea „Sfântul şi Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe” (Ed. Basilica, 2016, autor Pr. Prof. Viorel Ioniţă), se menţionează că bazele acestui sinod sunt puse încă din 1923 şi păstrează aceleaşi structuri.[10] Cine conducea pe vremea aceea Patriarhia Ecumenică se poate afla cu uşurinţă.

Este vorba despre Patriarhul Ecumenic Meletie al IV-lea, care convoacă, în 1923, „Conferinţa Pan-Ortodoxă” de la Constantinopol, de schimbare a calendarului şi modernizare a Bisericii (hotărându-se scurtarea posturilor, neobligativitatea veştmintelor clericale, posibilitatea căsătoriei clerului după hirotonie şi a episcopilor etc.), ce a fost contestată la scurtă vreme de patriarhii Damian al Ierusalimului, Grigorie al IV-lea al Antiohiei, Fotie al Alexandriei, Dimitrie al Serbiei şi Sf. Tihon al Moscovei. În iulie 1935, Patriarhul Meletie Metaxakis înnebuneşte şi, după şase zile de chinuri şi remuşcări profunde, moare spunând: „Vai mie, am dezbinat Biserica, am nimicit Ortodoxia!”. Moare la Zurich în Elveţia şi este îngropat la Cairo, în Egipt.[11]

3. Această formă de Sinod reprezintă o nouă autoritate în Biserica Ortodoxă, neavând nimic în comun cu celelalte sinoade şi hotărâri ecumenice. De asemenea, nu are nici temei dogmatic, nici canonic şi nici liturgic. Regulamentul de organizare este antitradiţional şi antisinodal, punând bazele unei noi eclesiologii a primatului, gândită de Mitropolitul Ioannis Zizioulas de Pergam[12] şi întrevăzută deja în documentul semnat cu romano-catolicii în anul 2007, la Ravenna (Italia).[13]
4. Toate documentele Sinodului au fost concepute de un număr restrâns de persoane, detaliile nefiind cunoscute şi dezbătute nici măcar de către toţi membrii celor 14 Sinoade ale Bisericilor Locale. Astfel, se prevede o nouă formă de conducere, în care numai cei 14 capi ai Bisericilor au drept de vot. Această nouă formă de conducere este total străină Ortodoxiei şi va impune o formă de autoritate în Biserică după modelul papal, în condiţiile în care clerul şi credincioşii nu sunt consultaţi.
5. În cazul în care Sinodul nu consultă poporul înseamnă că nu-l reprezintă. De asemenea, în situaţia în care participanţii la sinod iau decizii fără să cerceteze problemele şi nevoile reale ale credincioşilor, se dovedesc străini de slujirea lor, neavând dreptul să impună legi în care aceştia nu se regăsesc, complet străine de duhul ortodox.

 

