Bucovina Profundă

30 octombrie 2013

Scoateţi Halloween-ul afară din şcoli ! SCRISOARE DESCHISĂ

Filed under: atitudine,boicot,halloween,inginerie sociala,ocult,pro-vita — Mircea Puşcaşu @ 04:01

Scoateţi Halloween-ul afară din şcoli !

afis halloween

SCRISOARE DESCHISĂ ADRESATĂ MINISTRULUI EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRII, INSPECTORILOR ŞCOLARI, CADELOR DIDACTICE, PĂRINŢILOR ŞI ELEVILOR IMPLICAŢI ÎN ORGANIZAREA SĂRBĂTORILOR DE HALLOWEEN

De câţiva ani încoace, majoritatea instituţiilor de învăţământ din România celebrează Halloween-ul, o sărbătoare de sorginte păgână, denumită, pe bună dreptate, a fricii, a întunericului şi a morţii. În apropierea zilei de 31 octombrie, încep pregătirile pentru petreceri, concursuri, carnavaluri sau parade la care iau parte nu doar copiii, ci şi părinţii sau profesorii lor. În cadrul acestor manifestări „educativ-culturale”, preşcolarii, şcolarii mici sau liceenii se întrec, cot la cot cu educatorii, în a-şi etala costumele de vârcolaci, vampiri, mumii, diavoli, monştri, vrăjitori sau fantome.  În ciuda unei aparenţe de joacă, farsă ori distracţie, Halloween-ul este, de fapt, o sărbătoare închinată Zeului Morţii, Samhain, căruia celţii îi aducea jertfe umane, existând mărturii că practica sacrificiului uman e încă folosită şi în zilele noastre.

Răspândirea acestei sărbători e de neînţeles într-o ţară creştin-ortodoxă şi într-un spaţiu atât de bogat în sărbători tradiţionale, autentice, aşa cum este Dragobetele, o sărbătoare a iubirii populare româneşti. Cine are interes ca în şcolile din România să se oficializeze celebrarea morţii şi a întunericului? Ce legătură poate exista între procesul de învăţământ – axat pe instruirea şi educarea elevilor – şi o manifestare străină de identitatea poporului român, de valorile, cultura şi credinţa lui?

Paleta activităţilor de Halloween este foarte largă şi, într-adevăr, foarte „educativă”. În timp ce la orele de lucru manual copiii de grădiniţă realizează fantome din şerveţele, vrăjitoare, păianjeni cu pânze, fantome după amprenta piciorului sau fantome din spirale, şcolarii îşi confecţionează măşti groteşti, pelerine, îşi vopsesc feţele, purtând tot felul de însemne drăceşti (coarne şi coadă de drac, crucea răsturnată etc.). Dascălii nu rămân nici ei mai prejos, costumându-se în aceeaşi manieră şi organizând concursuri la care posesorii celor mai înspăimântătoare costume sunt recompensaţi cu generozitate:

 «… îngeraşii, drăcuşorii, o asistentă medicală, mirele şi mireasa, vrăjitoarele şi… chiar Moartea au prezentat costumele, cele mai frumoase dintre ele fiind premiate: diplome şi prăjiturele. „Am ales această costumaţie pentru că mi s-a părut deosebită. Mi-a plăcut şi am vrut să câştig”, declară Frankenstein (Apostolescu Ştefan, clasa a V-a B). Clasa a III-a sau clasa a VIII-a, toţi au fost foarte inspiraţi în alegerea personajelor în pielea cărora au vrut să intre. Încrezători şi cu zâmbetul pe buze, elevii s-au prezentat în faţa spectatorilor, cu dorinţa de a fi cei mai buni (….)

„Sunt costumată în vrăjitoare. Mi se pare că pune în evidenţă ceva care să sperie spiritele rele. În plus, acest personaj mi-a plăcut de când eram mică”, spune Alice Petricică, din clasa a VI-a C.» (din articolul Halloween alungă spiritele rele din şcoli, ziarul Valea Prahovei, noiembrie 2009)

 «Vineri, stafiile au bântuit coridoarele şcolii, vrăjitoarele au îngrozit lumea, scheletele şi-au făcut de cap, iar monştrii şi-au intrat în drepturi. Nu este vorba despre un film de groază, ci de petrecerea Halloween, organizată la Şcoala „George Enescu” din Sinaia. Elevii s-au costumat în tot felul de personaje, care mai de care mai înfricoşătoare. Înainte să se dea startul petrecerii, cei mari au vrut să-i sperie pe colegii mai mici şi… au reuşit. „Atât copiii care învaţă la şcoala George Enescu, cât şi cadrele didactice au pregătit o serie de activităţi care au început de la ora 9.00. Ele s-au încheiat cu Halloween party. Elevii au fost foarte fericiţi şi mulţumiţi, deşi această sărbătoare nu este românească, costumele lor, dar şi ceea ce au pregătit ei, denotă faptul că iubesc această sărbătoare”, a precizat prof. Aurora Arieşan, consilier programe educative. Tinerii şi-au etalat costumaţia şi au primit de la profesori prăjituri şi bomboane. Elevii au realizat şi desene înfricoşătoare, desene care au fost expuse pe coridoarele şcolii. Apoi, au dansat şi s-au distrat la petrecerea „groazei”. Elevii şi-au speriat până şi profesorii. La unele clase, tinerii şi-au aşteptat dascălii costumaţi şi cu dovleci pe bănci. „M-am îmbrăcat în vrăjitoare, însă fac vrăji bune. Dacă aş avea puteri, mi-aş dori ca toţi oamenii să fie mai buni”, a spus o elevă. Pentru că au reuşit să creeze atmosfera de Halloween în şcoală, elevii au primit dulciuri, dar şi diplome. De asemenea, profesorii i-au felicitat pentru creativitate.» (articolul Petrecere de groază, ziarul Valea Prahovei, ediţia din 3 noiembrie 2009)

Deşi nu este decât o veritabilă invocare a demonilor şi a făpturilor infernale, iată că, treptat, halloween-dHalloween-ul devine un soi de sărbătoare naţională a românilor, o sărbătoare pe care însuşi „părintele” modern al „bisericii lui Satan”, Anton Szandor LaVey, o considera drept una dintre cele mai mari sărbători în calendarul satanic, alături de “Noaptea Walpurgică” sau „Sabatul vrăjitoarelor”, de pe 1 mai.

În preajma acestei sărbătorii, televiziunile difuzează filme horror, în vitrinele magazinelor, în parcuri, în localuri, şcoli şi universităţi, pe uşile caselor, peste tot apar vrăjitoare călare pe mătură, dovleci-felinar, coarne şi alte imagini demonice.

Cum de am ajuns să ne bucure monstruozitatea, să ridicăm la rang de virtute cruzimea, oroarea, sadismul? De ce nu ne întrebăm ce ascunde această sărbătoare, aparent nevinovată, înainte de a ne grăbi să o sărbătorim cu atâta fast?

În timp ce în şcolile din România se promovează teroarea, cruzimea, violenţa şi moartea, Ministerul Educaţiei din Rusia decide să interzică orice eveniment legat de sărbătoarea Halloween-ului în scoli. Un reprezentant al ministerului, Alexander Gavrilov, a declarat că această hotărâre se menţine din 2003, iar motivaţia este legată de faptul că această sărbătoare promovează cultul morţii, personificarea morţii şi a forţelor răului, fiind în contradicţie cu natura instituţiilor de învăţământ. Gavrilov a precizat că Halloweenul “tulbură mintea şi afectează sănătatea spirituală şi morală a elevilor”, concluziile sale fiind împărtăşite de o serie de psihiatri consultaţi pe aceasta temă.

 

HALLOWEEN-UL ÎN ŞCOLI – ÎNCĂLCĂRI GRAVE ALE PREVEDERILOR LEGALE

  Legea Educaţiei Naţionale conţine prevederi foarte clare privind păstrarea identităţii naţionale şi a valorilor culturale ale poporului român, în unităţile de învăţământ fiind strict interzise activităţile care pun în pericol moralitatea şi integritatea fizică şi psihică a copiilor şi cadrelor didactice.

Astfel, între principiile care guvernează învăţământul preuniversitar şi superior din România, se numără şi „principiul asumării, promovării şi păstrării identităţii naţionale şi a valorilor culturale ale poporului român” (art. 3, pct. h).

De asemenea,  la art. 7. — (1) legea prevede că „în unităţile, în instituţiile de învăţământ şi în toate spaţiile destinate educaţiei şi formării profesionale sunt interzise activităţile care încalcă normele de moralitate şi orice activităţi care  pot  pune  în  pericol  sănătatea  şi  integritatea  fizică  sau psihică a copiilor şi a tinerilor, respectiv a personalului didactic, didactic auxiliar şi nedidactic”.

În ceea ce priveşte comportamentul cadrelor didactice, legea aminteşte, la art. 273 – (3), că „personalul didactic poate exprima liber opinii profesionale în spaţiul şcolar şi poate întreprinde acţiuni în nume propriu în afara  acestui  spaţiu,  dacă  acestea  nu  afectează  prestigiul învăţământului şi demnitatea profesiei de educator, respectiv prevederile prezentei legi”. Totodată, „personalul didactic, personalul didactic auxiliar, precum şi cel de conducere, de îndrumare şi de control din  învăţământul preuniversitar răspund disciplinar pentru încălcarea  cu vinovăţie a îndatoririlor ce le revin potrivit contractului individual de muncă, precum şi pentru încălcarea normelor de comportare care dăunează interesului învăţământului şi prestigiului unităţii/instituţiei, conform legii.” (Art. 280. — 1)

Având în vedere cele menţionate mai sus, solicităm Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, precum şi Inspectoratelor Şcolare Judeţene interzicerea urgentă a activităţilor desfăşurate de Halloween, activităţi care afectează pe termen lung sănătatea spirituală şi morală a elevilor din România.

În urma unui extemporal dat elevilor de clasa a IV-a într-o şcoală americană, la întrebarea: „Cum aţi vrea să serbaţi Halloween-ul?”, 80% au răspuns: „Aş vrea să omor pe cineva…”. De asemenea, creşterea violenţelor din timpul Halloween-ului a devenit o evidenţă, „distracţia” asociindu-se cu fapte penale, consum de alcool şi droguri sau accidente grave.

Îşi poate asuma vreun profesor responsabilitatea pentru urmările ce ar putea apărea în urma acestui joc nevinovat de-a moartea?

 

Lista preliminară de semnatari: 

Asociaţia Creştin Ortodoxă Mama Olga, Piatra-Neamţ

  Asociaţia Învăţătorilor din Judeţul Neamţ 

Asociaţia Medicală Concordia 2006, Piatra Neamţ 

Federaţia Asociaţiilor Ortodoxe Pro-vita din România

  Asociaţia Pro-vita Craiova

  Asociaţia Pro-vita Gorj

  Asociaţia Pro-vita Sibiu

  Asociaţia Bucovina Profundă

  Fundaţia Sf. Martiri Brâncoveni, Suceava

Asociaţia ProVita Bucovina

  Asociaţia Simplu România

  Fundaţia Sfinţii Martiri Brâncoveni Constanţa

Asociaţia Ieromonah Arsenie Boca Arad

 

Articole pe aceasta temă:

Halloween – o sărbătoare păgână. Iniţierea copiilor în practicile oculte

Halloween, o sarbatoare satanica

Afara cu Halloweenul din scolile romanesti! MEMORIU ADRESAT MINISTERULUI EDUCAŢIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ŞI SPORTULUI

Halloween – sarbatoare celta in cinstea zeului mortii, “Samhain”

Halloween-ul, o sarbatoare de care nu avem nevoieLaurentiu Dumitru

HELLoween – aici

Tu stii ce sarbatoresti de Halloween

36 comentarii »

  1. Halloweenul nu are nicio legatura cu celebrarea mortii si a intunericului. Oameni plictisiti. Inapoiati intelectual, agatati de roaba popii. E greu sa gandesti pentru tine insuti in viata asta…

    Apreciază

    Comentariu de Durere de pix — 30 octombrie 2013 @ 22:30 | Răspunde

    • Cam cat de dus cu pluta sa fii ca sa negi cea ce se vede. Poate nu sti ce anume defineste o celebrare.Toate notele caracteristice unei celebrari le intalnesti in manifestarile specifice Halloween-ului.Oare nu se observa grotestul,oribilul, prostul gust si tenebrul din aceste manifestari. Daca n-ai reusit simti asta esti dus rau cu pluta, chiar daca tu crezi ca acest naufragiu este periplu intelectual.

      Apreciază

      Comentariu de Moga Dumitru — 12 noiembrie 2013 @ 22:55 | Răspunde

      • Este important sa negi ce se vede. Mai ales daca ce se vede este in mare parte fals. Internetul este o masa enorma de informatie. Citeste despre istoria Halloween-ului, despre partile urate si partile frumoase ale acestei traditii. Pe langa faptul ca este o traditie interesanta poate fi vazut si ca o forma interesanta de arta. In fiecare an multi oameni isi creeaza singuri o noua personalitate. Nu te gandi numai la demoni, gandeste-te si la ingeri, la zmei, la eroi fantastici …

        Apreciază

        Comentariu de Catalin — 29 octombrie 2016 @ 14:24 | Răspunde

      • Halloween este o sărbătoare de origine celtică, preluată astăzi de multe popoare din lumea occidentală, ea răspândindu-se în secolul al XIX-lea prin intermediul imigranților irlandezi din Statele Unite ale Americii. Este sărbătorită în noaptea de 31 octombrie, deși în unele țări data sărbătorii variază — de exemplu, în Suedia este sărbătorită în prima sâmbătă din noiembrie. Numele provine din limba engleză, de la expresia All Hallows’ Even, numele sărbătorii creștine a tuturor sfinților, sărbătoare cu care Halloweenul a devenit asociat în țările unde predomină creștinismul occidental — catolic și protestant, deoarece în aceste culte creștine ziua tuturor sfinților este sărbătorită pe 1 noiembrie.

        Daca ai sa cauti in Calendarul Crestin Ortodox( ala pe care-l cumperi de la biserica la finalul anului si in care nu te uiti niciodata) vei vedea ca prima duminică după Rusalii este Duminica Tuturor Sfinților, echivalentul sărbătorii Tuturor Sfinților( aka Halloween) din calendarul apusean.

        Apreciază

        Comentariu de mars — 31 octombrie 2016 @ 15:58 | Răspunde

    • De ce sa nu importam sarbatorile altora astfel incat sa avem mai multe sarbatori? Halloween-ul nu este o sarbatoare a raului/maleficului. Este asemanator zilei de Sf Andrei. O traditie avand la baza ideea de a speria spiritele rele. Cu toate astea este, asemanator Craciunului, aceasta traditie a fost comercializata si alterata pentru alte lucruri (petreceri in cluburi si vanzari de ciocolata). Nu inteleg mamele atat de revoltate. O mama din aceasta ar trebui sa organizeze Halloween-ul si in loc de diavoli si alte imagini sa evidentieze zmei, ingeri si alte traditii romanesti.

      Apreciază

      Comentariu de Catalin — 29 octombrie 2016 @ 14:17 | Răspunde

    • Sutana, dulama, rasa… etc… poarta preotii. Roba (nu roaba, ca aia e ori o femeie in robie, ori utilajul cu care se transporta materiale) o poarta avocatii. Da, ai dreptate, e greu sa gandesti pentru tine… mai ales in conditiile astea.

      Apreciază

      Comentariu de DEX — 30 octombrie 2016 @ 08:46 | Răspunde

  2. […] “Carnavalul groazei” şi a oferit premii copiilor care aveau cel mai înfricoşător costum. https://bucovinaprofunda.wordpress.com/2013/10/30/scoateti-halloween-ul-afara-din-scoli/#more-4010 Ce mi se pare simptomatic pentru halul in care suntem ca neam, este ca sarbatorileTradionale […]

    Apreciază

    Pingback de Halloween o sărbătoare Masonică | — 31 octombrie 2013 @ 18:25 | Răspunde

  3. […] “Carnavalul groazei” şi a oferit premii copiilor care aveau cel mai înfricoşător costum. https://bucovinaprofunda.wordpress.com/2013/10/30/scoateti-halloween-ul-afara-din-scoli/#more-4010 Ce mi se pare simptomatic pentru halul in care suntem ca neam, este ca sarbatorileTradionale […]

    Apreciază

    Pingback de Halloween o sărbătoare Masonică | .::: CALIN ADRIAN :::. — 31 octombrie 2013 @ 18:29 | Răspunde

  4. Decât sa importam in forme adesea kitsch cocalare Halloweenul, mai bine ar fi sa se cumpere ieftin de catre USL difuzarea gratuita si obligatorie in toate retelele de telecablu a programului franco-german Arte, care i-ar nelinisti pe cetateni ca nu ne miscam deloc din batatura chiar daca e aglomerat carosabilul!

    Apreciază

    Comentariu de propinatiu — 2 noiembrie 2013 @ 10:28 | Răspunde

  5. sunteti de o prostie rara. de ce? pai e plina pagina voastra de icoane sataniste. chiar ma uitam pe pagina voastra cand al mic al meu a venit si a zis uite haloween avem la gradinita. al mic al meu nu stie sa citeasca sau sa inteleaga sensul haloweenului. voi al stiti si culmea al combateti. ghiciti ce vrea acum al mic al meu? costumul ala de drac ce troneaza pe pagina voastra!!!!! Dumnezeu vrea niste crestini inteligenti, chiar scrie in Biblie asta. se pare ca voi no prea cititi. explicatimi voi acum cum sa-i explic eu fiului meu ca haloween e satanist? nu e deajuns ca ministerul si in general societatea crestina nu ia atitudine? mai faceti si voi reclama gratuita!. o imagine face cat 1000 de cuvinte. nu pot sa-mi exprim indignarea despre voi. si alti idioti ca voi mai si distribuie materialul pe facebook va dati seama cat impact negativ ati creat??? aveti creier sau il imprumutati de la secon hand??

    Apreciază

    Comentariu de pb80 tm — 31 octombrie 2014 @ 13:07 | Răspunde

  6. Salvati copii !!! scoateti sarbatorile si jocurile morbide si cu tenta ucigasa din viata lor

    Apreciază

    Comentariu de elena habasescu — 2 noiembrie 2015 @ 05:14 | Răspunde

  7. Religia studiata in scoli vi se pare ok? Indoctrinare, prostire a populatiei cu o carte de povesti. Cine stie ce betiv, prin ce sat a scris-o! Acum, hai sariti sa-mi dati in cap, ortodocsilor! Hai, la pupat de moaste!

    Apreciază

    Comentariu de neindoctrinat — 28 octombrie 2016 @ 19:42 | Răspunde

  8. Eu sunt de acord ca Halloween-ul sa nu se mai ,,celebreze” in scoli. Dar am un amendament la care nu stiu câți aveti curaj sa va ,,inhamati”???!!! Stiti, de pildă, câți bani se spală cu ocazia diverselor sărbători organizate de Primarii si Consilii Județene??? Haideți, daca il invocam pe D-zeu in toate actiunile noastre, sa nu mai participăm la astfel de mascarade, in spatele cărora se ascund atrocitati mai mari decat a prelua o sărbătoare straina. Lăsați lucrurile mici, fiti atenti ca in timp ce va preocupati de ceea ce se intampla de Halloween, un primar, un parlamentar, un demnitar se preocupa de a-si ridica încă o casă pe banii nostri!!! Fiti inteligenti!!!

    Apreciază

    Comentariu de Ionescu Ion — 29 octombrie 2016 @ 06:49 | Răspunde

  9. Reblogged this on Dumnezeu e în control.

    Apreciază

    Comentariu de Valeria Iancu — 29 octombrie 2016 @ 10:57 | Răspunde

  10. Halloween derivă din All Hallows Eve, adică Sărbătoarea tuturor sfinților. Mai documentati-va înainte să vă faceți de ras intr-o scrisoare deschisă.
    Pentru cultura generala celor de genul, cam toate sărbătorile așa-zis creștine au la bază sărbători păgâne, cărora le-a fost atribuita o însemnătate ușor diferită.

    Halloweenul e o sărbătoare ca oricare alta, iar în afara se merge la colindat în noaptea aceea, a, cum se face si la noi în perioada crăciunului, dar ușor diferit, în sensul că merg costumați copii si e trick or treat, adică scamatorie ai bomboane, cam asta ar fi o traducere OK.

    Apreciază

    Comentariu de Relos — 29 octombrie 2016 @ 20:32 | Răspunde

  11. Asemenea adunatura de ineptii mai rar intalnesti.Sarbatoare a fricii,intunericului si a mortii?Sunteti bolnavi de legat.”existând mărturii că practica sacrificiului uman e încă folosită şi în zilele noastre.”-care sunt marturiile alea si unde pot fi gasite?Pentru fanatici ca cel ce scrie mizeriile astea sper ca exista un locusor in iadul crestin unde sa fie hraniti cu rahat pentru eternitate.

    Apreciază

    Comentariu de STFU — 29 octombrie 2016 @ 22:07 | Răspunde

  12. Nu pot citi asemenea articol, sunt de acord ca se acorda prea multa importanta pt ceva urat! Machiaje infioratoare! Dar oare trebuie sa ne miram? Categoric nu! La tv nu synt decat filme cu omoruri crime si tot tacamul! La desene la fel! Jocurile pe calculator care omoara mai mult! Deci….de Ce ne miram ca multora le place aceasta sarbatoare? Asta vedem ,asta retinem, asta ne place! Ati scris ceva la inceput de dragobete! Fiind vorba de iubire nu prinde la public, nu se face nici o activitate in scosla , este un subiect rusinos si totodata plictisitor sa le vb copiilor de iubire! Am luat-o razna! Nu promovam iubirea, frumosul, promovam crima, moartea, suferinta!

    Apreciază

    Comentariu de Luminita — 30 octombrie 2016 @ 06:40 | Răspunde

  13. Haloweenul celebrat de Romani arata ca poporul roman a acceptat ca niste papagali ce suntem o porcarie americana,ce nu are nimic cu traditia romana.Sunt total deacord ca nu are ce cauta in scoala romaneasca,la fel ca si orele de religie,care indobitocesc copii din scoli.

    Apreciază

    Comentariu de Mitrofan Ciobica — 30 octombrie 2016 @ 07:20 | Răspunde

  14. Haideti sa interzicem si povestile romanesti autentice cu zmei ,balauri si alte fapturi ‘diavolesti’, sa interzicem ‘Ivan Turbinca’ ,fiindca e o poveste cu diavolul, si ‘Kir Ianulea’ al lui Caragiale…..sa fie numai basme cu sfinti in scoala….Halloweenul e o joaca, nimeni nu celebreaza lucrurile diavolesti (daca exista asa ceva), copiilor le place joaca, deghizarea produce amuzament. Atata tot. Terminati cu habotnicia…

    Apreciază

    Comentariu de jericho_girl — 30 octombrie 2016 @ 08:06 | Răspunde

  15. Reblogged this on While there is life, there is hope!.

    Apreciază

    Comentariu de Simona Prilogan — 30 octombrie 2016 @ 09:09 | Răspunde

  16. :))) Multumesc foarte mult! Nu am mai ras de atat de mult timp asa :)) pai si Craciunul, fratilor, tot sarbatoare pagana este, ce facem?

    Apreciază

    Comentariu de Crina — 30 octombrie 2016 @ 10:15 | Răspunde

  17. Parere personala !!!
    Romanului ii place sa experimenteze tot ce e nou, e interzis, etc. Dar de aici si pana la a organiza activitati scolare, probabil in numele idei ca elevii vor fi atrasi pe viitor de activitatile scolastice, este cale lunga. Stimati profesori, sunt atatea sarbatori romanesti si nu neaparat sarbatori care pot sta la baza unor activitati educative care sa ii scoata pe elevi din cotidian, sa le stimuleze imaginatia, sa ii elibereze de stresul scolar si multe alte motive.
    Imaginatia si creativitatea dumneavoastra trebuie sa duca la atractivitatea activitatilor pe care le organizati. Nu mai fiti sablonisti, nu fiti parintii de la scoala care nu vor sa vada decat cartea si drumul pana la scoala si inapoi acasa, fiti acei intelepti pe care copii sa ii iubeasca si sa ii respecte neconditionat si din proprie convingere, cu care abia asteapta sa se intalneasca . Eu va spun ca se poate, sa stiti ca asemenea profesori au existat si inca exista( din pacate, tot mai putini ). Atunci scoala si-ar atinge scopul.
    Asa ca aceasta sarbatoare cu vrajitoare si mascati, care in multe locuri a depasit limitele bunului simt, ar trece ca o oricare alta zi din saptamana. Sa nu uitam ca in aceasta perioada ne comemoram mortii si de la faptul ca aprindem lumanari si spunem rugaciuni in cimitire iar copii folosesc lanterne cu lumanari si fac figurine din dovleac iluminate pe interior tot cu lumanari si pana la a transforma aceste traditii in sarbatori in care sa ajungem sa invocam tot felul de personaje imaginare negative e drum lung, este daca vreti, un fel de falsificare a traditiilor….

    Apreciază

    Comentariu de Iosif pordea — 30 octombrie 2016 @ 10:57 | Răspunde

  18. Da, ce e cu atâția canibali, vampiri și zombie? Sa îl sărbătorim pe Isus, care a zis mâncati trupul meu și beți sângele meu și pe urma a murit și a fost văzut umblând asa mort. Sa nu cumva sa îl sărbătorim pe Samhain care făcea sacrificii umane, ci pe Dumnezeu, care și-a sacrificat propriul fiu pentru noi. Sa nu sărbătorim un carnaval vesel cu costume și distracție care sărbătorește moartea, sa mergem la cimitire de ziua mortilor, ortodox și complet nemacabru.

    Apreciază

    Comentariu de Sali — 30 octombrie 2016 @ 13:10 | Răspunde

  19. Scoateti religia din scoala…

    Apreciază

    Comentariu de Pizda matii de handicapat inapoiat — 30 octombrie 2016 @ 16:02 | Răspunde

  20. Ce va deranjeaza atat de tare la aceasta asa zisa sarbatoare?Tara asta are probleme mult mai grave.Chiar credeti pe noi oamenii de rand ca niste copii si adulti se distreaza cind noi nu avem invatamant de calitate ,medicina este pe spate ,somajul creste in randul populatiei tinere intr-un ritm ametitor,iar de sus ne conduc niste corupti.Pai sa-mi fie iertat ca ma doare in cot de Halloween!

    Apreciază

    Comentariu de Husa Angela — 30 octombrie 2016 @ 21:24 | Răspunde

  21. Unde se semneaza??

    Apreciază

    Comentariu de Monique — 30 octombrie 2016 @ 22:25 | Răspunde

  22. Corect ! Scoateti-l si pe Mos Craciun si pe Mos Nicolae, care sunt de asemenea pagani. Si ocupati-va in continuare cu facutul banilor si descantece ca astea sunt al dracu’ de crestinesti. Ati innebunit de tot !

    Apreciază

    Comentariu de jack — 31 octombrie 2016 @ 04:47 | Răspunde

  23. Înconjurul bisericii în patru labe şi pupatul moaştelor, înecarea copiilor în cristelniţă, vi se par mai de bun gust? Nici eu nu prea înţeleg isteria asta cu halloween-ul, dar vorbim despre o sărbătoare care a prins tocmai pentru că e „fun”. Decât să văd feţe lungi şi mustrătoare de popi făţarnici, mai bine o mască de ce-o fi.

    Apreciază

    Comentariu de pepeman — 31 octombrie 2016 @ 11:12 | Răspunde

  24. Nu e de ajuns ca exista ura intre ortodoxi-catolici si musulmani, acum exista ura si intre ortodoxi si catolici. Bravo! Noi suntem cei mai tari, noi detinem adevarul suprem, Dumnezeul nostru e cel mai tare mai mare si mai bun. Bah… terminati cu diferentele religioase ca nu fac bine.

    Apreciază

    Comentariu de Mihai — 31 octombrie 2016 @ 15:22 | Răspunde

  25. Salvati copii de la joaca si gandire, interziceti orice forma de exprimare imediat, copii trebuie crescuti cat mai repede in spiritul sclavului pt preaslavirea preafericitului mojic Danil, amin

    Apreciază

    Comentariu de Dumnezeu — 31 octombrie 2016 @ 15:44 | Răspunde

  26. imbecilitatea voastra atroce este depasita doar de incultura crasa de care dati dovada. as putea sa va explic cum „halloweenul” / all hallows night / all souls night si mai tarziu crestinul „all saints night” este o sarbatoare europeana ancenstrala europeana dedicata mortilor (cam ca vinerea mortilor la voi, dar mai putin urata si morbida), sarbatoare care precede crestinismul cu mult (deci e MULT mai traditionala), si care este la fel de pagana ca si dragobetele (sarbatoare pagana a iubirii si primaverii care se lasa cu libatii si orgii).
    O sa ma rezum totusi doar la a va numi imbecili, si a spune ca imi e rusine ca nulitati infecte de teapa voastra au in buletin aceeasi nationalitate cu a mea. In rest nu am cuvinte sa imi manifest dispretul si ura fata de voi, si din pacate legea (inca) imi interzice sa va tratez fizic asa cum as dori si cum ati merita.
    Nu puteti voi si bisericile si popii vostri sa ramaneti la futisagurile si sifonatul fondului public dar macar in liniste?

    Apreciază

    Comentariu de warsongu — 31 octombrie 2016 @ 18:57 | Răspunde

  27. […] Sursă: Scoateţi Halloween-ul afară din şcoli ! SCRISOARE DESCHISĂ | Bucovina Profundă […]

    Apreciază

    Pingback de Scoateţi Halloween-ul afară din şcoli ! SCRISOARE DESCHISĂ  | Rezistența Creștină — 31 octombrie 2016 @ 19:12 | Răspunde

  28. Vreti sa salvati copiii?Salvati copiii de biserica si de inchistarea asta in gandire specifica evului mediu,care este intalnita la nivelul bisericii cretin-ortodoxe din Romania.Salvati-i de orele obligatorii de religie,lasati-i sa ajunga la varsta la care decid ei daca vor sa creada in ceva…

    Apreciază

    Comentariu de boompunker — 31 octombrie 2016 @ 23:10 | Răspunde

  29. Unde se poate semna o petiție online. 😆😇

    Apreciază

    Comentariu de Ramona — 1 noiembrie 2016 @ 12:46 | Răspunde

  30. bine ca pupatul moastelor nu e o celebrare a mortii! 😀

    Apreciază

    Comentariu de Berlan Eduard — 1 noiembrie 2016 @ 15:25 | Răspunde

  31. […] Scoateţi Halloween-ul afară din şcoli ! SCRISOARE DESCHISĂ […]

    Apreciază

    Pingback de Halloween este o celebrare demoniacă, nu doar o distracție cu măști și dovleci. Aveți grijă in ce vă băgați copiii! | Bucovina Profundă — 1 noiembrie 2019 @ 11:54 | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Un site web WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: