Pr. Mihai Andrei Aldea

IULIAN CAPSALI, ROMÂNIA ŞI EUROPA

 ÎNTRE CONCLUZII ŞI PERSPECTIVE

Ar putea părea ciudat să vorbim despre concluzii când Iulian Capsali încă nu a trecut de alegerile europarlamentare. Şi totuşi nu am fi, nici pe departe, primii care să tragem concluzii în această privinţă. S-au pronunţat deja alţii, trăgând concluzii asupra persoanei în cauză, asupra familiei sale, asupra echipei, asupra voluntarilor, asupra campaniei etc., etc., ajungând până la „concluzii asupra perspectivelor”. O viziune, desigur, paradoxală şi care mărturiseşte profunzimea adânc abisală a preocupărilor unor intelectuali mai mult sau mai puţin citiţi.

Nu mă gândesc să puric toate acestea producţii. Multe sunt descalificante pentru autori prin agresivitate absurdă şi chiar printr-un limbaj grobian, spre a nu mai aminti de veşnica şi pătimaşa argumentaţie la persoană, singura practicată de foarte mulţi oameni care, incorect, îşi închipuie că ar gândi şi discuta logic.  Mi-a stârnit însă interesul un text care încearcă să explice „De ce ‹‹Rost›› nu susţine candidatura lui Iulian Capsali”. Şi m-a făcut să scriu aceste rânduri, ca să explic şi eu, la fel de îndreptăţit, de ce susţin candidatura lui Iulian Capsali. Căci, aşa, ca cetăţean oarecare, nu ca asociaţie sau instituţie sau altceva asemenea, o susţin. Cel puţin prin votul meu, desigur.

Înainte însă de explicaţii şi argumentaţii pe temă, trebuie să spun câteva lucruri. Îl cunosc şi îl apreciez pe Claudiu Târziu. Analiza mea se referă strict la textul în cauză şi în niciun fel nu atinge persoana care îl prezintă – şi, poate, l-a şi scris. Mai mult, confirm aici faptul că într-adevăr şi Claudiu Târziu a fost invitat să candideze pentru Parlamentul European (PE) pentru unele asociaţii pro-familie (nu ştiu despre partid, nu am legături cu partidele, dar sunt încredinţat că a fost şi vreun partid care să-i facă o asemenea propunere). Şi mai mult, recunosc faptul că sunt unul dintre cei care, între numele de oameni cu perspective de viitor politic într-adevăr pentru România, şi eventual candidaţi pentru PE, au indicat şi numele lui Claudiu Târziu. Sper ca aceste fapte să lămurească pe orice om onest că în ceea ce urmează voi critica – pentru că voi critica, într-adevăr – doar punctul de vedere exprimat în articolul menţionat mai sus, nu vreo persoană.

Deci, de ce susţin eu candidatura lui Iulian Capsali?

De exemplu, din pricina efectelor acestei candidaturi asupra clasei politice româneşti. Discuţiile despre încercarea de a aduce în Parlamentul European oameni care să susţină familia şi celelalte valori fundamentale ale României adevărate au început încă de mult. Dar s-au concentrat în toamna lui 2013, devenind de-a dreptul fierbinţi în decembrie, acelaşi an. Unul din marile argumente contra acestei idei – şi care a făcut pe mai mulţi să nu candideze, deşi li s-a propus – a fost acela că „nu există nicio şansă să se strângă peste 100.000 de semnături pentru un candidat independent”. Un argument pe care îl găsim şi în explicaţia ‹‹Rost››-ului pentru a nu susţine candidatura lui Iulian Capsali: „Un independent are şanse minime de a fi ales”.

Paradoxal pentru mulţi, îngrozitor pentru clasa politică „tipică” (a se citi „mafiotă”), Iulian Capsali a strâns peste 120.000 de semnături. Fără „naşi”, fără susţinerea partidului, fără finanţatori „de taină” sau „de talie” etc.  Efectele s-au văzut, cel puţin în parte, chiar dacă pentru mulţi nu au fost uşor de recunoscut. Campanii pornite pe europenism şi probleme sociale s-au preschimbat, la unii candidaţi şi grupări, în campanii axate pe naţionalism şi românism. Evident, nu a contat absolut deloc dacă cei astăzi mândri că sunt români au scuipat până ieri pe tot ceea ce este românesc. Nu a contat dacă au fost – ori sunt – oameni ce au promovat avortul, desfrâul, perversiunile, promiscuitatea, desfiinţarea familiei, reducerea alocaţiilor pentru copii, neplata salariilor profesorilor, jefuirea pensionarilor şi alte asemenea practici şi măsuri anti-româneşti. Dintr-o dată, nu peste noapte, ci peste o campanie de strângere a semnăturilor, au devenit mari – nu naţionalişti, feri Doamne!, ci – patrioţi.

Alt efect a fost înfăţişat mai sus: atacurile mai mult sau mai puţin (ne)civilizate la adresa lui Iulian Capsali. Acestea au dovedit frustrare, invidie, teamă şi alte asemenea sentimente tipice pentru cei învinşi care nu ştiu să piardă – patimă extinsă foarte mult în România odată cu pierderea sportivităţii. Tot aici intră şi atacurile – dintre cele mai diverse – asupra celor care l-au susţinut pe Iulian Capsali. Între hazliu şi patologic, după unghiul de abordare, stă şi explicaţia unora pentru victoria lui Iulian Capsali în campania de strângere de semnături: „este candidatul Bisericii Ortodoxe Române”! Argumente? Nu există. Există însă argumentaţii sofistice, de tipul: „au fost preoţi şi episcopi care s-au întâlnit cu el, sau care l-au susţinut pe faţă, deci a fost sprijinit şi promovat de BOR şi este candidatul BOR”. După aceeaşi logică sofistică, Iulian Capsali a câştigat alegerile pentru că „este candidatul bărbaţilor din România”, sau „al inginerilor din România”, sau „al medicilor din România” etc., deoarece a fost bărbaţi sau ingineri sau medici etc. care l-au sprijinit. De fapt „analiştii” care emit asemenea aserţiuni nu pot concepe că se poate afirma cineva în România liber, ca independent, fără aservire faţă de mafia politică, fără cumpărarea oamenilor etc. O asemenea posibilitate nu doar că este foarte greu de acceptat, dar, dacă este reală, este o cumplită ameninţare pentru tot sistemul clientelar, de la cel al mass-mediei mercenare sau al intelectualilor de curte (de la curte de baron local până la curte de plagiator central) şi până la oricare ramificaţie a acestei caracatiţe. Pentru că ea arată că se poate şi altfel, că oamenii nu sunt – sau nu mai sunt! – atât de amorţiţi încât să reacţioneze doar la comanda mass-mediei, nu sunt atât de slabi încât să se mişte doar la ordinele puterii, nu sunt atât de corupţi încât să asculte doar de mita electorală. Victoria lui Iulian Capsali în campania de strângere a semnăturilor a arătat că un candidat independent, real independent, fără susţineri mafiote şi finanţe grele, poate avea succes. Totodată, a dovedit şi cum poate avea succes: prin politica valorilor tradiţionale, adevărat româneşti.

Fie şi doar pentru acest lucru Iulian Capsali merita şi merită susţinut, iar ideea de a renunţa să-l susţinem „pentru că are şanse minime” este o idee defetistă, o idee pentru cei care se dau bătuţi înainte de a începe lupta. De fapt Iulian Capsali ar trebui susţinut şi dacă în chip lămurit „n-ar avea nici o şansă” de a câştiga alegerile. Trebuie susţinut măcar pentru a arăta că existăm şi noi, cei care gândim şi trăim româneşte. Trebuie susţinut măcar pentru „a ne face mâna” în promovarea candidaţilor noştri. Ai cui? Ai celor care nu suntem în partide şi alte asemenea grupări, ai celor care credem în Christos în ciuda răutăţii veacurilor, ai celor care mai vrem o familie aşa cum a fost din veac, ai celor care mai dorim o Românie cu păduri şi bălţi, cu livezi şi păşuni verzi de frunze şi iarbă, nu de aburi chimici şi de toxine.

Tot pe o linie defetistă, plină de un tragism fără temei, se află şi afirmaţia „nu are nici o şansă, dar nici una, de a sluji cauza pentru care s-a angajat”. Trebuie să notăm că, pentru a fi fost o afirmaţie corect argumentată, ar fi trebuit să prezinte întâi „cauza pentru care s-a angajat” Iulian Capsali. Doar apoi se putea argumenta că poate fi sau nu slujită. Din păcate, nu se întâmplă acest lucru. Mai mult, nu se observă deloc faptul că, dintre susţinătorii public remarcaţi ai lui Iulian Capsali, nu este nici unul care să creadă că acesta va răsturna legislaţia europeană sau politica europeană. Dorinţa tuturor – care este şi cauza pentru care Iulian Capsali s-a angajat – este de a avea o voce în PE care să mărturisească acele idei acum trecute sub tăcere. Un minut pe săptămână sau la două, o oră pe zi sau una pe lună, cât se poate.

Este greu de comentat aici cum de s-a ajuns în comunicatul ‹‹Rost›› la ideile despre limitele – mult exagerate – ale unui parlamentar european independent. Notăm însă o confuzie uriaşă, peste care nu se poate trece uşor. Comunicatul menţionat spune:

„Un independent nu este luat în seamă în PE, decît dacă votul său este contabilizat, printr-o înţelegere, la vreuna dintre marile alianţe politice: populari, socialişti sau conservatori. Şi-atunci de ce să nu votezi candidaţii unui partid aflat deja într-un asemenea bloc?”

Considerăm greşită această părere. Un independent poate fi sau nu luat în seamă în PE după multe criterii. Dar, chiar dacă admitem necesitatea unor alianţe – în unele situaţii absolut necesare, evident – întrebarea finală din citat rămâne uimitoare. Este evident că una este să te aliezi cu un partid după interesul tău independent şi cu totul altceva să fi încadrat în disciplina de partid! Partidele amintite au, toate, unele puncte ce merită susţinute, dar şi multe – sau foarte multe – puncte inacceptabile pentru un român şi/sau un creştin adevărat. Independentul are o largă libertate de mişcare politică, de vorbire, vot etc., care nu există pentru cel care este adus în PE de un partid politic!Este un adevăr atât de elementar încât nu înţelegm cum a putut fi ocultat de comunicatul ‹‹Rost››. Dacă mai amintim de posibilitatea – nu rar întâlnită – de înfiinţare, mai ales pentru anumite cauze, a unui „bloc al independenţilor”, ne dăm seama că posibilităţile unui parlamentar independent nu sunt nici pe departe anemice, iar a-l prefera unui partid politic este perfect logic. Ajungem acum la partea cea mai delicată a comunicatului. Căci, prin afirmaţia „Iulian Capsali nu este omul potrivit la locul potrivit”, ‹‹Rost›› intră, desigur involuntar, în argumentaţia – sau chiar atacul – la persoană.

Aserţiunea „nu are viziune politică” este exact în acest registru. De fapt chiar comunicatul în cauză prezintă apoi elemente din viziunea politică a lui Iulian Capsali. Acestea, desigur, pot fi văzute şi în materialele şi interviurile publicate de acesta, dar o prezentare în plus, fie şi critică, nu strică. Din păcate, este şi unilaterală în acest caz. Esenţial este însă că există, ceea ce face discursul comunicatului ‹‹Rost›› contradictoriu: critică o viziune politică despre care afirmă că nu există!

Prima „vină majoră” a acestei viziuni politice este susţinerea într-o vreme a USL. A existat sau nu? Nu ştim. Dacă da, credem că este o eroare, dar faptul că este o fostă susţinere arată un element ce lipseşte majorităţii oamenilor politici români: capacitatea de (auto-)corectare. Ceea ce, în fapt, este în favoarea lui Iulian Capsali. În treacăt fie spus, oricine mai greşeşte. De exemplu, comunicatul ‹‹Rost›› atunci când spune „din pricina acestei atitudini a lui, “Rost” s-a despărţit de Capsali”. Trecând peste faptul că amănunte prezentate ulterior indică o altă ordine (şi motivaţie) „a despărţirii”, credem că este inacceptabil ca oameni care susţin Credinţa Creştină şi cauza naţională „să se despartă” pentru o diferenţă temporară de opinie politică. Amintim şi că au fost mulţi oameni de calitate care, într-un anumit moment, au crezut în soluţia – măcar temporară – a USL. A-i renega din această pricină este cel puţin ciudat şi nu în favoarea ‹‹Rost››.

Apropierea de Rusia este „a doua crimă” imputată lui Iulian Capsali. De asemenea greşit. Ignorarea, dispreţuirea sau provocarea absurdă a unui vecin, oricât de slab, este o strategie pe care „Arta războiului” a lui Sun Tzu, o carte care, în politică, marketing şi multe alte domenii este un real „Abecedar”, o critică puternic. Nu de puţine ori asemenea atitudini au dus la situaţii extrem de grave. Acest lucru este adevărat şi pentru relaţiile României cu vecinii, cu atât mai mult cu Rusia. Departe de servilism sau de idealism, este absolut necesar să avem o legătură strânsă cu această ţară. Da, „trecutul istoric… ne dezvăluie o Rusie necruţătoare”. Dar ce ţară nu este aşa în această lume, cu excepţia celor cu mentalitate de colonie? Dacă gruparea ‹‹Rost›› îşi închipuie că există vreo putere locală sau mondială „cruţătoare”, sunt primul doritor să aflu de ea! Mi-ar schimba categoric orizontul cultural! Masacrele greceşti împotriva bulgarilor sau românilor, masacrele bulgarilor împotriva grecilor sau românilor, masacrele ungureşti împotriva tuturor, masacrele croaţilor asupra sârbilor şi ale sârbilor asupra croaţilor sunt doar câteva exemple. Doar „neşansa istorică” – sau norocul istoric? – au făcut ca asemenea „ţărişoare” să nu îşi exercite „cruţarea” pe o scară largă. Şi o juca Vladimir Putin „cartea ortodoxiei doar din strategie”, poate, dar ar fi naiv să nu jucăm şi noi cartea Rusiei tot doar din strategie! Şi când vorbim de strategie – nu de tactică – vorbim de o gândire politică pe termen lung, din care Rusia nu poate lipsi decât spre paguba României.

Odată văzute aceste elemente de viziune politică, ajungem la afirmaţii care sunt, din ce în ce mai mult, atacuri la persoană în cel mai direct sens. Faptul că „Iulian Capsali nu are un discurs articulat, limpede, convingător” este contrazis de realitate. Spre deosebire de alţii, chiar experţi în retorică, el a strâns peste 120.000 de semnături într-o campanie de strângere de semnături strălucită. „Trecutul profesional” poate fi contestat oricui, indiferent cât de titrat, sub varii motive, şi nu constituie în sine o garanţie pentru calitatea politică a persoanei. Putem da zeci sau sute de exemple doar din istoria post-decembristă a României!

Atacul la persoană asupra lui Iulian Capsali este greu de analizat fără a deveni o critică la persoană pentru autorii lui. Remarcăm aici contradicţia subtilă între teama autorilor comunicatului ‹‹Rost›› de „o poziţie care să-i dea putere” lui Iulian Capsali, adică aceea de europarlamentar, şi afirmaţia anterioară că această poziţie de europarlamentar independent este lipsită de putere. În rest, nu credem că este ziditor să mai spunem ceva despre aceste pasaje: nu sunt demne de analiză.

De aceea ne oprim la acest paragraf îngrijorat de „girarea” lui Iulian Capsali:

„Dacă nu va fi ales, pentru că nu convinge, s-ar putea crede că societatea civilă creştină e nevolnică, iar familia românească a devenit o iluzie. Dacă va fi ales, nu va fi în stare să facă nimic din ce a promis. Şi într-un caz, şi în celălalt dezamăgirea electoratului va fi atît de mare încît va fi compromisă pentru lungă vreme orice candidatură propusă de “societatea civilă creştină” sau de către vreun partid care îmbrăţişează, mărturiseşte, apără şi promovează valorile şi principiile noastre.”

Din păcate, putem spune, argumentat, că lucrurile stau total diferit.

Simplul fapt că Iulian Capsali, cu viziunea sa politică şi platforma sa politică, a strâns cele peste 120.000 de semnături este o biruinţă extrem de importantă şi stimulantă. Societatea românească obţine pentru prima dată, după foarte multă vreme, un asemenea succes. Da, este necesară o mobilizare pentru a se câştiga şi bătălia alegerilor. Dar chiar dacă, prin reducere la absurd, aceasta nu ar fi câştigată, avem doar o bătălie pierdută, ceea ce se mai şi întâmplă în război. Cei care se sperie cum au pierdut o bătălie sunt oameni slabi, ce au nevoie să înţeleagă realitatea: lupta este veşnică până la A doua venire a Domnului! Suntem într-un război început înainte de naşterea noastră şi care va merge mai departe până la sfârşitul lumii! Este o realitate de care orice ţară şi orice om trebuie să ţină seama. Şi să nu accepte deznădejdea, abandonul, resemnarea. Da, pot exista înfrângeri, pot exista retrageri mai mult sau mai puţin strategice, dar niciodată nu este voie să ne dăm bătuţi! Cu atât mai mult de teama că am putea să pierdem vreo bătălie. Chiar dacă ar fi să le pierdem pe toate, trebuie să intrăm în luptă cu toată puterea şi încrederea. Pasajul citat mai sus este un exemplu tipic al gândirii de tipul „învins înainte de a începe lupta”. Un tip de gândire cândva răspândit la noi şi care trebuie să înceteze şi, ni se pare nouă, este într-o scădere masivă.

Iulian Capsali a câştigat deja o campanie extrem de grea, aceea de strângere de semnături. Cred că toţi cei care l-au susţinut conştient, cu o semnătură sau în alt fel, sunt de asemenea conştienţi şi de greutatea câştigării alegerilor euro-parlamentare şi de greutăţile uriaşe pe care Iulian Capsali le va avea în Parlamentul European. Dacă acesta va avea tăria de a vorbi ceea ce trebuie, chiar şi doar un minut pe săptămână, în această instituţie; dacă acesta va avea grijă să îşi posteze toate intervenţiile, pentru ca alegătorii lui să le vadă, niciunul dintre susţinători nu va fi dezamăgit. În încheiere, cred că se cuvine să mulţumim ‹‹Rost››-ului pentru comunicatul său. După cum se ştie, publicitatea negativă este tot publicitate, disputele sunt publicitate, deci comunicatul este, volens-nevolens (vorba lui Ilf şi Petrov), o susţinere a lui Iulian Capsali.

Nădejdea mea este ca timpul să maturizeze pe toţi susţinătorii cauzei naţionale şi a Credinţei Creştine, astfel încât să treacă peste lucrurile mărunte ce ne despart pentru idealurile sfinte care ne sunt comune. Să ne ajute Dumnezeu!

sursa:  facebook | Pr. Mihai Andrei Aldea

Iulian Capsali la Conferinta despre Sfintii inchisorilor

(la Facultatea de Drept, 18 febr.2014)