Întrebări  adresate ierarhilor, în legătură cu aşa-zisul sinod pan-ortodox

1. Cum reflectă sinodul frământările şi temerile credincioşilor legate de marile răsturnări de valori, crize spirituale, existenţiale şi regionale (cum ar fi islamizarea Greciei sub pretextul migraţiei refugiaţilor, pan-sexualismul, repetatele declaraţii comune cu Papa, potrivit cărora trebuie urgentată unirea Bisericii Ortodoxe cu cea Catolică, fără nici un semn de revenire la Ortodoxie a catolicilor)? Considerăm că respectarea rangului de ierarh al Apusului în persoana ereticului Papă este un semn de apostazie generalizată la nivelul Ortodoxiei, care nu a rămas şi nu va rămâne fără urmări.
2. Cum au putut face abstracţie toţi organizatorii de poziţia Sfinţilor din tot trecutul Bisericii, legată de ceea ce se petrece astăzi în toată lumea şi de momentul crucial pe care îl traversează Biserica şi Omenirea, deopotrivă? Fac Sfinţii parte din Biserică şi din viaţa noastră sau trăim în paralel sau chiar în contradicţie cu ei?
3. Confuzia legată de structura şi competenţele Sinodului va duce spre o posibilă etichetare şi incriminare a opozanţilor, care dau deja semne de nelinişte şi de nemulţumire în tot spaţiul ortodox. De ce li s-a dat acest prilej?
4. Aveţi cunoştinţă despre dezbaterile din Comisia de la Chambesy, desfăşurate în perioada 16 – 20 februarie 2015, când s-a luat în discuţie ca terminologia „orientări homosexuale” să fie înlocuită cu „orientări de altă natură”[14], la presiunile Mitropolitului Ioannis Zizioulas şi ale profesorului Vlasios Feidas, timp de 7 ore, după care 6 mitropoliţi greci au cedat şi au semnat? Aveţi cunoştinţă în ce compartiment al sinodului este inclusă această dezbatere şi la în ce mod va fi abordată?
5. Ortodoxia a rezolvat toate problemele interne, toate formele de schismă şi de apostazie din interior, ca să se preocupe de soarta eterodocşilor? A rezolvat problema ideologiei homosexuale şi a agresiunii mediatice sexuale şi pornografice[15], pentru a se ocupa de alte confesiuni care nici după 60 de ani de ecumenism nu dau semne de revenire la Adevăr, dar prin care Ortodoxia scade continuu? Oare nu sunt ochi de văzut care să discearnă aceste deosebiri izbitoare?
6. Cum întreţinem legături ecumenice cu cei ce sfâşie trupul Bisericii şi răpesc oile?
7. Care a fost intervenţia Patriarhiei la nivelul instituţiilor statului în raport cu toate abuzurile ONG-urilor pro-homosexualitate prin proiectele derulate în şcoli, cu acordul tacit al Ministerului Educaţiei, al Inspectoratelor şcolare, directorilor de şcoli, al inspectorilor de religie?[16] Aveţi cunoştinţă de programele de educaţie sexuală derulate de organizaţii precum Sexul vs. Barza, Tineri pentru Tineri, Semper Musica sau Accept, în unităţile de învăţământ din România, programe care furnizează elevilor materiale cu un conţinut licenţios, reprezentând adevărate îndemnuri la desfrânare? Unde este eficienţa departamentelor de relaţii cu instituţiile de stat şi locale în toate aceste probleme grave? S-au luat măsuri? Dacă s-au luat, unde sunt rezultatele?

 

Având în vedere cele prezentate mai sus, vă informăm că:

• Nu recunoaştem prin acest sinod o nouă formă de autoritate, în afară de cea existentă în Biserică, din vremea Sfinţilor Părinţi şi până astăzi.
• Ne exprimăm dezacordul cu privire la abolirea practicii tuturor Sfintelor Sinoade Locale şi Ecumenice în vigoare până în prezent, în care se dorea ca fiecare episcop să poată dispune de propriul său vot.
• De asemenea, considerăm că acest sinod nu este reprezentativ la nivelul întregii Ortodoxii, deoarece are arii de participare şi de răspundere restrânse, trebuind să se limiteze la aceste competenţe.
• Pentru a fi validat canonic, un sinod nu trebuie să se separe de duhul şi doctrina Sfintelor Sinoade care l-au precedat, precum şi de învăţătura Sfinţilor Părinţi şi a Sfintelor Scripturi, şi nu trebuie să lase să se aştearnă nici o umbră de îndoială asupra formulării şi mărturisirii Adevărului de credinţă.
• Considerăm că niciunul dintre planurile de „unire” sau „înfrăţire” prevăzute de acest sinod nu are de-a face cu Biserica lui Hristos. Ecumenismul este – după cum spunea părintele Dumitru Stăniloae – „panerezia[17] secolului XX”, fenomen menit să dizolve, prin globalizare, credinţa creştin ortodoxă.

Dacă tot acest demers periculos şi fără precedent în istoria şi viaţa Bisericii va genera schismă în Biserica Ortodoxă, responsabilitatea şi-o asumă organizatorii, susţinătorii şi semnatarii acestor documente. Şi ştim de la Sfinţii Părinţi că păcatul schismei sau al lipsei de unitate nu poate fi şters nici cu moarte martirică.

De aceea, Vă rugăm să interveniţi cu măsurile potrivite, astfel încât acest sinod din Creta să-şi respecte limitele şi competenţele, pe măsura responsabilităţilor ce decurg din conţinuturile dezbătute. Vă rugăm, de asemenea, să răspundeţi în mod judicios la frământările clerului şi credincioşilor pe care îi păstoriţi, aşa cum au făcut-o celelalte Biserici locale – ale Georgiei, Bulgariei, Greciei şi Antiohiei – atât în privinţa aspectelor contradictorii ale sinodului, cât şi privind o informare absolut necesară şi obiectivă a publicului, referitoare la sinod.

Făcând parte din Biserică în calitate de mădulare vii ale Trupului tainic al Mântuitorului Iisus Hristos, avem dreptul de a interveni în problemele legate de Credinţa şi Biserica noastră Ortodoxă şi a pune cuvânt şi mărturie ca acestea să nu aibă de suferit.

În consecinţă, Vă rugăm ca în şedinţa Sfântului Sinod al B.O.R. din 6-7 iunie 2016, să reprezentaţi şi să susţineţi Dreapta Credinţă şi poporul credincios potrivit cu mandatul primit de la Mântuitorul Iisus Hristos şi de la Sfinţii Părinţi pentru viaţa şi mântuirea credincioşilor şi nu după interesul sau orientările unui singur segment al Bisericii şi duhului acestei lumi, după modelul catolic şi protestant. În opera de mântuire şi de răscumpărare a neamului omenesc, nu se poate opera cu jumătăţi de măsură sau de Adevăr.

Pentru zilele care au mai rămas până la sinodul din Creta din 16-27 iunie, Vă rugăm să stăruiţi în rugăciune pentru noi şi pentru întreaga Ortodoxie, astfel încât şi noi şi Preasfinţiile Voastre să putem împlini cât mai deplin cuvântul Arhimandritului Arsenie Papacioc: „În momentul ăsta istoric, pune-te în ordine şi atunci devii un punct de reper”. „Adevărul e Unul. Şi dacă unul singur ţine Adevărul, acolo e Biserica. Nu e numai fracţiune din Biserică, e Biserica întreagă. Aveţi ocazia să fiţi acel unul. Nu vă jucaţi cu Adevărul.”

Când Credinţa este primejduită nu ni se cade a tăcea, după cum spun Sfântul Teodor Studitul, Sfântul Grigorie Teologul şi alţi mari Sfinţi şi Părinţi ai Bisericii.

Clerul şi poporul credincios din ţara noastră, dar şi din întreaga Ortodoxie, copiii nevinovaţi şi tinerii însetaţi de Dumnezeu îşi pun toată speranţa în dragostea şi purtarea de grijă a Preasfinţiilor Voastre, pentru sufletele şi mântuirea lor.

Vă rugăm, NU dezamăgiţi încrederea şi speranţele noastre şi daţi-ne încă un prilej pentru a Vă iubi, a Vă cinsti şi a Vă asculta, ca turmă binecuvântată a Lui Dumnezeu, în Dreapta Credinţă şi în Adevăr!

 

Note:

[1] Revista „Familia ortodoxă”, nr. 6 (89)/2016, p. 53

[2] panortodoxie = ceea ce este pentru toată ortodoxia, pentru toată Biserica Ortodoxă. Cuvântul „panortodox” este unul impropriu, pentru că ar presupune că ortodoxia ar fi o denominaţiune printre alte denominaţiuni creştine, că ar fi „un grup de Biserici”, pe când Biserica Ortodoxă este singura Biserică lăsată de Hristos.

[3]http://lonews.ro/sfantul-si-marele-sinod-panortodox/22529-sinodul-bulgar-decizii-privind-marele-sinod-panortodox.html

[4]http://www.comorinemuritoare.ro/acta/parinti-din-sfantul-munte-athos-despre-sfantul-marele-sinod-din-06-06-2016/

[5]https://all4romania.eu/textul-patriarhilor-ortodocsi-ce-pregateste-marele-sinod-panortodox-este-neortodox-sustine-profesorul-de-dogmatica-dimitrie-tselenghidis/

[6] http://marturieathonita.ro/scrisoarea-mitropolitului-atanasie-de-limassol-adresata-sfantului-sinod-din-cipru-cu-privire-la-documentul-propus-pentru-sinodul-panortodox-si-intitulat-relatiile-bisericilor-ortodoxe-cu-intreaga-lu/

[7] Consiliul Mondial al Bisericilor este o organizaţie ce cuprinde 342 de „Biserici” din mai mult de 120 de ţări de pe toate continentele, cu aproximativ 400 de milioane de credincioşi din aproape toate denominaţiunile creştine. Printre acestea se numără majoritatea Bisericilor Ortodoxe, Protestante şi Anglicane, în timp ce biserica Romano-Catolică colaborează cu acest for mondial, fără a fi însă membră.

[8] http://poruncaiubirii.agaton.ro/articol/1190/note-privind-textul-presinodal-intitulat-relaţiile-bisericii-ortodoxe-cu-restul-lumii-creştine-dimitrios-tselengidis

[9] http://www.comorinemuritoare.ro/acta/parinti-din-sfantul-munte-athos-despre-sfantul-marele-sinod-din-06-06-2016/

[10] În anul 1924, în urma Conferinţei pan-ortodoxe de la Constantinopol din 1923, Biserica Ortodoxă Română a hotărât schimbarea calendarului iulian, declarat ,,nu fără de lipsuri” cu calendarul gregorian. Hotărârile Conferinţei de la Constantinopol au provocat disensiuni în urma cărora lumea ortodoxă s-a împărţit în două, pe de o parte – Bisericile Ortodoxe Greacă, Bulgară, Română şi Patriarhiile Constantinopolului, Alexandriei şi mai târziu a Antiohiei care au acceptat noul calendar, gregorian, şi, pe de altă parte – Bisericile Ortodoxe Rusă, Sârbă şi fracţiuni ale Bisericilor Ortodoxe Greacă, Bulgară şi Română, Sfântul Munte Athos şi Patriarhia Ierusalimului care au păstrat calendarul iulian până astăzi. Problema principală nu este, însă, schimbarea calendarului, ci schimbarea modului de raportare la tradiţie. Una dintre consecinţe a fost implicarea Bisericii în activităţi ecumeniste.

[11] http://www.ortodoxie-catolicism.ro/342/istoria-compromisurilor-patriarhia-ecumenica

[12]https://dogmaticaempirica.wordpress.com/tag/pozitiile-eretice-ale-mitropolitului-pergamului-ioannis-zizioulas/

[13] http://www.cuvantul-ortodox.ro/2008/12/09/documentul-de-la-ravenna-si-primatul-papei/

[14]http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2015/03/15/homosexualitatea-pe-agenda-comisiilor-ce-pregatesc-sinodul-panortodox-mitropolitul-ioannis-zizioulas-ar-fi-promovat-un-amendament-pro-homosexualitate-respins-de-reprezentantii-bisericilor-rusiei/

[15]http://www.culturavietii.ro/2013/05/10/educatie-sexuala-sexualizare-pervertire-copiilor-sexul-vs-barza-castitate/

[16] http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2015/08/01/tot-mai-aproape-de-educatie-sexuala-obligatorie-in-scoli-despre-o-cauza-nestiuta-a-cresterii-incidentei-violurilor-in-societatile-occidentale/

[17] Termenul „eretic” nu este o insultă, ci un indicator al condiţiei celor abătuţi de la învăţătura de credinţă ortodoxă. Potrivit orthodoxwiki.org, „un eretic este o persoană care, în calitate de creştin, creează controverse, disensiuni doctrinare şi dezbinări cu privire la credinţa Bisericii Ortodoxe. Ereticul continuă să-şi susţină ideile greşite chiar şi atunci când este corectat de Biserică”.

 

Semnatari:

 

96. Stoicescu Iulian Constantin

97. Stoicescu Luminita

98.Daniela Martinescu

99. Solomon Maria

100. Butnaru Radu-Mircea