Folosind aceleași tactici ale activiștilor pentru drepturile homosexualilor, pedofilii au început să caute un statut similar, argumentând că atracția lor pentru copii nu este o orientare sexuală diferită de cea heterosexuală sau homosexuală.

Criticii stilului de viață homosexual au susținut, de multă vreme că, odată ce a devenit acceptabilă identificarea homosexualităţii ca fiind, pur și simplu, un „stil de viață alternativ” sau doar o orientare sexuală, în mod logic nimic nu ar mai fi în afara limitelor. Activiștii gay au considerat asta drept o ofensă și au luat poziție, insistând că acest lucru nu se va întâmpla. Cu toate acestea, psihiatrii încep să susțină că e nevoie de redefinirea pedofiliei, exact în același mod în care a fost redefinită și homosexualitatea, în urmă cu câțiva ani.

În 1973, Asociația Americană de Psihiatrie (APA) a declasificat homosexualitatea de pe lista tulburărilor mintale. Un grup de psihiatri, împreună cu B4U-Act (n.r. – o organizaţie din SUA al cărei scop declarat este susţinerea psihologică și emoţională a pedofililor) a organizat recent un simpozion pentru a propune o nouă definiție a pedofiliei în „Diagnostic and Statistical Manual of Mental Health Disorders” al APA.

B4U-Act consideră că pedofilii sunt doar „oameni atrași de minori”. Site-ul organizației (www.b4uact.org) afirmă că scopul B4U-Act e acela de a „ajuta profesioniștii din domeniul sănătăţii mintale să afle mai multe despre atracția faţă de minori și să ia în considerare efectele stereotipurilor, stigmatizarea și teama.”

În 1998, APA a emis un raport în care

susținea că „«potențialul negativ» al sexului dintre un adult și un copil a fost «supraevaluat» și că «marea majoritate a bărbaților și femeilor nu au raportat niciun efect sexual negativ în urma experiențelor de abuz sexual din copilarie».”

Pedofiliei i-a fost deja acordat un statut protejat de către Guvernul Federal. Legea „Matthew Shepard and James Byrd, Jr. Hate Crimes Prevention Act” (n.r. un act adoptat de Congresul American în 2009 și promulgat ca lege de Barack Obama) enumeră „orientarea sexuală” ca fiind o clasă protejată, fără a oferi însă și o definiție a acestui termen.

Republicanii au încercat să adăuge un amendament prin care se specifica faptul că „pedofilia nu e considerată orientare sexuală”, însă amendamentul a fost respins de democrați. Alcee Hastings (n.r. – membru al Partidului Democrat) a declarat că toate stilurile de viață sexuală alternative ar trebui să fie protejate prin lege. „Acest proiect de lege arată hotărârea noastră de a pune capăt violenței bazate pe prejudecăţi și garantează că toţi americanii, indiferent de rasă, culoare, religie, origine națională, sex, orientare sexuală, identitate sexuală sau disabilitate sau toate aceste „philias” și fetișuri și „isme”, care au fost înainte, nu trebuie să trăiască în frică din cauza a ceea ce sunt. Îi îndemn pe colegii mei să voteze în favoarea acestei legi.”

Casa Albă a salutat proiectul de lege, spunând: „La bază, nu este vorba doar despre legile noastre; este vorba despre cine suntem noi, ca popor. Dacă ne apreciem unul pe altul, dacă îmbrăţișăm diferențele noastre, mai degrabă decât să permitem ca ele să devină o sursă de animozitate”.

La începutul acestui an, doi psihologi din Canada au declarat că pedofilia este o orientare sexuală, la fel ca și homosexualitatea sau heterosexualitatea.

Van Gijseghem, psiholog și fost profesor la Universitatea din Montreal, a declarat membrilor Parlamentului că „pedofilii nu sunt pur și simplu oameni care comit o infracțiune minoră din când în când, ci mai degrabă ei se confruntă cu ceea ce este echivalentul unei orientări sexuale, așa cum o altă persoană se confruntă poate cu heterosexualitatea sau chiar homosexualitatea.” El a adăugat că „pedofilii adevărați au o preferință exclusivă pentru copii, care este la fel ca orice orientare sexuală. Nu puteți schimba orientarea sexuală a acestei persoane. El poate, cu toate acestea, să rămână abstinent.”

