Bucovina Profundă

4 septembrie 2010

Moise la Rugul Aprins, icoană din Sinai, sec. XII

Filed under: icoana,Menologhion,poezie,sinaxar,tropare — Mircea Puşcaşu @ 11:22

Spăimântatu-s-a Moise văzând întâi vedere minunată,

împletire străină de rug şi de văpaie,

care însemna mai înainte

pe Dumnezeu cel fără stricăciune din Fecioara Maică,

pe Care L-a văzut cu trup, trecând, la mijloc, anii.

Cele întâi născute ale Egiptului le-ai ucis,

precum şi Hristos a omorât tăria diavolească;

că cele ce lucrai tu, cu adevărat erau

însemnare a celor viitoare, pururea pomenite.

Cel ce dă proorocia, a zis lui Moise:

Dezleagă-ţi încălţămintele picioarelor, Moise,

că locul unde stai este Sfânt;

să nu aduci împreună cu tine spurcăciune,

că iată ţi se arată în Muntele Horeb, prin rug şi prin foc,

taina Fecioarei, Maica lui Dumnezeu.

Preot după Lege, voievod foarte viteaz, te-ai arătat, Moise,

poporului celui prigonit, rănind Egiptul;

şi despărţind Marea Roşie cu toiagul

şi cufundând pe vrăjmaşul Faraon,

cel cu grumajii înalţi, împreună cu taberele lui,

ai petrecut în pustiu, hrănind pe Israel cel nemulţumitor.

Sinaxar: Sfântul Prooroc Moise  s-a născut în Egipt şi l-a luat din apă fiica lui Faraon şi l-a făcut sieşi fiu şi l-a învăţat toată  înţelepciunea egiptenilor. Înaintând el cu vârsta şi făcându-se de patruzeci de ani, a ucis un bărbat egiptean care bătea pe un evreu. Pentru aceea temându-se a fugit în pământul Madiam. Şi acolo luându-şi femeie pe Semfora, fata lui Iotor, i s-a arătat Dumnezeu în para rugului. Şi plinind acolo patruzeci de ani, din porunca lui Dumnezeu, s-a pogorât la Egipt către Faraon, ca să-l facă să libereze pe evrei să aducă jertfă lui Dumnezeu. Şi devreme ce acela nu voia să asculte, îndată a bătut Egiptul cu zece plăgi şi luând poporul cu Pronia şi voia lui Dumnezeu, cu argint şi cu aur, şi trecându-i Marea Roşie şi învăţându-i cu semne, i-a întărit cu Legea. Dar pentru că a mâniat pe Dumnezeu cu grăirea împotrivă, suindu-se în munte a murit, fiind de 120 de ani, înainte de venirea lui Hristos cu 1485 de ani.

Reclame

2 comentarii »

  1. […] Mogan; Arici de mare; Astra Română; Banca viselor; Baricada;  Blogul cu mobilă; Blog feminin; Bucovina profundă; Cristi Petre; Cristian Dima; Doina Popescu; Draculagirl;  Elisa; Ioan Usca; Irina Ioana […]

    Apreciază

    Pingback de Icar – Sange balcanic (130) poem « Cosmin Stefanescu's Blog — 7 septembrie 2010 @ 23:03 | Răspunde

  2. […] de mare; Astra Română; Banca viselor; Baricada;  Blogul cu mobilă; Blog feminin; Bucovina profundă; Caius; Cristi Petre; Cristian Dima; Doina Popescu; Draculagirl;  Elisa; Gabriela Elena; Gabi […]

    Apreciază

    Pingback de Ecranul imaginației – Sânge balcanic (131) poem « Cosmin Stefanescu's Blog — 8 septembrie 2010 @ 09:41 | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Un site web WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: