Bucovina Profundă

26 septembrie 2010

E-Romania – un pas hotarator spre dictatura

Filed under: acte cu cip,articol,atitudine,bioetica,boicot — Mircea Puşcaşu @ 03:18

E-Romania – un pas hotarator spre dictatura

Judecator  Carmen Elena Paduraru

sursa: http://www.juridice.ro/118256/e-romania-un-pas-hotarator-spre-dictatura.html

“Dragi tovarasi si prieteni, se poate afirma ca tara noastra a trecut spre o noua etapa de progres, spre societatea multilateral dezvoltata din punct de vedere al tuturor domeniilor de activitate: industria, agricultura, stiinta, cultura cat si al nivelului general de civilizatie si viata a poporului, pentru aceasta se vor crea conditiile materiale necesare astfel incat poporul nostru va face un mai mare si important pas inainte pe calea dezvoltarii si mai puternice, obtinute in cele… 4 decenii de viata libera pe drumul luminos al visului de aur al omenirii, spre… comunism” afirma apoteotic presedintele Romaniei de acum… 21 de ani, Nicolae Ceausescu.

In termeni cvasiidentici, presedintele ales al Romaniei si autoritatile tarii, dupa 20 de ani de… reala libertate si democratie zicem noi, ne vorbesc, la fel de apoteotic despre instaurarea… GUVERNARII ELECTRONICE, ca fiind un scop in sine, bine planificat.

Adica ni se explica, pe toate canalele de presa si prin politica de management al institutiilor publice ca singura, reala si eficienta rezolvare a tuturor problemelor acestei tari si implicit a crizei se va face prin implementarea programului e-Romania, a informatizarii totale adica totul : bunuri, servicii, tranzactii, informatii sipersoane se vor afla in evidenta unica, stocata la nivel central, intr-un supercomputer comandat deja la IBM care va functiona la Bucuresti, cu perspectiva declarata, a guvernarii internationale unice la nivel mondial.

Acest program, dupa spusele acestor distinsi domni, inseamna ca va genera lapte si miere si, in sfarsit, dupa atata saracie vom avea o viata imbelsugata si fericita.

Statistici si evidente de bunuri si oameni au mai fost si pana acum.La prima vedere, nu deranjeaza nimic.Dimpotriva, e mirobolanta ideea ca iata ce nivel ridicat al tehnicii, printr-un simplu click vei obtine orice informatie, vei sta linistit in fotoliu, vei consulta cuantumul facturilor, vei plati, vei putea studia legislatia, vei urmari cursul procesului, vei solicita copia hotararii si o vei primi online, fara sa mai mergi prin arsita, sa stai la cozi interminabile si sa te certi cu incasatoarea sau arhivarul…

La o prima impresie nu poti avea decat cuvinte de lauda la adresa truditorilor care au conceput un astfel de sistem.

Numai ca noutatea care ne trezeste din efuziunile de aprecieri este urmatoarea: sistemul nu functioneaza cu nume pentru persoane, ci cu numere de cod care vor fi unice pe plan mondial.

Oops…! Dar de ce numere? Orice om este mandru de numele sau, pentru ca l-a primit de la parinti, pentru ca orice nume are o poveste a lui, pentru ca numele contureaza de multe ori personalitatea si creeaza un confort  si o stabilitate psihica deosebita cand esti apelat sau cand te prezinti. La fel de special, ca si  cucerirea unei mici planete e momentul in care ne concepem semnatura olografa, scriptica, pe hartie, cand debutam in cariera sau cand ne schimbam numele dupa casatorie…

Si atunci, cum sa devenim numere? Cine doreste asta si cu ce scop? Sa ni se explice ca sa intelegem mecanismul gandirii lor!

Acum ne trezim ca dintr-un vis… Aaa, am inteles, aceasta este minunata lume de progres si civilizatie asteptata  si promisa noua de organismele internationale si de Uniunea Europeana, pe care le-am ascultat  ca niste elevi cuminti si silitori chiar!

Cei care sustin cu seninatate acest proiect, inainte de a reproduce mecanic niste informatii pe care le-au primit la cursuri de pregatire, la simpozioane, la agape masonice, scoli de Reiki or de new age sau site-uri diverse, ar trebui sa-si verifice constiinta, sa –si priveasca mama sau copilul in ochi si sa-i spuna: de acum nu ma mai cheama, Traian, Emil, Gabriel, Tudor, Mihai, Elena etc, ci sunt numarul cutare iar dupa 1 septembrie, cand va fi legea semnaturii electronice operativa, iti vei lua pensia sau vei fi inscris in catalog dupa ce ti se vor lua amprentele si vei avea un cip ca nu cumva sa devii vreun terorist international si sa nu te putem prinde… Sa-i mai spuna de asemenea ca tot atunci va lua sfarsit criza si ca nu vor mai fi probleme economice, nu vor mai lua foc bebelusii in maternitati,nu vom mai manca alimente care creeaza cancer si alte boli.

La o astfel de discutie tare as vrea sa  asist pentru ca realitatea e cu totul alta: acest sistem informational care se va crea va urmari doar controlul bunurilor, serviciilor si oamenilor. Nu se vorbeste nicaieri despre faptul ca se va relansa productia interna si ca se vor crea locuri de munca.Dimpotriva, vor disparea multe organisme, structuri, funcii si posturi, pentru ca prin aceasta supraveghere electronica generala nu va mai fi nevoie de actualele Garzi financiare, Servicii speciale de securitate, angajati ai ghiseelor ci, va face totul… calculatorul. Mai mult decat atat costurile acestea asa cum ne sunt prezentate in cifrele oficiale sunt de peste 600 de milioane de euro si ni se spune ca e o suma derizorie fata de… avantajele sistemului.

Marea masa a populatiei nu intelege nimic din acest lucru. Dar asculta cuminte si aprobator stirile referitoare la singura rezolvare a cozilor de la ghisee si anume intrarea in vigoare a semnaturii electronice sau faptul ca, in sfarsit cu acest sistem vor fi putea fi verificate real si veniturile manelistilor sau ale mogulilor obraznici…

Intelectualii insa, tinerii inteligenti ai acestei tari, profesionistii seriosi, medici, profesori, juristi, cadre militare, psihologi, agronomi etc., au obligatia,insa sa aiba o cu totul alta perspectiva si comprehensiune asupra celor ce se intampla si care ar trebui sa ia atitudine la locul lor de munca, la niveliul de decizie la care se afla.

Culmea este ca toata lumea priveste cu neincredere si groaza acest proiect, dar… executa in continuare totul fara sa ia atitudine, sa puna intrebari sau sa caute solutii reale. De exemplu in Justitie acest proiect este implementat din 2005. Si totusi increderea justitiabililor este in continua scadere – pentru ca reforma se face cu oameni vii, nu cu papusi electronice. Sau medicul are nevoie de mai mult timp liber pentru a discuta efectiv cu pacientul nu, sa se ocupe de evidenta si de coordonare a legilor medicale, a listelor de medicamente, a formularelor si  retetelor cu ceea ce schimba sistemul prea des…

Asa s-a intamplat cu sistemul bancar, care a cunoscut de multi ani ce se va intampla si totusi au incurajat creditele prin politici atractive, creand in prezent un numar de 4,5 milioane de persoane, indatorate, fara posibilitatea achitarii ratelor si care sunt in pragul disperarii impreuna cu familiile lor.

Acest experiment trist nu trebuie sa se mai repete. Asa ca, dragi oameni ai dreptului, functionari, responsabili ai institutiilor publice, tineri dotati ai acestei tari, luati exemplul Marii Britanii care a anulat, in vara aceasta proiectul Big Brother, pe motiv ca este prea costisitor si incalca libertatile civile.

Aveti convingerea ca nu va fi laptele si mierea promise, asa cum Nicolae Ceausescu nu a oferit acestei tari binele promis ci, oamenii stateau in frig, in foame, mureau bebelusii la maternitati pentru ca se lua curentul la incubatoare (parca e asa de actuala aceasta stire!).

Am atentionat anul trecut, pe cand parea o utopie atentionarea mea, despre dictatura fara precedent care se pregateste. Iata ca acum este tot mai evident ca traim acest lucru.De ce este fara precedent? Pentru ca acum nu mai e de tipul dictaturii explicite de interzicere, cu inchisori, torturi si executii cum a fost odata, acum este de tip Matrix, ataca in principal la nivelul  constiintei, a mentalului, a spiritualitatii profunde a omului, incatuseaza viata privata, te face robul unui sistem tehnologic, te inscrie intr-o baza de date devenind un simplu numar controlabil la orice pas.

Judecator  Carmen Elena Paduraru

3 comentarii »

  1. I

    Încă din vremurile în care strămoşii noştri erau păgâni şi cinsteau originea divină a omului, scopul nobil al vieţii omului, nemurirea sufletului, inviolabilitatea tainei sufletului, superioritatea spiritului asupra materiei, şi aşteptau venirea unui Om-Dumnezeu Care să aducă viaţă veşnic fericită, şi cu atât mai mult după ce Acesta a venit şi la ei prin Apostolul Andrei care le-a binevestit că Hristos a înviat, întru Care s-au botezat primind nume nou şi viaţă nouă, ţara aceasta minunată pe care ne-a dat-o Dumnezeu să o sfinţim a fost o ţară iubitoare de Dumnezeu. N-a pus nimic mai presus de această iubire şi s-a jertfit fără preget, de la mic la mare, pentru ca ea să se asemene chipului lui Hristos Cel blând şi smerit cu inima şi să fie sfântă.
    Evanghelia Păcii şi-a revărsat bogăţia în sufletele românilor strălucind în cugetul lor virtuţile creştine şi slava nevăzută a Împăratului Păcii. Şi a rodit pământul acesta Sfinţi mii şi zeci de mii şi s-au înălţat la ceruri şi şed la picioarele Domnului dându-i cuvenita slavă şi cântând Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne, Cel Ce ai făcut cerul şi pământul! Evanghelia este unitatea românilor.
    Există o îndelungată tradiţie cu privire la Apocalipsă, de la propovăduirea proorocilor Vechiului Testament (Zaharia, Isaia, Daniel, Enoch), continuată apoi în Noul (învăţăturile Mântuitorului şi ale ucenicilor Săi), şi a Sfintei Predanii. Miezul învăţăturii apocaliptice se referă la cele două planuri prin care se revelează paradoxul dogmatic, anume simultana trăire a două feluri de intensităţi: intensitatea lucrării poruncii Iubirii (cronici ale luptei dintre Bine şi rău, dintre împărăţia pământească supusă păcatului şi Împărăţia cerurilor sfinte, şi a raportului dintre vremelnic şi veşnic), şi intensitatea păcii stării de har, a stării ecstatice, a plinirii şi a creşterii stării de Iubire.
    Mileniile de aşteptare rafinează trezvia fiilor lui Dumnezeu după har, astfel ca clipa să nu fie despărţită de o iminenţă a Venirii lui Iisus Domnul, iminenţă activatoare şi potenţatoare a lucrării de desăvârşire a sufletului omenesc. Scopul Apocalipsei este de a apropia Împărăţia lui Dumnezeu de realizarea ei în sufletul omului, sădindu-l în frica de Dumnezeu în toată vremea.
    Prigonirea Bisericii merge în paralel cu aşteptarea momentului descris de literatura apocaliptică, căci în măsura în care Dumnezeu Se revelează sufletului care Îl caută, cu atât mai intensă este iubirea şi vieţuirea aceluia întru Duhul Sfânt şi ca o consecinţă firească, neamestecarea sa cu valorile răsturnate ale stăpânirii întunericului veacului acestuia. Înfricoşat de puterea dumnezeieştii păci a Liturghiei, cel stăpânitor şi cel stăpânit de păcat prigonesc numele şi viaţa creştină, numindu-i duşmani pe fiii înfiaţi ai Luminii. Şi cu adevărat duşmănie este între lumină şi întuneric, însă din partea creştinului nu vine vreun pericol, altul decât a se face Lumină.
    Creştinul este altoit aşadar într-o mereu mai rodnică aşteptare, cu frică din dragoste şi cu cutremur, a clipei în care nu doar singur sufletul se va uni cu Dumnezeu prin Mila Lui, ci când întreaga zidire va cunoaşte pe Dumnezeul cel Adevărat. Pe lângă motivul duhovnicesc al prigoanei, îngăduit de Dumnezeu spre cernere şi desăvârşire, motivele economice, sociale, religioase şi politice au fost dintotdeauna asemănătoare, lumea făcând mari presiuni asupra creştinilor, (care petrec supuşi, smerit, cucernici şi rugându-se pentru Pacea întregii lumi), ca aceştia să-şi uite scopul şi cinstea lor şi să se plece puterilor trecătoare şi poftelor înşelătoare ale lumii, să se închine la idoli, să se robească patimilor şi neştiinţei păgâne. Discernământul duhovnicesc, primit în dar pentru stăruinţa în rugăciune, arată creştinului calea sa strâmtă şi cu chinuri, calea Crucii, prin care va ajunge la limanul veşnicei fericiri, neabătându-se la chipurile păcii mincinoase puse dinaintea sa de puterea lumească, ci va râvni şi se va adăpa numai cu pacea lui Hristos cea cu neputinţă de falsificat. Această Pace de dincolo de lume este corabia, ancora şi farul drept-credinciosului printre furtunile veacurilor, căci Hristos este cu cel prigonit pentru El, pururi biruind şi răsărind mai slăvit deasupra catargului sufletului.
    Ca în toate prigoanele împotriva creştinilor, în care semnele văzute erau înmulţirea compromisurilor duhovniceşti cerute creştinilor din partea stăpânirii lumeşti, îndemnul Sfinţilor a fost mereu statornic în a susţine neacceptarea nici unui compromis, nicidecum îngăduind vreo iotă faţă de păcat. Dacă împotrivirea creştinului faţă de păcat trebuie să fie până la sânge, cu atât mai mult faţă de păcatul cel mai mare care este închinarea la idoli, fiindcă dacă păcatul este o greşeală vremelnică faţă de Absolut, apostazia este raportarea greşită în absolut. Astfel, un act de îndoială se iartă printr-un suspin, dar un act de lepădare a identităţii creştine se împotriveşte Duhului Sfânt, păcat care nu se iartă în veac, DECÂT prin totală şi osârdnică pocăinţă.
    Modul prin care Dumnezeu, prin Sfinţii Săi, de la începutul credinţei şi până astăzi, cheamă omenirea la Împărăţia cerurilor care s-a apropiat şi care va veni şi care este înlăuntrul nostru, este pocăinţa. Pocăinţa este întoarcerea către Chipul lui Hristos, prin care chipul omului se re-aseamănă cu Cel Ce l-a făcut. De atâtea ori pildele din Scripturi şi din Vieţile Sfinţilor ne arată că simplă pocăinţa curată, din adâncul inimii, a îmblânzit Mânia cea dreaptă a Celui Blând într-atât că pentru pocăinţa păcătosului Dumnezeu a făcut mari minuni prin acela, precum şi pe Pavel Apostolul neamurilor l-a ridicat chiar până la al treilea cer după ce mai înainte Îi era prigonitor, sau cetăţii Ninive iertându-i osânda pentru pocăinţa locuitorilor ei. Singură aceasta, ca fiind întoarcerea lui Adam din căderea sa la slava mult înălţată a Noului Adam Hristos, reamintirea raiului în cugetul inimii omului, părerea de rău pentru depărtarea de Dumnezeu şi plânsul conştiinţei, pocăinţa cea întâi-propovăduită de prooroci şi de Însuşi Hristos, are puterea mântuitoare făgăduită de Dumnezeu Cel ce citeşte inimile oamenilor şi cunoaşte toate cele de taină ale lor. Pocăinţa aduce smerita cugetare care alungă ispita diavolească şi păstrează omul în harul Duhului Sfânt. Scopul Apocalipsei, ca şi a tâlcuitorilor ei sfinţiţi, ca şi a părinţilor noştri duhovnici care ne îndrumă pe calea mântuirii, este adâncirea pocăinţei.
    Panica sfârşitului este proprie numai necredinciosului, acela care nu crede în purtarea de grijă a lui Dumnezeu şi se bizuie pe sine, deşi îşi cunoaşte totala neputinţă – de aici îi vine şi panica. Însă cel credincios care trăieşte în fiecare clipă cu mulţumire pentru purtarea de grijă a lui Dumnezeu pentru toate cele de trebuinţă ale sale, sufleteşti şi trupeşti asemenea, Cel Care cunoscând toate rânduieşte fiecăruia ceea ce este de folos spre mântuire, unul ca acesta nu se va teme căci Iubirea Lui biruie şi moartea şi frica.
    Îndemnul Cuviosului Paisie Aghioritul sau al celorlalţi cuvioşi Sfinţi Părinţi tâlcuitori ai apocalipsei zilelor noastre, printre care şi glasul cuviosului Părinte Justin, este acelaşi cu îndemnul Mântuitorului nostru Iisus Hristos: pocăiţi-vă, că s-a apropiat Împărăţia cerurilor! Strigătul Duhului Sfânt care prin aceştia toţi strigă în pustia lumii este porunca Iubirii de Dumnezeu şi de aproapele până la jertfa totală şi totala împotrivire lăuntrică şi faptică faţă de păcatul vremelnic (patimi) şi cel veşnic (apostazie, erezie, hulă).
    Zilele noastre aduc o nouă claritate şi conturare a Apocalipsei Sfântului Ioan, prin semne care nu se mai pot tăgădui nici măcar de cei de alte credinţe şi religii, darămite de însăşi Biserica lui Hristos Cel Ce a grăit în Scriptură. Starea generală spirituală a omenirii este pentru prima dată în situaţia de a fi în consens în ce priveşte semnele sfârşitului, consens speculat de panerezia ecumenistă şi deghizat în conştiinţa unitară religios care ar justifica sensul primar al termenului de ecumenic, activiştii eretici uitând însă că unitatea a orice este dată de Duhul Sfânt iar nu de vicleşuguri retorice. Iar dacă numai Bisericii grăieşte Duhul Sfânt, vedem o asemănare cu venirea în Trup a Mântuitorului când duhurile pe care le scotea Iisus Domnul din cei demonizaţi mărturiseau că El este Fiul lui Dumnezeu, aşa şi sfârşitul în care Domnul îngăduie slobozirea puterii întunericului asupra lumii premergător celei de-a doua Veniri, toate marile şi micile credinţe strigă această apropiere, presimţind mai degrabă chipul înfricoşător al Celui vechi de zile, Cel cu glas mare de trâmbiţă şi de căderi de ape, decât acela dulce-grăitor şi mângâietor la privire care este Mielul lui Dumnezeu, El Ce Acelaşi Este pururea. Fără riscul de a impieta Scriptura prin tâlcuiri rătăcite, căci adânci sunt cuvintele ei cele vii şi numai cei vii în Duhul le pot scoate la iveală cu ciutura cugetelor lor curate, orice om fără de vicleşug poate citi cu limpezime unele dintre marile semne proorocite ale căror împlinire le suntem martori cu toţii. Aşadar pe lângă aşteptarea şi prigoana de veacuri, creştinul se vede astăzi într-o situaţie şi mai intensă prin tăria cu care se vădesc spre plinire aceste proorocii ale sfârşitului. Cu atât mai puternică trebuie deci să fie strigarea Sfinţilor spre trezvirea şi îndemnul spre pocăinţă, tuturor oamenilor şi cu atât mai puternică credinţa în purtarea de grijă a lui Dumnezeu către fiecare.
    Toate întâmplările sunt prilejuri prin care Dumnezeu ne cheamă la pocăinţă. De aceea îngăduie şi ispita, şi prigoana, şi primejdia noii identităţi care se impune prin actele biometrice cu microcip. Actele în sine nu reprezintă nimic, tot la fel cum lemnul icoanei nu este obiectul închinării noastre. Ci chipului din icoană cel simbolizat ne închinăm, ca recunoaştere a puterii lui Dumnezeu care a unit cu Sine persoana închipuită în ipostasul Sfântului reprezentat. Tot astfel actul biometric cu microcip prin care omul este obligat să se autodefinească drept un număr (o cantitate sau marfă sau abstracţiune) şi un volum (biometrie) şi să recunoască apartenenţa sa în acea identitate, unui sistem anti-hristic (prin legile împotriva Adevărului şi a Duhului Sfânt pe care le promovează sistemul legislativ mondial actual), nu obiectul material al microcipului este subiectul refuzului acestuia din partea creştinului, căci suntem înţelepţiţi de Dumnezeu să nu ne temem de nimic decât de El, darămite de lucruri neînsufleţite!, ci SIMBOLUL acestuia prin care creştinul se leapădă de Hristos şi de Tainele Bisericii şi se închină la idoli. Dar dacă iconoclasmul voia doar scoaterea imaginilor ipostasurilor sfinte, noul iconoclasm vrea să scoată în întregime ipostasul din existenţă, prin înlocuirea icoanei fiinţei umane (numele de Botez şi pecetea Mirungerii) cu chipul şi pecetea antihristului. În primele secole creştine simpla tămâiere a unui jertfelnic idolesc era considerată apostazie, împotriva căreia Sfinţii Părinţi au răbdat chinuri muceniceşti trupeşti, iar în veacul trecut simpla declaraţie (scrisă în acest sens) la Securitatea comunistă atee era lepădare de Hristos, împotriva căreia Sfinţii Mărturisitori au răbdat chinuri sufleteşti şi trupeşti. În ispita actelor biometrice cu microcip, este limpede că cel ce se leapădă de numele lui Hristos nu poate fi împărtăşit cu Sângele Lui, decât dacă face fapte vrednice de pocăinţă şi iertare (renunţând la acte, dacă le-a primit). Vedem că de-a lungul istoriei forma prigoanei se schimbă, dar motivul este mereu acelaşi. Astăzi vrăjmaşul nu mai recurge văzut la chinuri trupeşti, şi nici atât la cele sufleteşti la care oamenii au prins rezistenţă prin Mila lui Dumnezeu (sau apatie prin îndepărtarea de El), ci, fiindcă lepădarea se anunţă a fi totală, prin însumarea întregii identităţi individuale şi mondiale în supunere faţă de antihrist, aşa şi chinurile sunt şi se anunţă să fie altele, anume chinuri lăuntrice fără precedent, mai puternice decât cele trupeşti sau sufleteşti. Chinurile iadului ce se prefigurează sunt nevăzute, apăsătoare, sugrumătoare de duh, înnebunitoare pentru cuget. Prin Darul lui Dumnezeu, Sfinţii din veac şi de astăzi, văzând cu multă durere şi limpede cele ce stau să vie, se cutremură din dragoste şi grijă pentru soarta veşnică a omenirii. Sculându-se ei din îndemn dumnezeiesc strigă către noi din cerul vieţuirii lor sfinte ca să nu cădem în ispită, ci prin credinţa în Atotputernicia Bunătăţii lui Dumnezeu să stăm bine, să stăm cu frică, Sfânta Jertfă cu pace a o aduce în inimile noastre spre mântuire, amin.

    SCOLII
    Puterea, ierarhia, şi rostul lor – Adevărata Putere se arată prin smerenie. Puterea şi Smerenia sunt unite şi aparţin Lui şi celor ce sunt ai Lui, după vrednicie, prin Mila Lui. De aceea rostul de a avea o ierarhie (conducere) în care este recunoscută o putere mai mare a lucrării, este ca Binele să fie împlinit de cei mai mari pentru cei mai mici, (precum Dumnezeu Însuşi a luat chip de rob şi a slujit), iar dacă nu, îşi anulează însăşi raţiunea de a fi. Ca una lipsită de puterea de a aduce pace nici în suflet şi nici între suflete, conducerea lumească trebuie să ceară de la Dumnezeu măcar ştiinţa de a nu tulbura Pacea dăruită de El. Cât despre cea a Bisericii, Un Împărat avem, pe Hristos, iar aceia care strigau că „un singur împărat avem, pe Cezarul”, aceia L-au şi răstignit.
    Numele – Semnul care împreunează existenţa şi lucrarea este numele. Noi avem un nume: Numele lui Hristos. Puterea mântuitoare a Numelui lui Iisus Hristos este cea mai mare pavăză şi armă de biruinţă asupra morţii, a diavolului şi a păcatului. Cine renunţă la aceasta capitulează din proprie voinţă în războiul duhovnicesc, predându-se tuturor răutăţilor diavoleşti care nu vor mai putea fi stăvilite prin nimic şi care vor distruge şi în viaţa aceasta, şi în cea veşnică acel suflet care a ales din voie liberă să se dea pe sine înafara Puterii şi Stăpânirii lui Hristos. Botezul, prin care am primit acest nume, este declaraţia eliberării noastre faţă de împotrivitorul lui Hristos. Nu primim alt botez, nici cu numere, nici cu orice alt simbol. Un Dumnezeu este iar dumnezeii neamurilor sunt idoli, fie că sînt făcuţi din aur şi argint, fie din concepte şi abstracţiuni lucitor zăngănitoare sau susurătoare. Nici Pithagora, pe cât era de fermecat de număr, şi n-a îndrăznit să hulească cinstea fiinţei, supunând-o numărului. Călcarea Tainelor lui Hristos nu este lucrare omenească, ci drăcească, de care ne rugăm lui Dumnezeu să fie tot sufletul apărat, prin Jertfa şi Învierea Lui, crezând prin mărturia tuturor Sfinţilor. Apoi, numele arată apartenenţa. Prin acceptarea unui alt simbol decât numele primit prin Taina Botezului, se produce o modificare a apartenenţei, mai precis o lepădare a celei creştine şi o supunere către cea anticreştină. Astfel omul se leapădă prin propria sa voinţă şi liberă alegere.
    Libertatea – Domnul Dumnezeu Însuşi, în atotputernicia Sa, respectă libera alegere a omului. Duhurile întunericului nu pot nimic fără de consimţământul omului. Omul, fiind făcut de Dumnezeu liber, nu poate fi niciodată robit, ci singur se face rob. Prin libera sa alegere omul se poate mântui sau osândi. Omul este prin fire şi prin har liber să creadă şi să trăiască în Dumnezeu şi în Legea Lui.
    Harul – Scopul vieţii creştin-ortodoxe este dobândirea harului Duhului Sfânt. Antipodul acestui scop, cel al lumii de astăzi, este îndepărtarea de har, prin fapte, cugete, cuvinte, simţiri şi dorinţe care nu pornesc din conştiinţă, ci o înăbuşă. Acceptarea unei identităţi antitetice vieţuirii în har este ca o declaraţie de permanentă refuzare a harului, iar Dumnezeu nu calcă voinţa omului. Cel ce acceptă a avea o identitate împotriva lui Dumnezeu afirmă prin aceasta că voieşte să trăiască fără harul lui Dumnezeu.

    Fie ca toţi să-L aflăm şi să-L păstrăm pe Dumnezeul cel Viu în inima şi viaţa noastră, amin.

    Apreciază

    Comentariu de Anonim — 30 septembrie 2010 @ 16:40 | Răspunde

  2. II

    În orice stat din lume – cu atât mai mult cu cât ne aflăm în plin război informaţional mondial – suma informaţiilor de orice gen a unui stat este considerat patrimoniu naţional al cărui înstrăinare este pedepsită prin lege, sub acuzaţia de înaltă trădare. Scopul legii este şi trebuie să rămână ocrotirea cetăţenilor unui stat şi nicidecum periclitarea sau violarea identităţii şi a informaţiei lor personale. Legiferarea unei trădări invalidează legea respectivă, cetăţenii având nu dreptul, ci obligaţia de a nu respecta o lege împotriva drepturilor omului şi împotriva conştiinţei naţionale şi individuale. Cetăţenii României nu sunt mărfuri de vânzare. În calitate de fiinţe vii şi raţionale refuzăm să ne numim pe noi înşine cifre.
    Acest act de înstrăinare (vindere) a României, prin patrimoniul ei de date referitoare la persoane, credinţă, cultură, pământ, avere, şi mai ales legea obligativităţii acestui tip de identitate a persoanelor ei, este din toate punctele de vedere un act de trădare naţională.

    Actele biometrice cu microcip ne afectează: suveranitatea statului (oferind informaţii secrete oricăror puteri străine şi contrare valorilor naţionale), libertatea (de orice fel, fiind permanent urmăriţi nu se ştie de cine şi în ce scop), demnitatea (prin identificarea pe bază de număr, ca pe marfă, iar nu de nume, ca pe fiinţă), siguranţa personală şi socială (informaţiile putând fi citite, modificate sau şterse de către oricine), sănătatea (conform cercetărilor medicale referitoare la folosirea de orice fel a microcipului, şi din practica milenară de malpraxis a informaţiilor biometrice), cultura (care, devenind o emanaţie a unor oameni ce nu se consideră oameni ci abstracţiuni exclusiv identificabile prin procesul strict de relaţionare cu sistemul virtual iar nu cu sistemul Real, aşadar nemaifiind zămislire a cosmologiei, devine teren de speculaţie aridă sau simplă stenografiere a vremelniciei şi a nonsensului), viaţa socială (care s-ar modifica negativ sub toate aspectele, fiind înlocuite relaţionările vii prin intermedieri computerizate care, anulând interacţiunea organică şi proferând-o pe cea a imaginaţiei virtuale, falsifică orice substanţă a interacţiunii), spiritualitatea (prin anularea tuturor valorilor absolute în care poporul român crede de milenii: originea divină a omului, scopul nobil al vieţii omului, nemurirea sufletului, inviolabilitatea tainei sufletului, superioritatea spiritului asupra materiei, credinţa în Dumnezeu, religia creştină şi mântuirea).

    Orice trădare a valorilor supreme anulează credibilitatea persoanei care trădează şi nicidecum a Persoanei trădate – adică România, în întregime -, care are dreptul şi obligaţia să-şi apere pământul, cerul, şi toate cele dintre ele, în care fiinţa sa românească s-a născut şi trăieşte. Această datorie este formulată mai ales în jurământul depus de cei aleşi să conducă, jurământ care trebuie dovedit şi întărit prin făptuirea Binelui.

    De la începutul şi de-a lungul istoriei fiinţei naţionale a României, Taina Sfântului Botez fixează în conştiinţa, în cugetul, în simţirea şi în limba românească, legea mântuitoare creştin-ortodoxă care este temelia fiinţei naţionale. Informaţia genetică şi spirituală a poporului român este Evanghelia, fără de care s-ar desfiinţa atât integritatea naţională cât şi a persoanelor care o compun. Atacarea spiritualităţii naţionale prin atacarea actului prin care aceasta ia naştere (Botezul Ortodox) este acelaşi lucru cu un atac asupra statului român. Aşadar NOI cetăţenii suntem cei atacaţi în cele mai fundamentale, mai înalte şi mai intime drepturi.

    Extrem de periculoasă întregii omeniri este întreaga suită de declaraţii ale organismelor europene şi mondiale şi demersurile-gigant referitoare la ceea ce se doreşte a fi “noua paradigmă”. Aceasta, prin paşi clar stabiliţi şi deja puşi în vigoare (primul este al introducerii acestui tip de acte, iar ultimul al introducerii microcipului chiar în interiorul trupului uman), doreşte să schimbe definiţia fiinţei umane, care dintotdeauna a fost considerată valoroasă prin sine şi a cărei raportare intra şi inter umană se face faţă de Dumnezeu-Creatorul omului şi Susţinătorul Realităţii, “propunând” (impunând cu forţa prin legi sau prin viclenie insinuând-o prin tehnicile războiului psihotronic, semantic şi de control mental) şi degradând persoana umană până la a o considera nulă dacă nu devine prolifică în raport de subordonare faţă de virtual (adică faţă de un sistem abstract şi o maşină nevie)! Nici o formă de totalitarism şi nici o concepţie în istoria gândirii umane nu a formulat cu o asemenea făţişă, neruşinată şi nonşalantă cruzime declaraţii atât de umilitoare la adresa omului şi intenţii de genocid (scopul reducerii populaţiei globale) fără a declanşa nici o reacţie, ba aceste afirmaţii par a fi primite chiar în chip optimist de un public anesteziat de absurdul necredinţei.
    La nivel mondial, chiar cuvântul “Dumnezeu” se încearcă a fi evitat, dacă nu scos complet din uz. Cu atât mai mari eforturi se fac pentru extirparea noţiunilor cu substanţă care provin de la şi sunt păstrate prin religie. Eliminarea lui Dumnezeu din legi, din educaţie şi învăţământ vădeşte scopul real al eforturilor de unire politico-religioasă, nicidecum din filantropie ci din ură împotriva lui Dumnezeu, ură care dezumanizează şi care este cauza crimei.
    Mecanismul “noii paradigme” a angrenat şi conducerea României, căreia i-a “impus” pentru a ne impune nouă o serie din aceste măsuri vădit anti-naţionale, anti-democratice, anti-umane şi anti-creştine, printre care şi modificarea identităţii. Documentaţia referitoare la multiplele şi gravele pericole aduse de acest tip de acte este prea bogată pentru a o readuce aici, făcând astfel ceea ce ar fi fost dator Ministerul care a primit enormele sume de bani în scopul informării populaţiei, bani probabil altcumva folosiţi din moment ce singurele eforturi în acest sens s-au făcut de o mână de oameni săraci cu inimă mare. Dacă poporul ar fi fost corect informat asupra subiectului acestei legi care s-a votat practic împotriva voinţei poporului (prin 1.000.000 de voturi împotrivă) şi speculând neştiinţa acestuia, nimeni dintre cei înzestraţi cu raţiune, cu respect de sine, şi cu o conştiinţă în frica lui Dumnezeu nu ar consimţi la o asemenea lege. Vrând cu orice preţ modernizarea sterilă a unui tranzit care nu este imperativ necesar vieţii nici unui român, se jertfeşte ceea ce este mai de preţ tuturor: conştiinţa identităţii, nobleţea vieţii şi libertatea.

    Dacă două milenii de atacuri din partea puterilor anticreştine şi antinaţionale nu ne-au învăţat nimic, dacă jumătate de veac de regim totalitar şi milioane de martiri ucişi pentru că au vrut să apere ţara, credinţa şi neamul nu a fost de ajuns, dacă evenimentele din decembrie 1989 nu au însemnat nimic, dacă ciuntirea trupului ţării nu doare, nici pierderea bunurilor cereşti şi pământeşti, nici durerea zecilor de mii de familii care s-au destrămat din cauza imigraţiei masive, dacă uitarea istoriei, pângărirea Bisericii, schingiuirea conştiinţei faţă de memoria eroilor neamului (care nu sunt recunoscuţi şi cinstiţi şi care, deşi fac mii de minuni şi vindecări prin oasele lor îndelung suferitoare şi sfinte, sunt lăsaţi să zacă în oprobriu şi în rîpe ca nişte robi, ei care s-au jertfit pentru libertatea noastră), dacă epuizarea resurselor naturale şi umane nu trag nici un semnal de alarmă, dacă starea patetică a educaţiei decimată de minciuni numite „ştiinţifice” cu dovezi contrafăcute nu ridică un semn de întrebare, dacă ridiculizarea, marginalizarea şi extrema sărăcire a pensionarilor, cei ce ne-au născut şi crescut, nu aduce destulă osândă, dacă permanenta ameninţare a copiilor cu diverse vaccinuri letale nu mai mişcă nici o inimă, dacă uciderea a milioane de prunci nenăscuţi n-a umplut încă pământul de strigătul sângelui lor, dacă distrugerea sănătăţii întregii populaţii prin alimentaţia sub orice critică şi regimul medical atât de problematic nu interesează pe nimeni, dacă zdrobite de singurătate şi vicii cugetele s-au întemniţat departe de Dumnezeu şi unele de altele, dacă s-a vândut din ţara aceasta şi din valoarea ei totul şi nu au mai rămas decât sufletele oamenilor la vânzare, CU ATÂT MAI MULT nemaiavând nimic decât sufletele noastre cele lipsite de fapte bune, se cuvine să plângem implorând mila lui Dumnezeu, iar nu să ne luăm la întrecere cu mândria şi perfidia celor care ne vor distruşi întru-totul şi care ne momesc cu o bucăţică de metal ca pe nişte câini.
    Până când ne vom lăsa umiliţi? Până când ne vom vinde? Până când ne vom ucide propriii copii, propriile trupuri şi suflete, propria ţară, propria mântuire? Oare nu mai pâlpâie în noi nici un dram de demnitate, de sete de libertate, de curaj? Oare aşa se va stinge acest neam, în postura de câinele de batjocură al omenirii? Oare am uitat cu totul pentru ce ne-am născut şi că cu o moarte toţi suntem datori? Oare am întrecut până şi dobitoacele în prostie, căci şi oaia, cât este de lipsită de minte, şi tot fuge de fiara care vrea să o înşface, aleargă către păşunea care să o hrănească, cunoaşte cine îi e păstor şi se supune numai aceluia! Iar noi, fiinţe raţionale renunţând la raţiune, la toate dovezile, la istorie, la ruşine, la bunul simţ, la speranţă, la bucurie, la tot ce are sens şi este bun, adevărat şi frumos, să ne nimicim de bunăvoie? Dacă vom accepta să fim cu totul robi unui sistem împotriva a orice este bun, atunci cu adevărat ne-buni vom fi şi vrednici de plâns, căci din fii ai lui Dumnezeu şi vajnici apărători ai Adevărului, din bărbaţi tari, temuţi şi înţelepţi am devenit o stirpe ce singură-şi cheamă blestemul în locul binecuvântării. Doamne, luminează cugetele noastre şi descoperă adevărul inimilor noastre, ca să nu lepădăm cinstea de a fi OM pe care Tu Însuţi l-ai eliberat şi l-ai sfinţit.

    Pentru creştinul obişnuit cu intensităţile duhovniceşti, spasmul sec al noii paradigme ar plictisi, dacă n-ar aduce morbul unui iad social şi personal de o nemaiîntâmplată profunzime, în vreme ce pompa perversităţii arborată drept gingăşie şi filantropie este insuportabilă oricărei minţi care cugetă Binele. Ne cutremurăm de viitorul ce se pregăteşte prin “noua” identitate privită la microcip (adică fără identitate de OM). Aceştia, care din liberă alegere renunţă la cinstea de a fi fiinţe vii şi persoane purtătoare de nume şi primitoare de mântuire prin Botez, vor suferi cumplită strâmtorare de suflet, mintea lor nu va putea afla liman în nici un fel de distracţie, inima lor învârtoşată nu va mai simţi câtuşi de puţină dragoste sau milă, şi va deveni fără omenie, precum înşişi se numesc neoameni. Se vor crede puternici din pricina răcelii lor, şi inteligenţi din pricina mulţimii silogismelor lor, fără să guste puterea Duhului şi înţelegerea simplităţii celei sfinte care trimite razele sale dintru Adevăr. Şi, precum zice Scriptura cea pururi adevărată, se vor vinde unii pe alţii, se vor părăsi şi se vor trăda, se vor biciui şi ucide sufleteşte cu voie şi cu ştiinţă, se vor înălţa peste cadavrele celor de aproape şi vor propovădui de bine celor de departe, vor sta făţiş împotriva Adevărului din ei înşişi, din ceilalţi, din legi, din natură, din existenţa întreagă, minţind împotriva Bunătăţii, a Frumuseţii, a Armoniei, a Păcii, pe când dorul după Dumnezeu, setea de libertate, de Viaţă, bucuria iertării, adâncimea empatiei, acestea le consideră boli biochimice ale creierului. Iar cei vii la inimă vor fi prigoniţi, ca prin stăruinţa în dreapta-credinţă să li se dăruiască veşnic chipul de om îndumnezeit prin har stând ca un prunc aninat la pieptul Soarelui Hristos.

    Introducerea actelor biometrice cu microcip este un atentat la valorile, la integritatea şi chiar însăşi existenţa statului român şi a tuturor persoanelor care îl compun. De aceea, ca fiinţe raţionale şi create libere, ca buni români şi ca drept-credincioşi, refuzăm categoric introducerea lor, iar cei care doresc în mod deosebit să deţină asemenea documente ar trebui să li se acorde doar împreună cu exilarea, ca unii care nu cinstesc valorile supreme ale omenirii şi ale României.
    Un Ştefan cel Mare sau un Vodă Brâncoveanu n-ar fi primit vreodată acte cu vreun alt simbol afară de Sfânta Cruce, şi nici să fie numerotaţi ca pe vite, şi aceia în mod sigur au fost buni români, buni creştini (sfinţi) şi buni conducători iubitori de Dumnezeu, de neam şi de ţară, pururi scrişi în cerurile sfinte şi în inimile tuturor românilor. Cei ce cinstesc numele primit la Botez, a fi român, a fi liber, a fi înţelept, să folosească în continuare acte standard ca şi până acum, fără date biometrice şi fără microcip. Astfel se respectă atât libertatea celor ce nu vor aceste acte, cât şi cea a celor ce le vor, probabil din neînţelegere a pericolelor pe care acestea le comportă, cât şi, în sfârşit, a celor ce doresc să fie etichetaţi şi urmăriţi ca animalele, fiecare alegere liberă având consecinţele ei.

    Pentru dorul de Duh revărsat întru tine
    Pentru jertfe de Sfinţi
    Pentru lacrimi cuminţi
    Pentru raiul deschis de Hristos pentru tine
    Pentru sfat de părinţi
    Pentru curate minţi
    Pentru teama de Domnul zidită-ntru tine
    Frate, soră şi mamă, alege mai bine
    Ca liber să fii pentru veacul de mâine
    Nu primi să fii rob pentr-o coajă de pâine
    Pentru inima ta cu Hristos plămădită
    Pentru fiinţa cu Duhul cel Sfânt pecetluită
    Pentru viaţa-ntru Tatăl sfinţită
    Ci liberă fii, ţară de Domnul iubită!

    Apreciază

    Comentariu de Anonim — 30 septembrie 2010 @ 16:41 | Răspunde

    • As vrea sa public separat si sa raspandesc cele doua articole exceptionale pe care le-ati publicat la comentarii, dar as vrea sa le semnati macar cu un pseudonim, dar despre asta si despre altele poate vorbim un pic pe mail : bucovina.profunda@gmail.com

      Apreciază

      Comentariu de mirceapuscasu — 1 octombrie 2010 @ 23:05 | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Un site web WordPress.com.

%d blogeri au apreciat: