Cuvânt cu putere multă: „Jertfa este masura creştinătăţii noastre.„

Măsura creştinătăţii noastre

Ion Moţa

Articol publicat in „Cuvantul Studentesc”, 1 ianuarie 1936

 
Stam iarasi in preajma Craciunului.
Ne-am apropiat oare noi sufleteste de el?
Asemenea masuratori de distante sufletesti nu ne pot fi indiferente, daca avem o cat de mica credinta in Dumnezeu si in adevarul ca rosturile si bucuriile vietii nu pot fi temeinic implinite decat in masura apropierii de Dumnezeu, in masura in care procesul de asimilare cereasca a facut ceva spor inlautrul fiintei noastre omenesti.
Sa ne intrebam, cum bogatul din Evanghelie intreba pe Mantuitorul: ce trebuie sa fi facut noi pentru a putea zice azi ca de Craciunul acesta ne-am apropiat nu numai prin epuizarea foilor calendarului din acest an si prin ispravile gastronomice de care ne pregatim, ci si printr-o oranduire noua a sufletului, a adevaratei noastre vieti?
Iar raspunsul nu poate fi numai un interogatoriu asupra formelor si legilor respectate, un examen tehnic asupra conformarii la ceea ce e mia mult exteriorul doctrinei crestine: ai furat, ai nedreptatit, ai respectat poruncile in ceea ce au ele oarecum formal, normativ, de reglementare a raporturilor cu semenii? Ci vom fi intrebati daca a fost ceva viu sufleteste in noi, vom fi intrebati ce disolutii sufletesti adanci s-au intamplat in noi si ce reconstructii interioare pe un alt plan, de jertfa si de prefacere vie. Cineva care ar cerceta apropierea noastra sufleteasca de Mantuitorul, ne-ar cobori in acele adancuri de rana vie in care a fost coborat bogatul caruia Mantuitorul ii cerea o totala disolutie a structurii lui launtrice, vanzarea tuturor bogatiilor, aratandu-i ca simpla conformare oarecum contractuala fata de porunci, simpla atitudine aparent corecta dar lipsita de prefacerea vie interioara, nu poate apropia pe om de cer si de mantuire.
Viu, sufleteste viu, ce s-a elaborat in viata noastra interioara? Ce biruinte asupra poverilor omenesti am repurtat noi, spre a putea sa ne simtim astazi mai apropiati de Mantuitorul care se naste?
Nu stiu ce vor zice teologii, despre a caror stiinta n-am multa cunostinta, dar masura crestinatatii noastre vii eu o vad mai ales in masura jertfei pentru binele altora; a unei jertfe personale, liber, cu dragoste si cu elan consimtite, fara gand la respectarea formala a nu stiu caror reglemente bilaterale dintre noi si Dumnezeu.
Jertfa aceea care e dezlantuita in noi din dragoste, dintr-o dragoste pentru altceva decat fiinta noastra, jertfa aceea care ne inunda pustiindu-ne asezarea omeneasca a vietii dar ne incalzeste totodata cu satisfactii pe care nu le poate cuprinde graiul omenesc, aceasta jertfa e faptul care smulge de pe fiinta noastra omeneasca carapacea nesimtirii fata de cele dumnezeiesti, si transformandu-ne in rana vie (de „soare si sange”, cum ar zice Radu Gyr), ne pune in directa comuniune cu Dumnezeirea care patrunde navalnic si deadreptul in sufletul nostru. Si devenim astfel vii sufleteste, mai vii, mai crestini.
Jertfa este astfel masura crestinatatii noastre.
Cine a jertfit ceva, in acest fel, intelege si vede mai bine pe Mantuitorul care se naste, si se bucura mai mult, caci simte o apropiere, o comunitate intre o particica a structurii lui si Dumnezeul cel viu care coboara printre noi.
Sunt oare mai aproape de taina Craciunului cei care o viata intreaga au respectat doar granitele poruncilor, vrand-nevrand, fara a se fi luminat insa in adancul lor prin puterea vie a dragostei care duce la jertfa?
Nu! Daca ochiul nostru ar putea intelege zarile ceresti in mijlocul carora se va cobori in curand Mantuitorul pe pamantul romanesc, el ar vedea, alaturi de Mantuitorul si de sfintii Bisericii, toate sufletele de viteji care s-au jertfit bucuros si constienti pentru a ajuta pe aproapele lor: n-ar lipsi nici Horia, nici Tudor, nici Avram Iancu, nici Brancoveanu, nici multimea celor care s-au jertfit cu adevarat, din toata comoara sufletului lor. Caci in ei mai mult decat altii crestinatatea a fost vie, ei mai mult decat altii s-au integrat in comunitatea Bisericii crestine, formandu-i trupul viu, implinit.
Tineretul de astazi, luptator si el pentru binele neamului romanesc si al randurilor viitoare de oameni, tineretul acesta care-si strica oranduirile personale ale vietii egoiste pentru a-si asculta volbura vie din suflet care-l indeamna la lupta si la jertfa pentru neam si crestinatate -acest tineret are dreptul sa se bucure de sarbatorile apropiate ale Nasterii: el s-a apropiat de ele si sufleteste.
Iar cei care dascalesc acest tineret si-l mustra tocmai pentru ceea ce e viu in sufletul lui, cei care, oricine ar fi, il insulta afirmand ca nici o opera de educatie si de inaltare morala nu s-a infaptuit de tineretul romanesc de dupa razboi si ca deci trebuie organizata acum educatia lui oficiala si cu anasana, – acestia toti sa cerceteze, acum de Craciun, distanta care-i desparte de minunea Nasterii sfinte si sa constate ca nu inteleg nimic din adevaratele bucurii ale Craciunului. Si vazandu-si mortaciunea din suflet, sa se dea la o parte din calea tineretului de jertfa, daca nu pot sa-l inteleaga, sa-l pretuiasca si sa se bucure cu el.

„Cuvantul Studentesc”, 1 ianuarie 1936

sursa: Mişcarea Legionară – Fundaţia GeorgeManu