Atunci când a fost întrebat dacă ar trebui să fie comparaţi pedofilii cu homosexualii, Van Gijseghem a răspuns: „Dacă, de exemplu, aţi trăi într-o societate în care heterosexualitatea este proscris sau interzisă și vi s-ar spune că trebuie urmaţi o terapie pentru a vă schimba orientarea sexuală, probabil că aţi spune că acesta e o nebunie. Cu alte cuvinte, nu aţi accepta deloc. Eu folosesc această analogie pentru a spune că da, într-adevăr, pedofilii nu-și schimbă orientarea sexuală.”

Dr. Quinsey, profesor emerit de psihologie la Universitatea Queens din Kingston (Ontario) s-a declarat de acord cu Van Gijseghem. Quinsey a susţinut interesul sexual al pedofililor este faţă de copii și că „nu există nicio dovadă că acest tip de preferință poate fi schimbat, printr-un tratament sau prin orice altceva. ”

În iulie 2010, „Harvard health Publications” (n.r. – publicaţie a „Harvard Medical School”) scria că „pedofilia este o orientare sexuală și e puțin probabil ca ea să se schimbe. Tratamentul are ca scop să-i permită unui pedofil să nu dea curs pornirilor sale sexuale. „

Linda Harvey, președintele „Mission America” (n.r. – o organizaţie americană creștină), a declarat că presiunile făcute, ca pedofilii să aibă drepturi egale, vor deveni din ce în ce mai frecvente, pe măsură ce grupurile LGBT vor continua să se afirme. „Totul face parte dintr-un plan ce vizează introducerea sexului pentru copii, de la vârste din ce în ce mai mici (n.r. – introducerea educaţiei sexuale în școli este parte a acestui plan); pentru a-i convinge că prietenia normală este de fapt o atracție sexuală.”

Milton Diamond, profesor la Universitatea din Hawaii și director al „Pacific Center for Sex and Society”, a declarat că pornografia infantilă ar putea fi benefică pentru societate, deoarece „potenţialii delincvenți sexuali folosesc pornografia infantilă ca un substitut pentru sexul cu copii.” Diamond este un eminent conferenţiar al „Institute for the Advanced Study of Human Sexuality” (IASHS) din San Francisco, care a pledat deschis pentru abrogarea legii ce interzice homosexualilor să se înroleze în armată (n.r. – legea a fost abrogată de Obama în septembrie 2011).

Pe site-ul oficial (www.humansexualityeducation.com), IASHS a postat o listă cu „drepturile sexuale de bază”, ce include „dreptul de a se angaja în activități sexuale de orice fel, cu condiția ca acestea să nu implice acte nonconsensual, violență, constrângere, pedepse  sau fraudă.” Un alt drept este acela de „a fi liber de la persecuție, condamnare, discriminare sau intervenție socială în comportamentul sexual privat” și „libertatea oricărui  gând sexual, fantezie sau dorinţă”. Organizația mai susţine și că nimeni nu ar trebui să fie „dezavantajat din cauza vârstei”.

Legile privind protecția copiilor împotriva agresorilor sexuali au fost modificate în mai multe state, inclusiv California, Georgia și Iowa. Infractorii sexuali susţin că legile care le interzic să trăiască în apropierea școlilor sau parcurilor sunt abuzive, deoarece îi pedepsesc pentru viață.” („Northern Colorado Gazette”)

Elogierea „Pedofililor Virtuoși” din „New York Times”

Articol de mai sus a fost publicat de ziarul „Northern Colorado Gazette” în 2011. Astăzi, el pare mai actual ca niciodată și trage un semnal alarmă pentru întreaga lume.

Ȋn urmă cu 9 luni, „New York Times” publica un articol cu titlul: „Pedofilia: O tulburare, nu o crimă”. „Gândește-te la prima iubire a copilăriei. Poate că era un coleg de clasă sau un vecin. Cel mai probabil, din școală și la maturitate, sentimentele tale au continuat să se concentreze asupra altora, din grupul de aceeași vârstă. Dar imaginează-ţi că nu s-ar fi întâmplat așa. Dupa unele estimări, 1% din bărbaţi continuă, mult timp după pubertate, să fie atrași de copii pre-puberi. Acești oameni trăiesc cu pedofilia, atracție sexuală pentru pre-puberi considerată, adesea, o boală mintală. Din păcate, legile noastre îi resping și, prin urmare, ignoră oportunitățile de prevenire a abuzului asupra copiilor”, scrie Margo Kaplan, asistent universitar la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Rutgers (New Jersey). Aceeași facultate salută azi, pe site-ul oficial, decizia Curţii Supreme de Justiție, de a legaliza căsătoriile între homosexuali.

Kaplan susţine, în articolul din „New York Times”, că a pune semnul egalităţii între pedofilie și molestarea copiilor este „o concepție greșită. Se poate trăi cu pedofilia, fără să acționezi astfel. Site-uri, cum ar fi Virtuous Pedophiles (n.r. – Pedofilii Virtuoși – http://www.virped.org) oferă sprijin pedofililor care nu molestează copii și care cred că sexul cu copiii este greșit. Nu e vorba de faptul că aceste persoane sunt pedofili „inactivi” sau „nonpracticanţi”, ci mai degrabă de faptul că pedofilia este o stare, și nu un act. De fapt, studiile au arătat că aproape jumătate dintre agresorii sexuali ai copiilor nu sunt atrași sexual de victimele lor. (…) Site-ul Virtuous Pedophiles este plin de mărturiile unor oameni care nu au atins niciodată un copil și, cu toate acestea, trăiesc în teroare. (…) Tocmai pentru că pedofilia este atât de disprețuită, răspunsurile noastre, în materie de justiție penală și de sănătate mintală, au fost atât de inconsistente și contraproductive”, conchide Kaplan.

Prin decizia luată vineri, Curtea Supremă a SUA a deschis o uriașă cutie a Pandorei. Suntem pregătiţi?

Legislaţia română, prea blândă cu pedofilii

Ȋn ce-i privește pe pedofili, din punct de vedere legislativ autorităţile române au capitulat. Noul Cod Penal este mult prea îngăduitor cu cei care agresează sexual copiii.

Dacă vechiul Cod Penal pedepsea cu închisoarea de la 3 la 10 ani „actul sexual, de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de același sex, care nu a împlinit vârsta de 15 ani”, astăzi pedeapsa este de la 2 la 7 ani (dacă victima nu a împlinit încă 13 ani) și, respectiv, de la 1 la 5 ani (dacă victima are între 13 și 15 ani). (art.220, NCP)

Conform vechiul Cod Penal „cu aceeaşi pedeapsă (n.r. – închisoarea de la 3 la 10 ani) se sancţionează actul sexual, de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de acelaşi sex (n.r. – având vârsta) între 15-18 ani, dacă fapta este săvârşită de tutore sau curator ori de către supraveghetor, îngrijitor, medic curant, profesor sau educator, folosindu-se de calitatea sa, ori dacă făptuitorul a abuzat de încrederea victimei sau de autoritatea ori influenţa sa asupra acesteia”. Aceeași infracţiune este pedepsită astăzi cu o pedeapsă de la 2 la 7 ani. (art.220, NCP)

Vechiul Cod Penal prevedea că, dacă „actul sexual, de orice natură, cu o persoană de sex diferit, care nu a împlinit vârsta de 18 ani, a fost determinat de oferirea sau darea de bani ori alte foloase de către faptuitor, direct sau indirect, victimei, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 12 ani”. Noul Cod Penal nu mai incrimează această faptă. Coruperea sexuală a minorilor este definită ca fiind „comiterea unui act de natură sexuală, altul decât cel prevăzut în art. 220, împotriva unui minor care nu a împlinit vârsta de 13 ani, precum şi determinarea minorului să suporte ori să efectueze un astfel de act” și se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani. (art.221, NCP)

Pedepsele, oricum ridicol de mici, se pot reduce cu o treime, prin recunoașterea vinovăţiei (art.374, NCPP), iar din pedeapsa rezultantă cel condamnat execută doar două treimi, termen după care poate cere și de obicei primește liberarea condiţionată (art.100 NCP).

Suntem pregătiţi pentru ce va să vie?