Pe 26 decembrie 2011 a plecat la Domnul
marele mărturisitor ortodox şi luptător legionar
Vasile Turtureanu
( 1922-2011)
Inmormantarea a avut loc astazi, 28 decembrie 2011, la Suceava.
Dumnezeu sa-l odihneasca cu dreptii şi pe noi să ne miluiască pentru rugăciunile lui!
A fost condamnat la 25 ani închisoare, din care a făcut 23! A fost arestat încă din 1941. A trecut printre altele, prin Suceava, iar cel mai mult a stat la Aiud.
Era un om foarte intransigent. Trebuia să se ducă la Piteşti pentru reeducare. A făcut Dumnezeu însă la Piteşti o minune: chiar deasupra lui a căzut tavanul, deci tone de piatră. Dar două lespezi mari s-au proptit una într-alta şi sub ele a rămas el. A avut coloana fisurată, dar a scăpat. A stat şapte luni în ghips şi povesteşte că a fost cumplit, pentru că era singur şi, la un moment dat, când vertebrele dislocate se puneau la loc, avea ca nişte curenţi, nişte scuturături groaznice şi dureri cumplite. Fiind în ghips, nu s-a mai dus la reeducare. Şi a scăpat de reeducarea de la Piteşti.
El mărturiseşte: „În închisoare mi-au mai făcut un proces şi m-au condamnat la 20 de ani pentru activitate legionară în temniţă: făceam şedinţe, cântam şi altele. Considerat fanatic, am fost dus la spitalul de nebuni, drogat, pus în lanţuri, izolat – de foame şi de frig nu mai vorbesc – pentru afirmarea directă a legionarismului. Dar n-am făcut nici un compromis. Nu am nimic de ascuns. Pe aceeaşi poziţie, afirmând deschis că sunt legionar, am rămas şi astăzi… Accidentul de la mină (Baia Sprie) m-a scăpat de reeducarea de la Piteşti. Mă cereau la Piteşti, dar cum eram în ghips nu m-au transferat. Am avut un înger bun care m-a păzit. În închisoare nu am stat degeaba. Totdeauna am fost atent la mine însumi, la îmbunătăţirea mea sufletească. Am căutat să realizez în mine omul nou, care trebuie să fie adevăratul legionar. Acesta nu este altceva decât omul nou în Hristos. Omul nou legionar, aşa cum l-am înţeles eu, se naşte din durere şi renunţări, creşte în strălucire udat de lacrimi de pocăinţă – spovedania şi Sfânta Împărtăşanie – are dragoste sinceră faţă de aproapele şi credinţă nelimitată în biruinţa şi învierea neamului românesc, în lumina sfintei învăţături a blândului Iisus. Legionarul de elită este un erou cu suflet de sfânt. El luptă din credinţă, jertfeşte din dragoste şi primeşte cu seninătate chinurile morţii în nădejdea Învierii”. („Sfântul închisorilor”, Alba Iulia, 2007, p.58)
„În sfârşit, nu pot încheia această succintă enumerare fără să evoc aici figura devenită legendă la Aiud, a studentului Valeriu Turturean pe care colonelul Crăciun l-a izolat, pentru atitudinea sa demnă şi dârză, pe un ger năpraznic, într-o celulă special amenajată în acest scop, cu intenţia vădită de a-l extermina. Şi dacă totuşi a supravieţuit, aceasta s-a datorat numai unui adevărat miracol.” (Demostene Andronescu, „Reeducarea de la Aiud”)
„Sunt doi tineri cu o atitudine deosebit de dârză şi bătăioasă: Valeriu Turtureanu şi Traian Anderca. Cei doi tineri fac parte din categoria lui Ghiţă Brahonschi: mereu în luptă deschisă cu temnicerii. Au suferit şi ei prigoane prelungite din această cauză, dar au un calm şi un curaj, în continuare, neschimbate. Cunoscându-i pe cei doi, încă mai am presentimentul că vom fi duşi, noi, cei patru, la Zarcă. În acest caz, ce formaţie ideală de celulă am fi la Zarcă!” (pr. Liviu Brânzaş, „Raza din catacombă”, cap. 8) (1)
***
(2)
El povesteste ca la inceput era impotriva lui Gafencu si a celor din grupul parintelui Arsenie Papacioc, care lasase la o parte o anumita rigiditate legionara, si intrase pe linia smereniei. Si nu-i intelegea, el era asa, mai militaros. Si zice: „Dar, in timp, prin suferinta, mi-am dat seama ca Dumnezeu m-a chemat…” El incepe cu o marturie: „Nu sunt vrednic sa-I multumesc lui Dumnezeu ca mi-a dat suferinta. Pentru mine, inchisoarea a fost cristelnita de aur in care am primit botezul dragostei de Dumnezeu si de neam. Dumnezeu a fost tot timpul alaturi de mine.” Ei, pe mine m-a impresionat.
„Cea mai mare bucurie in viata mea a fost cand am reusit sa plang pacatele mele”. Imi dau seama ca aceasta e cea mai mare bucurie pentru crestini, sa poata sa verse o lacrima. O spunea el care a fost nu un dur, un om intransigent, un om hotarat – nu un om rau. Si sinceritatea pe care de-a lungul vietii a avut-o. Chiar a povestit niste lucruri extraordinare legate de reeducare. Am intalnit oameni care, in reeducarea de la Pitesti, au ajuns sa se lepede de Dumnezeu, si s-au impacat cu Dumnezeu abia dupa 40 de ani cand s-au spovedit, de-abia dupa ‘90, mi-a spus unul: „Parinte, acolo s-au intamplat niste lucruri cumplite, si daca ar fi fost sa le spun unui preot, nu m-ar fi inteles! Si am avut ocazia sa ajung in America, la parintele Calciu, care a trecut si el pe acolo, si de abia atunci am putut sa ma duc sa ma marturisesc.”
Ei, la fel, domnul asta, Turtureanu, care era o autoritate morala, prin detentia asta fara pata pe care a avut-o, mi-a povestit ca la el, dupa 1990, veneau si fosti detinuti politic legionari, care in urma reeducarii, a torturilor, a detentiei, trecusera de partea cealalta si fusesera informatori, pana in 1989. Si ceilalti, tot detinuti politic, spuneau: „Bine, dar tu il primesti pe asta? Nu stii cine e? Care ne-a tradat, ne-a facut nu stiu ce…” „Pai, daca Hristos a zis ca au nevoie de doctor nu cei sanatosi, ci cei bolnavi ii primesc, sa vina. Daca ei vor sa vina…”
Si oamenii acestia ii marturiseau: „Vasile, la tine, din toti detinutii, am gasit cea mai mare intelegere, si fiecare cuvant al tau este ca un balsam pentru sufletul meu.” Si pe unii a reusit de i-a castigat, i-a dus la spovedanie. A povestit ca a venit unul intr-o zi, nici nu l-a mai recunoscut, era schimbat, radia: „Am reusit sa ma spovedesc si sa ma impartasesc!” – si i-a pastrat pana la moarte recunostinta. Domnul Turtureanu a fost omul prin care el a inviat.
Au fost si cazuri dramatice, oameni carora le-a dat Dumnezeu o viata lunga, sa aiba timp de pocainta. Tot domnul Turtureanu mi-a povestit de cineva care a trait pana la 88 de ani si n-a apucat sa se impace cu Dumnezeu, si a murit bolnav de diabet sau de altceva. Deci, sunt peste tot acuma si imi vin si lucruri frumoase, si lucruri din acestea care ne responsabilizeaza. Dumnezeu cu toti a avut o taina, si mi-am dat seama, si asta m-a facut sa renunt, adica sa mai atenuez din viziunea asta apocaliptica, care foarte usor te poate cuprinde citind marturiile celor din inchisori. Si am si dat aici in carte un caz al unui parinte de la Iasi, care povesteste cum Dumnezeu l-a scapat de reeducare. Si au fost si altii in situatia asta. In urma unei vedenii: a visat-o pe Maica Domnului si pe urma se vedea in curtea inchisorii; l-a scos la plimbare si acolo a venit un gardian si l-a intrebat care e Lungeanu. „Eu”. „Iesi afara!” Ei, acest lucru s-a si intamplat a doua zi, si a fost dus la Targu Ocna, unde l-a cunoscut pe Gafencu si pe ceilalti.
In atmosfera aceasta, in care el, un om preocupat de rugaciunea lui Iisus, a putut sa-i cunoasca, da marturie: „Ceea ce am auzit la Gafencu, la parintele Gherasim – o figura de sfant, un om deosebit de inteligent, cu o pregatire deosebita dar si cu o viata deosebita. Mai era un parinte acolo, preot de mir, care a murit ca un sfant – si deci lor le povestea constant despre rugaciunea lui Iisus si despre lucrurile care se intampla in timpul rugaciunii. Lucruri pe care nu le stiau toti, pentru ca nu toti au avut experienta si rastimpul pe care le-a avut Gafencu, care a citit Filocalia. Ceilalti nu trecusera prin acestea si le cunosteau din carte. Am recunoscut lucrurile astea, dar mai tarziu, cand am citit Sbornicul“, zice parintele Mihai Lungeanu. Ei aveau experientele descrise de sfinti in Filocalie si in Sbornic, in cartile duhovnicesti.
Pe urma iar este, dincolo de reeducarea de la Pitesti, iarasi nu se vorbeste despre o alta etapa, reeducarea de la Aiud. Are anumite semnificatii, reeducarea de la Aiud, care s-a facut in anii ‛60. Daca Pitestiul este caracteristic pentru ceea ce inseamna comunismul, pentru ca reeducarea la Pitesti s-a facut prin tortura, eu zic ca ceea ce s-a intamplat la Aiud este caracteristic pentru ceea ce se intampla astazi, pentru ca a fost un altfel de constrangere. Nu le-a cerut in fata sa se lepede de Dumnezeu, ci incet-incet i-a condus spre chestia asta, si cu niste masuri de-o psihologie infernala. Nici nu-mi vine sa cred cat de bine au fost gandite si dozate ca sa-i aduca in faza prabusirii.
Nu era o judecata onesta a legionarismului, ceea ce se facea acolo, la Aiud, ci le cerea pur si simplu sa-l ponegreasca si sa laude regimul comunist. La un moment dat le-au si spus: „acum, ca am terminat cu procesul politic, trecem la procesul spiritual”.
Si in contextul asta, povesteste un alt marturisitor, in contextul acesta s-a ridicat Petre Tutea si a spus acele cuvinte memorabile: „Daca murim aici in lanturi si in haine vargate pentru neamul romanesc, nu noi facem cinste neamului romanesc, ci neamul romanesc ne face cinstea de a muri pentru el”. Si asta in contextul in care lor li se cerea sa apostazieze. Avea o dimensiune spirituala, pentru ca a aratat ca nu li se poate cere chestia asta, pentru ca neamul nostru este crestin…
Bucovina Profundă 
Lasă un răspuns către gigir Anulează răspunsul